Prima pagină » International » Vladimir Putin vrea să încheie războiul din Ucraina până la sfârșitul acestui an, dar numai în condițiile lui. Ce îl presează pe liderul rus

Vladimir Putin vrea să încheie războiul din Ucraina până la sfârșitul acestui an, dar numai în condițiile lui. Ce îl presează pe liderul rus

22 mai 2026, 18:11, 5 ,
Redacția BZI în International

Liderul rus Vladimir Putin ar lua în calcul încheierea războiului din Ucraina până la sfârșitul acestui an, dar numai în termenii pe care îi consideră „victorioși” pentru regimul său, susține agenția de știri economice Bloomberg.

Potrivit unor surse anonime citate de Bloomberg, Vladimir Putin vrea să obțină toată regiunea ucraineană Donbas și un acord de securitate mai amplu cu Europa, care să legitimeze inclusiv ocupația rusă din Ucraina.

Kremlinul insistă pe lângă administrația Trump ca să preseze Ucraina să-i cedeze regiunea Donbas, unde trupele ruse luptă de mai bine de 12 ani, iar acum sunt în mare dificultate. Conducerea de la Kiev refuză însă să cedeze teritorii, mai ales zonele fortificate din nord-vestul Donețkului, care i-ar oferi Rusiei o poziție militară solidă în cazul în care le-ar obține pe cale diplomatică.

Sursele citate de Bloomberg susțin că nervozitatea ar crește în rândul elitei ruse, în timp ce unii oficiali de rang înalt de la Kremlin ar considera că războiul din Ucraina a ajuns într-un impas fără o cale de sfârșit.

„Rusia suferă eșecuri pe câmpul de luptă. Pentru a-și susține eforturile militare din Ucraina, Kremlinul va trebui aproape sigur să introducă o a doua mobilizare parțială în următoarele 12 luni”, comentează Nigel Gould-Davies, cercetător senior în programe legate de Rusia și Eurasia la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.

Armata rusă pierde teren pe front

De cealaltă parte, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, neagă că Putin ar fi stabilit vreun termen-limită pentru încheierea războiului.

Reluarea cererii asupra Donbasului prin intemerdiul unor surse anonime vine într-un moment complicat pentru Kremlin, atât militar, cât și diplomatic.

Pe front, armata invadatoare rusă începe să piardă teren pentru prima dată de la contraofensiva ucraineană din vara anului 2023, în timp ce sectorul petrolier al Rusiei, o sursă importantă de finanțare a războiului, este puternic afectat de atacuri aeriene.

Pe plan diplomatic, președintele american Donald Trump nu mai pare dispus ca înainte să asculte prelegerile și solicitările lui Vladimir Putin atât timp cât este concentrat pe războiul din Orientul Mijlociu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev de 15 ani a murit în curtea școlii după ce i s-a făcut rău în pauză. Profesorii au făcut manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical. Clipe dramatice într-o școală din județul Bacău, după ce un elev în vârstă de 15 ani s-a prăbușit în timpul unei […]
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței
Comentarii
  • Mujicii au ajuns la fundul sacului,pwlime au sa mobilizeze dar ptr asta trebuie bani!

    • MARSH LA KIEV

      Taranule, de ce vorbesti in arhaisme si regionalisme?
      Vai de capul tau de sarantoc! Ai ajuns zdreanta Europei da’ comentezi despre rusi.

  • nu-l preseaza nimic. razboiul va continua pana cand ucrainenii nu vor mai avea pe cine sa recruteze. in timpul asta rusia va ajunge la odessa si va incorpora transnistria.

    • Ai uitat sa spui „in trei zile”

      • MARS LA KIEV

        Nimeni in Rusia n-a zis de chestia cu „trei zile”. Asta e un rahat pe care-l mananci tu dimineata, la pranz si seara, la fel cum mancai in pandemie ca trebuie sa ne vaxinam toti ca sa scapam de covrig.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 mai 2026
23 mai 2026