Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, face precizări cu privire la spitalele din România: „Eu am cerut dublarea alocației pentru hrană în spitale”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, face precizări cu privire la spitalele din România: „Eu am cerut dublarea alocației pentru hrană în spitale”

07 nov. 2022, 09:15,
în Actualitate

Ieri seară, 06 noiembrie 2022, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a făcut o serie de precizări cu privire la spitalele din România. Potrivit acestuia, statisticile ar demonstra că Ministerul Sănătăţii nu se ocupă de toate cele 400 de unităţi medicale din România, ci doar de 67 dintre acestea. Celelalte 330 de spitale rămân sub gestionarea autorităţilor locale.

După această declaraţie, Alexandru Rafila a menţionat şi că aceasta nu ar fi o scuză, ci pur şi simplu o statistică realizată la nivel naţional. Tot acesta a declarat că şi-ar dori că România să dispună de mai mulţi medici calificaţi deși situația nu este una favorabilă în acest sens.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, precizări despre spitalele din România

Subiectul central în jurul căruia ministrul Sănătăţii şi-a construit discursul a fost cel al majorării sumei alocate hranei la nivelul spitalelor din România. Alexandru Rafila a spus că la nivelul instituţiilor medicale se pot organiza controale din partea corpului de control, însă doar în locuri punctuale.

Potrivit acestuia, acest lucru se întâmplă deja, cu toate acestea, monitorizarea anumitor situaţii punctuale nu au în totalitate legătura cu masa pacienţilor. Controalele au ca principal scop sesizarea cazurilor de încălcare gravă a legii ce trebuie în mod special soluţionate. Alexandru Rafila considera că analizarea calităţii meselor pacienţilor trebuie realizată în mod special de persoanele care au o pregătire în acest sens.

„Corpul de control al Ministrului Sănătății poate să meargă în situații punctuale și merge în foarte multe situații punctuale care nu se referă neapărat la masa pacienților, se referă la multe aspecte care țin de încălcarea serioasă a legii și trebuie să mergem la diverse sesizări. Sigur că ei pot să meargă să verifice acest lucru, dar trebuie o anumită specializare cu care să poţi să constați calitatea mesei, numărul de calorii, care sunt condițiile igienice.”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila militează pentru majorarea sumei alocate hranei în spitalele din România

Tot în discursul de ieri seară, 06 noiembrie 2022, Alexandru Rafila a accentuat ideea potrivit căreia el ar fi militat pentru majorarea sumei alocate hranei la nivelul spitalelor din ţară. Decizia de a creşte suma de la 11 lei la 22 lei ar fi venit în aceeaşi perioadă când refugiaţii ucraineni ar fi beneficiat de pe urma unui sprijin de hrană cu aceeaşi sumă.

„Eu am militat pentru dublarea sumei de la 11 lei la 22 de lei în spitale și acest lucru a coincis cu momentul în care s-a discutat despre alocația de masă pentru refugiații ucrainieni din România, care primeau aceeași sumă și mi se părea normal ca și pacienții din România să primească cel puțin aceeași sumă, la fel cu refugiații din Ucraina”, a menționat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

În discursul său, ministrul Sănătăţii a făcut o precizare şi în ceea ce priveşte accesul rudelor în spitale. Potrivit acestuia, oricine poate, şi are dreptul, de a-şi vizita rudele aflate în spitalele din ţară. În acest sens a fost publicat un ordin care este valabil şi trebuie să fie respectat de toate instituţiile medicale.

„Oricine are dreptul să-și viziteze rudă sau cineva care vrea să intereseze despre o rudă, că se întâmplă și lucru ăsta, și atunci în indicatorii de evaluare a managerilor am introdus exact, și este pe site-ul Ministerului Sănătății exact acest punct, în care trebuie să aibă un sistem, un manager prin care aparținătorul să poată să primească feedback într-un timp rezonabil”, a declarat Alexandru Rafila.

Norma de hrană și spitalele din țară

În urma aprobării majorării cuantumului alocat hranei pentru pacienții din spitalele din România, în luna aprilie a acestui an, dr. Beatrice Mahler a declarat că noua sumă nu este înca suficientă pentru a putea asigura un meniu diversificat pentru pacienții care au nevoie să beneficieze de un regim caloric specific.

Așadar, precizările făcute ieri seară, 06 noiembrie 2022, de Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, cu privire la spitalele din România au venit ca o serie de clarificări în ceea ce privește situația din unitățile medicale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025
Articole similare
Horoscop 6 decembrie 2025. TREI zodii vor avea noroc cu carul și se bucură de liniște
07:20
Horoscop 6 decembrie 2025. TREI zodii vor avea noroc cu carul și se bucură de liniște
Medicii i-au pus gând rău avocatei
02:01
Medicii i-au pus gând rău avocatei
O femeie, la volanul unui Mercedes, a spulberat un bărbat aflat pe șosea, între Podu Iloaiei și Lețcani. Polițiștii nu au reușit să identifice cadavrul
02:00
FOTOVIDEOEXCLUSIV O femeie, la volanul unui Mercedes, a spulberat un bărbat aflat pe șosea, între Podu Iloaiei și Lețcani. Polițiștii nu au reușit să identifice cadavrul
Risc major pe strada Palat! Ce s-a întâmplat cu tramvaiul 127, înainte de a deraia și a produce accidentul cu două mașini: „Incidentul s-ar putea repeta oricând”
02:00
FOTO Risc major pe strada Palat! Ce s-a întâmplat cu tramvaiul 127, înainte de a deraia și a produce accidentul cu două mașini: „Incidentul s-ar putea repeta oricând”
Cel mai mare ajutor de șomaj îl primește un IT-ist. Bărbatul din Iași a muncit 21 de ani și nu mai lucrează de câteva luni
02:00
Cel mai mare ajutor de șomaj îl primește un IT-ist. Bărbatul din Iași a muncit 21 de ani și nu mai lucrează de câteva luni
Acuzații de discriminare și abuz la o școală din Iași. Părinții sunt revoltați: „Doamna director le-a spus copiilor că arată ca Tuluc, un om cu handicap”
02:00
FOTO Acuzații de discriminare și abuz la o școală din Iași. Părinții sunt revoltați: „Doamna director le-a spus copiilor că arată ca Tuluc, un om cu handicap”
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: astăzi este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor
02:00
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: astăzi este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor
În comuna Dobrovăț, pentru a beneficia de combustibil gratuit, trebuie doar să cunoști funcționarul public potrivit! Iată cine mai beneficiază de motorina plătită din bugetul local
02:00
FOTO În comuna Dobrovăț, pentru a beneficia de combustibil gratuit, trebuie doar să cunoști funcționarul public potrivit! Iată cine mai beneficiază de motorina plătită din bugetul local
A dormit pe băncile din oraș luni de zile. Singura dorință pe care o mai are bărbatul este să își revadă copiii. Mihai Țuca: „Oare cum arată acum? Poate am trecut pe lângă ei, pe stradă, și nici nu i-am recunoscut”
02:00
FOTO A dormit pe băncile din oraș luni de zile. Singura dorință pe care o mai are bărbatul este să își revadă copiii. Mihai Țuca: „Oare cum arată acum? Poate am trecut pe lângă ei, pe stradă, și nici nu i-am recunoscut”
Tragedie în prag de sărbători: un tânăr de 40 de ani a fost găsit spânzurat la Iași. Acesta ar fi fost motivul pentru care a recurs la gestul extrem
02:00
EXCLUSIV Tragedie în prag de sărbători: un tânăr de 40 de ani a fost găsit spânzurat la Iași. Acesta ar fi fost motivul pentru care a recurs la gestul extrem