Prima pagină » Economic Local » A crescut numărul reclamațiilor depuse de ieșeni la instituțiile de mediu. În continuare, sunt probleme cu gunoaiele – FOTO

A crescut numărul reclamațiilor depuse de ieșeni la instituțiile de mediu. În continuare, sunt probleme cu gunoaiele – FOTO

13 mart. 2024, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

A crescut numărul reclamațiilor depuse de ieșeni la instituțiile de mediu în 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Cetățenii reclamă mizeria, poluarea din zona rurală și din municipiu, dar și lipsa de interes a autorităților locale

Ieșenii sunt tot mai nemulțumiți de mizeria de lângă blocuri, din scara blocului sau de pe câmpuri. A crescut numărul reclamațiilor depuse de ieșeni la instituțiile de mediu în 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Ieșenii reclamă mizeria, poluarea din zona rurală și din municipiu, dar și lipsa de interes a autorităților locale. Astfel, în ultimii 2 ani, numărul sesizărilor este în creștere, iar cele mai multe nemulțumiri sunt legate de gunoaie. Ieșenii au depus zeci de sesizări atât la Garda de Mediu Iași, cât și la Agenția pentru Protecția Mediului Iași.

Specialiștii susțin că cele mai multe probleme sunt în mediul rural, unde se aruncă gunoaiele, fiind mai dificilă prinderea celor care încalcă legislația de mediu. Comisarii verifică toate aceste sesizări și cele mai multe se confirmă, aplicând sancțiuni drastice. Mai mult, pentru că legislația de mediu s-a schimbat, a crescut și numărul plângerilor penale.

Zeci de reclamații au fost depuse la instituțiile de mediu din Iași

A crescut cuantumul amenzilor pentru cei care îngroapă deșeurile sau le elimină în spații neautorizate, fapte care se constituie ca infracțiuni. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 7 aprilie 2022, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 5 ani. În plus, a fost definită în lege acțiunea de abandonare a deșeurilor, pentru care există o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice, cât și pentru cele juridice – amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 70.000 de lei pentru persoanele juridice. Controalele comisarilor de mediu din Iași au scos la iveală mai multe nereguli la operatorii economici din județ și la persoanele fizice. Garda de Mediu a aplicat amenzi  în valoare de 50.000 de lei, printre neregulile găsite fiind depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor sau praful și mizeria generate de anumite lucrări de construcții.

Centre de colectare a gunoiului în județul Iași

În județul Iași sunt 12 centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar (CAV-uri) reglementate în unitățile administrativ teritoriale Miroslava, Lespezi, Valea Seacă, Tg. Frumos, Holboca, Tătăruși, Moșna, Podu Iloaie, Românești, Victoria, Tomești, Brăești. Pe parcursul anului 2023, la  Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași s-au înregistrat 3.824 de solicitări pentru reglementarea, din punctul de vedere al protecției mediului, a planurilor, proiectelor și activităților economice, atât private, cât și publice. Un procent de 97,35 la sută din aceste solicitări au fost soluționate prin parcurgerea etapelor procedurale și emiterea actelor de reglementare prevăzute de lege.

A crescut numărul reclamațiilor depuse de ieșeni la instituțiile de mediu în 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cele mai multe nemulțumiri fiind ale localnicilor din mediul rural.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă
Atacul armat de la Casa Albă a fost precedat de o declarație șocantă. Evenimentele dramatice petrecute la Cina Corespondenților de la Casa Albă au fost marcate nu doar de atacul armat în sine, ci și de o serie de momente neobișnuite care au avut loc înainte și după incident. Declarațiile și reacțiile unor oficiali prezenți […]
Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 aprilie 2026
28 aprilie 2026
Articole similare
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
02:00
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
02:00
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
02:00
FOTO Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
02:00
FOTO Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
02:00
FOTO Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
02:00
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
02:00
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
02:00
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
02:00
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
INVOLUȚIE
02:00
INVOLUȚIE