Prima pagină » Local » Vitezomanii au fost trași pe dreapta la Iași. Unii au rămas fără permis de conducere
Vitezomanii au fost trași pe dreapta la Iași. Unii au rămas fără permis de conducere

Vitezomanii au fost trași pe dreapta la Iași. Unii au rămas fără permis de conducere

17 oct. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Local

Polițiștii ieșeni au fost iarăși prezenți în trafic. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

„În cadrul acțiunii au fost legitimate 61 de persoane și au fost controlate 35 de autoturisme. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 13.920 de lei, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru lipsă dotări omologate și 7 pentru alte abateri”, au precizat reprezentanții IPJ Iași. Totodată, au fost reținute și două premise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice. Spre exemplu, un tânăr, de 21 de ani, din județul Suceava, a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere, deoarece a condus un autoturism, pe D.N. 28 A, în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 113 km pe oră, control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km./h.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026