Prima pagină » Titlurile zilei » Angela, o doamnă de poveste! Viața ei, pas cu pas: de la pantofi rupți în copilărie, în scaunul de director la maturitate: „Mama creștea viermi de mătase, să-mi facă haine” – FOTO

Angela, o doamnă de poveste! Viața ei, pas cu pas: de la pantofi rupți în copilărie, în scaunul de director la maturitate: „Mama creștea viermi de mătase, să-mi facă haine” – FOTO

07 mart. 2024, 02:00, 12 ,
Ștefana Șovea, în Titlurile zilei

Angela Paveliuc-Olariu, o doamnă de poveste! Unul dintre cei mai renumiți etnografi din țară vorbește, la frumoasa vârstă de 85 de ani, despre greutățile prin care a trecut până să devină omul respectabil de astăzi

Fiică de preot, Angela Paveliuc-Olariu nu avea aceleași drepturi ca ceilalți colegi, iar acum își aduce aminte cu tristețe despre perioada în care a fost persecutată, fiind considerată fată de chiaburi. Învăța foarte bine, însă nu primea bursă, iar mama ei abia avea cu se să o îmbrace. O iarnă întreagă a mers spre școală prin ger și nămeți, cu niște papuci decupați la călcâie.

Angela Paveliuc-Olariu, o doamnă de poveste! Renumitul etnograf vorbește despre greutățile prin care a trecut

S-a născut în anul 1938, în Basarabia, însă și-a petrecut copilăria în satul Corni, lângă Botoșani. Renumitul etnograf povestește pentru cotidianul BZI cum a fost copilăria ei. Tatăl ei era preot, iar mama se ocupa de animale și gospodărie. Părinții se descurcau greu cu doi copii în școală, astfel că mama lor creștea viermi de mătase pentru a le face hăinuțe. O iarnă întreagă a purtat o pereche de papucei decupați la călcâie, iar haina era un palton de-al mamei, întors pe dos.

„Copilăria mea a fost una foarte modestă. Eu, ca fiică de preot, aveam un statut, nu beneficiam de bursă, deși aveam note foarte mari, eram persecutată, ca și copiii de chiabur. N-am răbdat de foame, pentru că mama mea creștea animale pe lângă casă cu greu, dar mama mea nu avea cu ce să mă îmbrace. Eu mai aveam un frate, care a murit, din păcate, într-un accident, și mama noastră creștea viermi de mătase ca din firul de mătase să ne facă câte ceva de îmbrăcat. Când tata căpăta câte un ștergar din bumbac, ne făcea din el haine.

Tata, dintr-o reverendă de-a lui, subțire, pe care a întors-o pe dos, mi-a făcut un șorț la uniformă și cu ăsta am umblat tot liceul, schimbam doar gulerașele albe de la gât. Îmi aduc aminte că m-a prins iarna cu niște pantofi decupați, fără călcâi și așa am umblat toată iarna, deși era frig și o zăpadă foarte mare, iar haina mea de iarnă era un palton al mamei, întors pe dos. Cu toate acestea, nu făceam o dramă”, spune Angela Paveliuc-Olariu.

Este licențiată a Facultății de Filologie, secția istorie-română, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și a susținut doctoratul în Istoria artei populare, Institutul de Istoria artei, Bucureşti.

Angela Paveliuc-Olariu își amintește cum a ajuns la Iași cu o valiză grea, făcută din niște scânduri la care a fost atașat un mâner. Fiind fiică de preot, nu era primită nici măcar la cămin. A dormit într-un pat de o persoană cu încă o colegă timp de un an de zile, într-o cameră unde stăteau 40 de fete.

„Când am venit la Iași, pentru a urma studiile universitare, tatăl meu l-a rugat pe un om din sat să îmi facă și mie o valiză, pentru a-mi căra hainele. A făcut un fel de ladă din niște scânduri și era atât de grea goală, abia o puteam căra. Ca studentă, nu eram primită în cămin din același motiv, că eram fiică de preot. Până la urmă, m-a primit o colegă, să dormim amândouă într-un pat de o persoană. În acea cameră erau 40 de paturi din fier, cu o plasă metalică, iar patul unde dormeam s-a făcut ca o covată de la greutatea noastră. Un an de zile am stat în condițiile astea. Noi nu ne auzeam în camera aia dintr-un capăt în celălalt”, mai spune Angela Paveliuc-Olariu.

Angela Paveliuc-Olariu: „Dacă mai rămâneau porții de mâncare, îmi dădeau și mie”

Cu greu, părinții ei au strâns niște bani din care i-au cumpărat un ceas rusesc, aceasta fiind o dorință mare. De când l-a primit, a avut o grijă enormă și îl are chiar și în ziua de astăzi. Ziua se uita non-stop la el, iar seara îl așeza într-un dulap și nu mai dormea toată noaptea, din frica de a nu-i fura cineva ceasul primit cadou.

Mâncarea era un lux pentru ea. Niște bucătărese din cadrul cantinei le ofereau ei și unor colege care erau în aceeași situație câte ceva din ce mai rămânea.

„Îmi doream, cât eram studentă, un ceas pentru a mă orienta. Atunci apăruse niște ceasuri rusești, dar părinții mei nu își permiteau să îmi cumpere, dar cu greu au reușit să facă rost și asta a fost surpriza mea. Chiar și în ziua de astăzi am ceasul, eram enorm de fericită că am primit ceasul, iar în timpul orelor de curs de la facultate nu reușeam să mai iau notițe, pentru că mă uitam continuu la ceas. Noaptea îl scoteam și îl puneam într-un dulap, sincer vă spun că nu dormeam toată noaptea, de frica să nu-mi fure cineva ceasul. Când vine vorba despre ceea ce mâncam la facultate, la cantină nu eram primită, dar am reușit să mă împrietenesc cu niște bucătărese care erau atât de drăguțe și, dacă mai rămâneau porții de mâncare, îmi dădeau și mie”, adaugă Angela Paveliuc-Olariu.

Cu toate acestea, Angela Paveliuc-Olariu a devenit o doamnă de poveste prin foarte multă muncă. Aproape trei ani de zile a fost profesor de limba română și istorie în Suceava și Botoșani, iar datorită activității sale a fost promovată ca directoare la Muzeul Etnografic din Câmpulung Moldovenesc, de unde și-a început activitatea ca etnograf, în perioada 1964-1967. În perioada 1968-1978 s-a întors la Botoșani, ocupând postul de director la Muzeul Județean.

Până în 1995 a fost director al Muzeului Etnografic al Moldovei din Iași, iar din 2000 până în 2006 a fost consultant artistic la Centrul Creației din Botoșani. Între 1994 și 2004 a fost președinta Societății Ortodoxe a Femeilor din România.

Angela Paveliuc-Olariu a fost căsătorită, însă, din păcate, soțul ei a murit cu ani în urmă. Are două fiice, Paula și Diana, nepoți de care se bucură, iar acasă deține o colecție de peste 2.000 de cărți care sunt o adevărată comoară pentru ea. De-a lungul anilor, a realizat nenumărate lucruri impresionante și a reușit să ajungă chiar și în America, unde a predat timp de un an în cadrul unei universități.

Comentarii
  • Daca n ar fi fost membru PCR nu era numita directoare in anii 1968-1978.
    Mai lasati ne cu persecutatii ăștia

  • Îmbuibați…. fiica de preot „persecutata”? … Nu o lasă la facultate dacă era adevărat,…. Invenții.. Prinde fluturi baba! O comunista inveterata… spre final toți incearca sa pozeze în ce nu au fost în viata lor.

  • Va doresc multa sanatate doamna! Pentru anonimi aveti grija ca voi nu sunteti persecutti si va duceti copii cu masina pana in pragul scolii si uite cum muriti de invidie cand vedeti cum au muncit altii pentru asi implini visul.

  • Copiii chiaburilor si ai preotilor persecutati NU erau primiti nici macar in liceu,in vremea comunistilor.
    Nu mai mințiți cu nerusinare.
    ,,a -siimplini visul” este corect.

  • Felicitari! A invatat si a razbit in viata.

  • 🦄 Povestea poveștilor...de Ion Creangă

    Oricărei fete/ soții de popă îi stă bine să citească de 50 ori „Povestea poveștilor” de Ion Creangă …această capodoperă a literaturii moldovenești le pregătește pentru viață pe aceste fete rușinoase crescute cu râvnă și sudoare duhonicească și, și …. și nu mai e nevoie să indruge povești când ajung la bătrânețe ! 🤥

    1.Se stie că popa primeste salar + bani suplimentari neîmpozitați din botezuri,nunți și cumătrii.

    De exemplu, fata unei popă avea mâncare multă și haine diverse primite de la ajutoare și care trebuiau sa ajungă la copii nevoiași dar nu mai ajungeau. Da, o fată de popă are mult mai multe lucruri decât o amărâtă născută in casa unor agricultori.

    2. Ca să slujești ca popă pe vremea comuniștilor erai obligat să faci un angajament cu DOMNUL (securist).

    3. Ca să fie numită în funcția de director o fată de popă…trebuia să semneze și ea cu DOMNU’ 😋

  • Ce uită să spună e că soțul era ditamai colonelul de armată.

  • Privindu-i viața în ansamblu, poate constitui un model pentru oricare fată de astăzi. Este o doamnă educată, un caracter frumos, un om civilizat. Dar… ortodoxa practicantă de astăzi este și o fostă activistă PCR plină de râvnă. După 1965, a fost reevaluată și considerată cadru de nădejde, plasată în funcții de răspundere, privilegiată față de alții. Chiar și așa, a făcut mult bine semenilor săi, fiind un veritabil om de cultură. Dar… nu a inovat, nu s-a abătut cu nimic de la linia PCR, practica acea cultură ”cuminte și supusă” care îi dădea, mai degrabă, alura unui culturnic, nu a unui om de cultură autentic. După Revoluție, a mers pe aceeași linie. Nu mai era la modă comunismul ceaușist ci cel ortodoxist. Intrând în societatea respectivă, te așteptai să treacă printr-o transformare veritabilă. Dar… s-a însoțit ani de zile cu o mafioată feroce de la radioul public, găzduind-o, cântându-i în strună. Rămâne o doamnă, în accepțiunea post-comunistă a termenului, dar nu o lady. Este o mare diferență.

  • 🌈 Marilena și Alina

    Băi, …un popă la o înmormântare la țară a cerut prescura, colacul, vinul, coliva, tămâia şi lumânările. La fel, la pomeniri, rudele răposatului au adus la biserică 9 capete, 9 lumânări, vin, colivă, prescură şi untdelemn…toate x 3
    Capetele” sau ”colacii mortului” se prepară din aluat de pâine, în număr impar, sub diferite forme: rotunzi, în forma literelor S, în formă de 8, în formă de roată, de cruce, mână, în formă de pasăre (măiastră) etc.
    În prezent, majoritatea firmelor de pompe funebre oferă pentru înmormântări pachete de ”pomene” (colacii mortului), ce cântăresc între 8 kg şi 15 kg şi conţin un număr impar de colaci de diferite forme: scară, cruce, jug, S, 8 colaci, 9 colacei şi 9 porumbiţe/ pupeze,etc. Toate aste ajung la popă și familia lui…iar restul ajung în treuca porcilor !!! Chiar dansa spunea că mumă-sa creștea animale( hrănite cu pomenile date de oameni)…se știe !

  • Nici o universitate din România nu poartă numele unei femei. Doar 5% din școli au nume feminin

    Propunere: vechea universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași să-și schimbe URGENT numele în ” Universitatea Angela Paveliuc-Olariu”

    Motivul?
    În România sunt 101 universități, dintre care 47 sunt de stat, tot atâtea particulare, iar 7 au profil militar. Nici una dintre acestea nu poartă în titulatura sa numele unei personalități feminine, ci doar nume de bărbați. E timpul ca municipiul Iași să facă primul pas prin redenumirea UAIC Iași ( Universitatea Alexandru Ioan Cuza ) în
    UAPO Iași (Universitatea Angela Paveliuc-Olariu). Doame ajută !

  • Super povestea ! Mai vrem și episodul 2😻

  • Răutate, răutate și iar răutate!
    La asta ne pricepem cel mai bine, nu? Ar fi fost imposibil să știm și noi să ne apreciem adevăratele valori, adevărații oameni de cultură care au avut și au ceva de zis!
    Suntem anonimi și atât!
    Mă înclin cu recunoștință în fața doamnei Angela Paveliuc Olariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
13 iulie 2024
13 iulie 2024