O afacere periculoasă, dar extrem de bănoasă, la Iași. Un tânăr ce era bișnițar de droguri a fost prins de către oamenii legii. Chiar unul dintre clienții săi a spus totul în fața polițiștilor atunci când s-a văzut anchetat. Individul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri și își va sărbători următoarele aniversări în spatele gratiilor
Mihai Ungureanu, în vârstă de 21 de ani și doar cu studii gimnaziale, este cunoscut de către mulți ieșeni ca fiind consumator și „vânzător” de droguri de mulți ani. Acesta a fost plecat în străinătate câteva luni, însă când s-a întors nu a respectat perioada de carantinare și a început să vândă droguri, precum cannabis, pe raza municipiului Iași.
Afacerea necurată de pe urma căreia câștiga bani grei a fost demascată. Tânărul a fost trimis în judecată, iar dosarul stă pe mesele instanțelor de judecată de mai bine de un an de zile. Recent, judecătorii au pronunțat condamnarea. Își va sărbători următorii ani în închisoare.
Mihai Ungureanu a vrut să simtă „adrenalină” și s-a băgat în afaceri ilegale: A vândut droguri, dar bișnițarul a fost prins
În luna mai a anului 2021, oamenii legii au „închis” afacerea periculoasă a tânărului Mihai Ungureanu. Totul a început de la un control de rutină. Polițiștii au oprit un tânăr căruia i s-au găsit droguri bine împachetate într-o folie de staniol. Când a fost întrebat de unde le-a luat, s-a panicat și a spus totul. Drogurile găsite au fost trimise la Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor din Iași. Astfel, „afaceristul” a fost prins.
De apreciat este faptul că Mihai Ungureanu a avut o atitudine adecvată și a colaborat cu organele de cercetare pe tot parcursul procesului. Ba mai mult, a declarat în fața anchetatorilor că „cel mai tare” furnizor al său era o femeie cu care a avut o colaborare de lungă durată. Cantitățile de droguri de risc pe care le vindea aveau prețul de 70, respectiv 80 de lei.
„Cu referire la situația acestui inculpat, prima instanță a constatat faptul că, potrivit procesului-verbal întocmit de organul de poliție din cadrul S.C.C.O, la data de 02.09.2021, fiind supravegheat inculpatul, s-a stabilit că acesta, la data de 01.09.2021, în urma unei înțelegeri prealabile s-a întâlnit cu martorul, iar inculpatul i-a dat, într-un loc mai întunecat, un obiect de mici dimensiuni, iar martorul i-a dat inculpatului bani.
Astfel, s-a efectuat vânzarea-cumpărarea drogurilor de risc de către martorul de la inculpatul. Drogurile de risc găsite asupra martorului nu au fost găsite de aceasta lângă un tomberon, cum a declarat, și nici nu au fost date de către un alt bărbat, așa cum a declarat”, au precizat judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași.
Mihai Ungureanu își va sărbători următoarele aniversări în spatele gratiilor
Inculpatul a fost trimis în judecată, încă din anul 2021, dar dosarul a stat pe mesele instanței, pentru că ancheta a fost una amplă. Recent, judecătorii au pronunțat pedeapsa, condamnându-l pe tânărul de numai 21 de ani la 2 ani și 6 luni de închisoare.
„Conform art. 129, alin. 2, lit. a, Cod penal, dispune ca inculpatul căruia i s-a aplicat, prin sentința penală, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice să execute doar pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare, dispusă în cauză pentru infracțiunea comisă în majorat”, au adăugat anchetatorii în legătură cu bișnițarul de droguri care își va petrece următoarele aniversări în spatele gratiilor.