Amintiri de colecție, povestiri pline de emoție și sensibilitate din viața îndrăgitului și regretatului prof. univ. dr. Ostin Mungiu! Care a fost ultima sa dorință, lăsată prin testament, familiei – GALERIE FOTO

La începutul acestei săptămâni (luni, 11 octombrie 2021) a murit prof. univ. dr. Ostin Mungiu! Acum, amintiri de colecție, povestiri pline de emoție și sensibilitate din viața întrăgitului și regretatului profesor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sunt prezentate publicului. Evocările sunt făcute de dr. Richard Constantinescu, autor și iatroistoriograf, a scris de multe ori despre relația personală și profesională care l-au legat de acesta. De asemenea, prof. univ. dr. Ostin Mungiu a lăsat, prin testament, o ultimă dorință familiei, aceea de a fi incinerat după moarte

Amintiri despre profesorul Ostin Mungiu. Dr. Richard Constantinescu, autor și iatroistoriograf, titularul Disciplinei Istoria Medicinei și custode al Muzeului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași, a scris de multe ori despre relația personală și profesională care l-au legat de profesorul Ostin C. Mungiu, recent plecat dintre cei vii, dar prezent multă vreme în conștiința și pe rafturile bibliotecilor.

„Într-o dedicație pe una dintre cărțile pe care i le-a oferit, prof. Mungiu scria: „Pentru Richard Constantinescu, în amintirea anilor în care, umăr la umăr, am luptat în cadrul coaliției împotriva durerii” (2009).

Cine se gândește, atunci când vede pe cineva vorbind, că personajul din fața sa îi va marca existența?

Imaginile care însoțesc acest text ilustrează în mod elocvent modul în care cei doi s-au însoțit de-a lungul anilor. Iatroistoriograful ieșean, în urmă cu trei ani, a scris un text emoționant despre acest Om care i-a marcat existența.

„Cine se gândește, atunci când vede pe cineva vorbind, că personajul din fața sa îi va marca existența? Evident, nici eu nu m-am gândit. De fapt, nici nu-mi prea amintesc ce-oi fi cugetat în acea zi de octombrie 1993, când, în fața unor sute de proaspeți foști liceeni și recent mediciniști, a apărut un profesor cu barbișon și pălărie mare, interesant îmbrăcat și cu o eșarfă roșie aruncată în jurul gâtului. Și, extrem de zâmbitor.”, rememorează dr. Richard Constantinescu.

Mai departe, acesta arată că pesemne că au fost discursuri despre semnificația profesiei în antecamera căreia tocmai intra, dar îi este vie în memorie prezentarea acelui profesor. „Era altfel, pășea distinct, interacționa cu sala diferit și, pe moment, am crezut că sunt într-o sală a unui teatru. Mă aflam într-o bancă din mijlocul Aulei Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» Iași, printre necunoscuți, stingher, dar bucuros că sunt parte a unei comunități pe care o credeam importantă. Mă înrolasem în cioporul celor mândri că se pregatesc pentru «cea mai nobilă meserie din lume». Și auzeam vorbe frumoase despre ea. Și, mai ales prezentate într-un mod special”, continuă medicul.

Dr. Richard Constantinescu: „Profesorul Ostin C. Mungiu a trasat în existența mea câteva semne…”

Dr. Richard Constantinescu arată că pe acel profesor îl zărea aproape zilnic în curtea universității. Barbă, pălărie, lavalieră colorată… devenise un reper de care se prindeau cei veniți de prin toate colțurile țării, unii mai legați de părinți decât alții, daca-i aveau, alții bucuroși că au scăpat de acasă, însă, toți pâlpâind în aceeași nebuloasă.

„În anul patru mă decisesem să aleg specialitatea în care urma să-mi definitivez lucrarea de licență. Și am ales ortopedia. Participam la intervenții importante, mergeam cu ortopezii la conferințe și cu vaporașul, însă, îndrumare, ioc! Am adunat eu material despre artroplastia necrozei aseptice de cap femural, însă simțeam nevoia unui coordonator. Îl aveam, dar el avea de operat!

Să nu mai lungesc vorba «era să scriu oasele» și să vă spun că, așa cum vă așteptați, am bătut la ușa cabinetului personajului meu. Îngropat într-un fotoliu, nu se prea vedea de vrafurile de hârtii și volume ce-l înconjurau ca o fortăreață. M-a poftit înăuntru și, ce mai tura-vura, căzurăm la învoială să mă preia, în calitate de coordonator al tezei de licență, cu… atenție… o lucrare despre durere! Din acel an, 1997 (realizez, acum, când scriu aceste rânduri), s-au adunat două decenii de când durerea e o constantă în viața mea. Mă refer la viețuirea științifico-literară. Profesorul Ostin C. Mungiu a trasat în existența mea câteva semne”, mai povestește dr. Richard Constantinescu.

Copiloții Asociației de Algeziologie din România

Medicul arată despre profesorul Ostin. C. Mungiu că scria cu creta pe minuscula-i tablă atârnată pe spatele ușii cabinetului său pentru a-și nota diverse gânduri sau niscaiva date. L-a însoțit în multe locuri, cu ocazii diferite, plăcute și incomode, l-am văzut înconjurat de oameni care-l admirau și i-a auzit pe mulți sterili vorbindu-l de rău. Însă, cel mai mult a admirat capacitatea sa de a pluti deasupra tuturor miasmaticilor și de a-și urma drumul: edificarea algeziologiei în România.

„Trecea de la șobolani, înspre gândirea patristică, de la publicarea tratatului despre durere, înspre organizarea unui mare târg de ceramică, de la o prelegere despre terapia opioidă, înspre poezia lui Topîrceanu. M-a magnetizat această capacitate de a îmbrățișa întregul. Mi-a fost ghid în diverse călătorii științifice de conturare a unor volume, evident despre durere, dar a fost și ghiduș, în multe rânduri. Am finalizat teza de licență și nu l-am ascultat să ramân la Disciplina de farmacologie. Atunci eram dominat de ideea că numai chirurgia mi-e dat să-mi fie însoțitoare a vieții. M-a extras poznaș din bisturologia tecuceană și m-a făcut unul dintre copiloții Asociației de Algeziologie din România. L-am necăjit când am decis să ies din casa părintească a experimentului pe animale, să rămân cu durerea în plan filosofic și să pătrund în conacul istoriei medicinii. L-am amărât atunci. Dar simt că m-a iertat”, spune dr. Richard Constantinescu.

Cu sau fără chipiu, cu nonconformismu-i vestimentar asumat, profesorul Mungiu e „jos pălăria!”. N-a abandonat corabia niciun moment

Fiecare op (operă literară sau științifică, carte, lucrare, scriere) pe care l-a publicat i-a fost oferit pentru a-l recenza și orice volum pe care l-am editat sau scris l-a însoțit cu o prefață, o recenzie sau o recomandare publică.

„Ma bucur să-i văd zilnic mașina în fața universității, cu șapca-i albă mereu îndărătul lunetei. Un amic hâtru, atunci când suntem împreună și trecem pe lângă automobilul părintelui durerii din România, mereu îmi spune: «Are șapca de la vreun film de-al lui Cristi!» Cu sau fără chipiu, cu nonconformismu-i vestimentar asumat, profesorul Mungiu e «jos pălăria!». N-a abandonat corabia niciun moment. Mulți dintre colegii săi așteaptă lunar poștașul. El e când în castelul central al navei, când pe punte și continuă să străbată oceanele durerii, chiar dacă sunt învolburate și țărmul îndepărtat, fără strop de speranță. E unul din rarii universitari din câmpul medicinei care a înțeles că omul e mai mult decât meseria sa, că viața profesională nu are un liman, la care odată ajuns, te descalți, te lungești pe jos, îți pui clopul pe ochi și aștepți să vină somnul de-a pururea”, a conchis emoționant dr. Richard Constantinescu.

Prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu a murit. El ar fi împlinit săptămâna aceasta, pe 16 octombrie 2021, 80 de ani

Mediul academic din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, respectiv lumea medicală națională este în doliu! Prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu a murit. El ar fi împlinit săptămâna aceasta, pe 16 octombrie 2021, 80 de ani. A fost și va rămâne unul dintre puținii medici de o valoare indiscutabilă care au ales să rămână în țară pentru a face performanță în cercetarea de cel mai înalt nivel internațional.

Universitarul Ostin C. Mungiu a muncit aproximativ 6 decenii pentru a contribui decisiv la găsirea unei soluții pentru vindecarea cancerului. Pentru a-i face pe doctori să conștientizeze cât de important este să trateze durerea unui pacient, profesorul Mungiu a coordonat în anul 2002 singurul Tratat de Algeziologie din România, iar în 2005 a elaborat Legea opioizilor în scopuri medicale. Mai exact, a reglementat folosirea morfinei. De asemenea, prof. univ. dr. Ostin Mungiu a lăsat, prin testament, o ultimă dorință familiei, aceea de a fi incinerat după moarte.