Antreprenorii care vor să se înscrie în programul Start-Up Nation primesc vești proaste de la specialiștii în consultanță. Aceștia se așteaptă ca implementarea proiectelor să înceapă în 2027, mai ales că nu s-au finalizat cursurile de antreprenoriat. Drept urmare, nici înscrierile în program nu au ajuns la final. Mai mult, deși era vorba ca antreprenorii să contribuie cu 10% din valoarea proiectului, specialiștii susțin că se așteaptă ca procentul să fie dublu, astfel încât șansele de obținere a celor 50.000 de euro/proiect să crească.
Antreprenorii din Iași care vor să se înscrie în programul Start-Up Nation trebuie să aibă cofinanțarea de minimum 20%
Specialiștii care se ocupă de proiectele privind accesarea unor fonduri prin programele de finanțare cu fonduri de la stat sau fonduri europene susțin că programul Start-Up Nation este mai greu accesibil potențialilor antreprenori. Veștile nu sunt foarte bune pentru cei care vor să deschidă afaceri, întrucât programul se desfășoară într-un ritm mai lent față de cum era preconizată desfășurarea lui.
„Cred că abia prin octombrie – noiembrie va fi contractarea, iar implementarea va începe abia din 2027, în ritmul în care se desfășoară lucrurile acum. Nu s-au terminat cursurile de antreprenoriat, deci nu s-au terminat nici înscrierile. Cel puțin 20% cofinanțare, în opinia mea, deci mai mult decât se preconiza, 10%, ca să poți să ai șanse să iei banii. Nu mai spun că, în ultimii ani, a devenit tot mai greu să accesezi banii din programele de start-up, deci cred că de aceea și interesul este mai scăzut pentru Start-Up Nation 2026”, susține Mircea Ichim, consultant în accesarea sumelor acordate în diverse programe de finanțare.
Au finalizat cursurile 650 de antreprenori din Iași, din cei 1.087 înscriși. În total, la nivel național, în aplicația de pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, s-au înscris peste 3.500 de societăți, iar o parte dintre acestea sunt din Iași.
Ieșenii care depun proiectele în programul Start-Up Nation trebuie să finalizeze cursurile de antreprenoriat
Potrivit specialiștilor din cadrul Ministerului Economiei, aplicația electronică pentru înscrierea la finanțare a societăților nou înființate de către absolvenții cursurilor de formare profesională, modulele 1 și 3, va rămâne deschisă timp de 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului, dar nu mai târziu de 7 zile lucrătoare de la finalizarea ultimului curs de formare. În acest context, absolvenții etapei de pregătire antreprenorială a programului beneficiază de șanse egale și timp suficient pentru a-și înființa societățile comerciale necesare înscrierii la finanțare. Pentru a obține banii acordați în program, aplicanții trebuie să finalizeze cursurile de antreprenoriat obligatorii și să înființeze o firmă nouă. Programul este împărțit în doi piloni: Pilonul I, adresat tinerilor cu vârsta până în 30 de ani, din toate regiunile țării, cu buget de aproape 300 de milioane de euro, prin intermediul căruia se înființează peste 5.000 de firme.
Cel de-al doilea, cu buget de aproximativ 146 de milioane de euro, este pentru tinerii cu vârsta între 30-35 de ani, din regiuni mai puțin dezvoltate, cu excepția regiunii de dezvoltare București – Ilfov. Acest pilon este adresat și categoriilor vulnerabile, cum sunt șomerii sau persoanele cu grad scăzut de instruire formală. În cadrul acestui pilon se acordă finanțarea pentru înființarea a 2.500 de firme. Programul vizează susținerea a cel puțin 7.500 de afaceri noi și generarea a minimum 15.000 de locuri de muncă. Bugetul total al ediției din acest an este de 446,18 milioane de euro, fiind finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Antreprenorii sunt nemulțumiți de lipsa de transparență a autorităților cu privire la programul Start-Up Nation. Specialiștii în acordarea fondurilor europene susțin că antreprenorii care vor să se înscrie în programul Start-Up Nation trebuie să ia în calcul o cofinanțare mai mare și faptul că implementarea proiectelor se va face abia din 2027.