Polițiștii din Iași s-ar putea alege cu reduceri la abonamentele Only Fans, dacă Andrada, o fostă colegă de-a lor, se hotărăște să facă asta. Pe rețelele de socializare, fosta polițistă încă își „înțeapă” foștii colegi. Trebuie precizat că ea a plecat din IPJ Iași, după ce a fost implicată într-un accident rutier și a dezvăluit nereguli din sistem.
Andrada Voicu, o fostă polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, a devenit foarte populară în mediul online, asta după ce a ales să pună haina de agent în cui și să vorbească despre problemele din sistem. După ce a fost implicată într-un accident rutier, în timp ce era într-o misiune în timpul serviciului, Andrada a vorbit despre riscurile la care polițiștii se expun, despre șefi din poliție care au un comportament deplasat și despre lipsa de profesionalism. Făcând aceste dezvăluiri pe rețelele de socializare, Andrada a ajuns să primească mii de aprecieri și a devenit populară.
Fotografii provocatoare, pe rețele de socializare
Renunțând la meseria de polițist, Andrada Voicu a devenit mamă și a pus accent pe pasiunile ei: desenul, muzica și tatuajele. Chiar dacă au trecut câțiva ani de când a plecat din Poliție, Andrada nu ratează niciun moment să-i atace pe foștii săi colegi. Andrada postează, periodic, pe rețelele de socializare fotografii destul de „picante”. Într-o postare recentă, tânăra a adăugat o fotografie cu posteriorul său, însoțită de un mesaj care a adunat sute de reacții.
„Zilele trecute, am postat poza asta la story și s-au întâmplat două lucruri. 1. Mi-a trimis mama un vocal. Printre hohote de râs, îmi spunea că am luat-o razna și că mi-a văzut b*ucile pe story. Spre finalul vocalului, m-a complimentat, spunându-mi că am un c*r fain. I-am mulțumit pentru remarcă. Evident, am ținut să-i menționez că nu caut validare, fiindcă știu că e fain. Ci, mai degrabă, voiam să le arăt celor care nu mai pot de grija ******* meu, că m-am îngrășat vreo două kile și că, de data asta (ca prin minune), s-au pus unde trebuie. Deci, stați liniștiți, e totul în regulă”, a postat, pe Facebook, Andrada Voicu, alături de fotografia provocatoare.
Discount la abonamentul de Only Fans pentru polițiștii care i-au fost colegi Andradei
Cum nu putea să nu-și „înțepe” foștii colegi, aceasta le-a spus că, dacă se va apuca de Only Fans, va face discounturi la abonamente pentru aceștia.
„2. Am aflat de la informatorii mei că unii foști colegi din poliție (mai degrabă colege) au pus instant eticheta: «Asta face Only». Măi, ce să zic? Momentan, nu fac. Dar promit că, dacă o să fac vreodată, veți fi primii care veți afla. Și pe lângă un discount generos la abonamentul lunar, promit că o să-mi rezerv câte o oră pe săptămână doar pentru voi, în care să luați un pix și o agendă și să vă învăț să faceți o cercetare la fața locului. Că unii dintre voi, după 15 ani de poliție, nici măcar un CFL nu știți să faceți”, se arată în postarea Andradei Voicu.
Fosta polițistă nu a ratat nici Ziua Poliției Române. Tot pe rețelele de socializare, Andrada a lăsat un mesaj dur:
„La mulți ani Poliției Române! Ziua în care toți cățelușii șefilor fie sunt avansați la excepțional, fie sunt recompensați cu felicitări scrise pentru rezultate excepționale sau deosebite (?). P.S. + 1-2 oameni care chiar merită”, a postat fosta polițistă.
Andrada, o fostă polițistă din Iași, a anunțat că le va face foștilor colegi reduceri la abonamentul de Only Fans, în caz că se va apuca de asta.
Ati terminat sa o promovati pe Maria Georgiana, panaramana numarul 1 a Iasiului si treceti la panarama numarul 2 din Iasi ?
Urâtă cu draci!
Penibil! Fără nici un fel de pierdere pentru o instituție. Doar atât se poate.
Urâtă cu spume iar mă’sa…dacă a râs la astfel de poze, e clar că a fost și ia o parașută!!!! Penibil!!!
Arată de nota 4 cel mult !, nu e de mirare că e la reduceri , două la Leu după o oră de probă gratis
AM VRUT SA DAU SI EU CEVA …. DAR VOI ATI SPUS DEJA TOT SI CHAIR PESTE !!!!
HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAAAHAHAHAHAHAHHA
Aici sunt de accord cu tine desi, esti un hater profesionist :))) Draga de ea, sa nu cumva sa stranute ca se kk pe ea instant :)))
Are corpul unei drogate de duzină care se prostituează pe marginea drumului prin SUA !
:)))))))) cine dracu să platească să o vada pe asta ?:))))) wow ce optimists e
Asta de foame face oral și la o girafă !
arata ca patrunjelul fara apa lasat la uscat
69 😛
Asta „merge” și pe un Salam cu muștar… 🤦
Mai era una care sa cordit pentru un castron cu borș !
Macar ea a avut curajul sa vorbeasca dar Sistemul e putred si corupt si nimeni nu a patit nimica!!!! Ce a facut Danila Cristi de la Sectia 2 Gara?, a vatut si a fist transferat la IPJ in Copou!!! Agentul Sava Bogdan di Vaslui, cel care efectiv vaneaza soferii in trafic….un retard mintal etc etc
o stramba, si ce mecla de hermafrodita are, mai e si pictata; doamne fereste
Ba da urâtă cu spume este, nici pt câini nu este buna,Doamne ce ființă urata