Președintele Nicușor Dan ia în calcul mai multe scenarii pentru ieșirea din blocajul politic și desemnarea unui nou prim-ministru. Printre variantele vehiculate se află și Victor Ponta, fost premier al României, care ar putea fi propus pentru conducerea unui guvern tehnocrat, potrivit România TV.
Șeful statului urmează să aibă consultări cu partidele și grupurile parlamentare, în condițiile în care își dorește ca desemnarea premierului să fie făcută până la 23 septembrie, înaintea participării sale la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Victor Ponta, propunere pentru un guvern format din specialiști
Victor Ponta ar fi una dintre variantele analizate de Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Scenariul presupune formarea unui executiv tehnocrat, în care portofoliile ministeriale să fie ocupate de specialiști. Jurnalistul Bogdan Borza a explicat că o asemenea soluție ar putea avea șanse să obțină sprijin parlamentar, inclusiv din partea unor membri ai PSD, PNL și AUR.
„Varianta la care se gândește președintele României este Victor Ponta, fost premier al României, cel care a reușit în anul 2012 să redreseze țara, să redreseze economia și să o ducă pe un drum bun. Acum este din nou o variantă luată în calcul de președintele Nicușor Dan, care urmează să se întoarcă în țară, să aibă consultări cu partidele și să le propună această variantă: Victor Ponta în fruntea unui guvern tehnocrat, un guvern format din specialiști în fiecare domeniu și un premier greu de refuzat de Partidul Social Democrat. Acesta ar putea să fie votat inclusiv de membri ai Partidului Național Liberal, de membri ai AUR și ai mai multor partide din Parlamentul României”, a declarat jurnalistul Bogdan Borza.
În acest scenariu, susținerea parlamentară ar urma să fie esențială, întrucât premierul desemnat are nevoie de o majoritate pentru învestirea Guvernului. Președintele Nicușor Dan a precizat că va lua în calcul varianta care are cele mai mari șanse să strângă voturile necesare.
„Nu putem să mai așteptăm și va urma o desemnare, să vedem ce se va întâmpla în urma desemnării”, a declarat președintele Nicușor Dan pentru Euronews.
Șeful statului a anunțat că, în această săptămână, vor avea loc consultări cu parlamentarii și formațiunile politice.
„Desemnarea va fi către varianta cu cele mai multe șanse să strângă o majoritate. Vor fi și ei (n.r. Sorin Grindeanu sau Siegfried Mureșan), va fi o întrebare pe care o voi adresa tuturor partidelor, tuturor grupărilor de membri ai parlamentului”, a explicat Nicușor Dan.
Președintele a recunoscut că se aștepta la o disponibilitate mai mare pentru dialog din partea partidelor după reluarea sesiunii parlamentare și a arătat că urmărește atent configurația actuală a Parlamentului.
„Știu pe de rost numerele de parlamentari pe care le au partidele sau grupurile care s-au format și toate variantele posibile pentru a obține 233 de voturi, nu vreau să merg mai departe în a spune ce este mai probabil în configurația actuală”, a adăugat Nicușor Dan.
Victor Ponta spune că nu va renunța la politică
În paralel cu informațiile privind posibilitatea desemnării sale, Victor Ponta a explicat de ce consideră că Nicușor Dan nu l-ar propune pentru funcția de premier. Fostul prim-ministru susține că ar putea fi împiedicat să își ducă la îndeplinire proiectele.
„Pentru că eu chiar aș face treabă și nu poți desemna pe cineva care face treabă. Tragi o frână, o plângere, o sesizare. Nu mă ocup cu astea. Sunt în direcția bună. Din respect pentru cei 1,4 milioane de români care m-au votat anul trecut. Și pentru cei încă un milion care regretă că nu m-au votat anul trecut. 100%, nu plec să joc golf în Turcia. Voi rămâne să fac politică.”, a declarat politicianul, la emisiunea lui Marius Tucă.
Ponta a precizat și că nu mai intenționează să se ocupe personal de înființarea unui nou partid, dar că va susține oameni pe care îi consideră profesioniști și potriviți pentru Parlament și Guvern.
„Pentru că la alegerile parlamentare nu pot să merg eu singur, independent. Cu siguranță, voi promova niște oameni în care eu cred că sunt profesioniști și care merită să fie și în Parlament și în Guvern. Și cu siguranță acești oameni vor candida și vor fi în lista unui partid. Nu mă ocup eu de înregistrare de partide, dar eu mă ocup de politică.”, a adăugat Ponta.
Nicușor Dan nu exclude însă nici scenariul alegerilor anticipate dacă negocierile pentru formarea unui Guvern eșuează.
„Oamenii s-au săturat deja de incertitudine, de certuri între partide, dar anticipate nu înseamnă că peste o săptămână avem guvern, înseamnă un calendar electoral care se duce puțin după anul nou sau puțin înainte, înseamnă o concentrare și mai mare de atacuri între partide și o deteriorare sau stagnare din punct de vedere economic, de aceea nu îmi doresc. Dar nu mai putem spune că excludem alegerile anticipate”, a declarat președintele.
mincati cas de pomanma. Tot un membru al statului paralel.
Din stațiuni de lux, între două partide de golf, Victor Viorel Ponta face socoteli politice. Privește spre PSD ca un boa constrictor, gata să-și înghită prada. Are lungimea și grosimea politică potrivită, știe să încolăcească, să sufoce și să digere un paricopitat rănit, hipnotizat încă de legenda reptilei de succes.