Este adevărat că Donald Trump a înghițit în sec înainte de a se urca în aeronava prezidențială, pe tot parcursul zborului până în Europa și apoi cât timp a durat deplasarea, până la Palatul Regal, unde se desfășoară lucrările unui Summit NATO de o importanță cardinală. Președintele Statelor Unite a sperat până în ultimul moment că va putea să se înfățișeze șefilor de state NATO în calitate de porumbel al păcii, de om care a negociat în așa fel, utilizând și persuasiunea și forța – inclusiv forța armată – pentru a pune capăt războiului de 12 zile dintre Israel și Iran. Din păcate pentru el și pentru lumea întreagă, războiul a continuat și în cea de-a 13-a zi. Ce așteptăm de la acest Summit NATO?
Dincolo de semi-eșecul imagistic care îi lasă un gust amar lui Donald Trump și care înseamnă, în definitiv, noi și semnificative victime umane și materiale atât în Iran, cât și în Israel – ca să nu mai vorbim de faptul că și baza americană din Qatar a fost atacată – dincolo de faptul că, după ce a rezolvat în mod magistral conflictul dintre Pakistan și India, punând capăt unui război care amenința să devină atomic, după ce a început în forță negocieri care acum se află în curs de desfășurare pentru a pune capăt unui alt război, care durează de mai mult de trei ani, desfășurat între Federația Rusă și Ucraina, Donald Trump ar fi avut ocazia să prezideze acest Summit important NATO, încununat de laurii victoriei, dacă înțelegerea convenită între Israel și Iran ar fi fost respectată. Nu a fost să fie.
Din păcate, ambele părți au încălcat, fiecare în felul ei, armistițiul temporar care impunea ca, timp de 12 ore dintr-o direcție și timp de 12 ore din cealaltă direcție, să nu se mai recurgă la lovituri armate. Nu este însă exclus ca, și cu această întârziere regretabilă, pe parcursul zilei de astăzi, să primim vești bune de la Tel Aviv și de la Teheran. Pentru a închide acest subiect, consider important să precizez că întreaga cheie a rezolvării acestui conflict sângeros constă în răspunsul la întrebarea dacă bombardamentele efectuate de aeronavele militare americane și-au atins țintele și dacă facilitățile nucleare ale Iranului au fost sau nu anihilate.
Iranienii susțin contrariul. Specialiștii de la CNN susțin și ei că nu a fost pus capăt capacității regimului de la Teheran de a fabrica și utiliza în viitorul apropiat arsenal atomic. Dacă însă administrația Trump are dreptate, atunci, în cele din urmă, iranienii vor înțelege că nu pot dispune de un arsenal atomic atât timp cât amenință constant, în mod existențial, un alt stat de mărime mult mai mică, cu o populație mult mai puțin numeroasă și care, încă de la existența sa, a fost supus unor agresiuni din toate direcțiile. Poate că, la capătul Summitului NATO, lumea va fi în măsură să îl aplaude pe Donald Trump.
Summitul NATO, însă, în sine, este un eveniment extrem de important, din cel puțin trei motive. Primul este că evenimentul survine după o aparentă ruptură, dacă nu chiar fractură, înregistrată pentru prima dată de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial între Statele Unite și statele europene din nucleul dur. Motivele acestei rupturi–fracturi au fost generate atât în plan politic, cât și în plan comercial și nu mai puțin în plan militar.
Președintele Statelor Unite a solicitat în mod insistent tuturor statelor NATO să facă cuvenitele eforturi financiare pentru a-și plăti factura la apărare, pentru ca în viitor să nu mai fie pus contribuabilul american în situația de a plăti pentru toți ceilalți. Acest obiectiv a fost atins de către administrația Trump; cu o singură excepție, Spania, toate statele NATO convenind să plătească 5% anual din produsul lor intern brut pentru consolidarea, pe multiple planuri, a apărării. Și, se înțelege, este vorba în special de apărarea Europei.
Surprins de acest rezultat semnificativ, Vladimir Putin a susținut o conferință în fața cadrelor militare ale Federației Ruse, avertizând asupra faptului că, în acest fel, în curând, bugetul de apărare al Uniunii Europene va depăși bugetele militare ale tuturor celorlalte state la un loc. Firește, este o exagerare, dar totuși semnalul de alarmă tras de Vladimir Putin trebuie luat în considerare – și a și fost luat.
În aceste condiții, conflictului – cel puțin în planul politicii de apărare – între Statele Unite și Uniunea Europeană i se pune punct, succesul urmând să fie adjudecat chiar astăzi de către Donald Trump. Ar fi excepțional ca el să fie încununat și de inițierea unor negocieri prin care să se pună capăt conflictului armat dintre Iran și Israel.
La acest Summit extrem de important s-a deplasat, cum era și firesc, o delegație a României, condusă de Nicușor Dan, un personaj politic total nepregătit pentru a gestiona politicile de apărare și cele legate de diplomație, însoțit de noii miniștri ai Apărării și Externelor, și ei la fel de neinițiați. Spre cinstea lor, au ales pentru această deplasare o aeronavă Spartan, deținută de Ministerul Apărării, cheltuielile necesitate fiind astfel chiar mai mici decât dacă ar fi utilizat o cursă obișnuită TAROM.
Gazdele – și mă refer în acest context și la șeful NATO – au avut grijă să-l plaseze pe Nicușor Dan în proximitatea celor mai importanți reprezentanți NATO. Nu mă aștept ca acesta să dea curs diferitelor sugestii venite din țară și să comită gafa ca, într-un moment cu totul și cu totul nepotrivit, să-l abordeze pe Donald Trump, solicitându-i reluarea procesului în vederea acordării vizelor Statelor Unite pentru români.
Sper să înțeleagă, măcar în urma acestui Summit, că România trebuie să-și schimbe abordarea și la acest capitol și în ceea ce privește reluarea unor relații normale cu administrația americană, iar primul pas care trebuie făcut este retragerea imediată a Ambasadorului României la Washington și trimiterea acolo a unui alt reprezentant agreat de Departamentul de Stat.
Este o zi extrem de importantă și așteptăm cu tot interesul și cu multă speranță desfășurarea acestui Summit.