Angelica Bogdan, o femeie de 63 de ani, a locuit într-o casă părăsită împreună cu cei doi copii, după care a ajuns pe străzi: „De mică am fost necăjită și așa am rămas toată viața”

Angelica Bogdan are 63 de ani, iar de aproape două săptămâni locuiește la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti”, după ce a locuit, mai mulți ani, pe străzi și chiar într-o casă părăsită. Femeia spune că a ajuns fără adăpost deoarece nu a avut niciodată o casă a ei, iar după moartea soțului nu a mai reușit să facă față cheltuielilor. Angelica are doi copii plecați în străinătate, dar cu care nu mai păstrează legătura.

Angelica Bogdan a locuit într-o casă părăsită înainte să ajungă pe stradă

La 63 de ani, Angelica Bogdan este unul dintre beneficiarii Centrului Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti”. Ajunsă aici după ce frigul iernii a devenit imposibil de suportat, femeia povestește o viață între lipsuri, muncă, pierderi și ani întregi petrecuți pe stradă. Femeia a locuit într-o casă părăsită, împreună cu cei doi copii.

„Eu am stat toată viața prin chirii, nu am avut niciodată o casă a mea. După moartea soțului, am mai stat pe la prieteni cât am avut unde. După, am ajuns pe străzi. De mică am fost necăjită și așa am rămas toată viața”, a spus femeia, cu o voce calmă, lipsită de resentimente, dar plină de oboseală.

14:13, 04 Feb 2026

FOTO Un început de an cu bucurie pentru o familie cu zece copii din județul Neamț

02:00, 30 Jan 2026

FOTO Constantin Viapionschi, un bărbat din Iași, povestește că a petrecut 26 de ani la Institutul de Psihiatrie „Socola”: „Dacă nu aveai pe cineva să vină după tine să spună că te ia acasă, stăteai acolo mult și bine”

Pentru Angelica, strada nu a fost o perioadă scurtă, ci o realitate prelungită. A dormit în scări de bloc, pe bănci, în fața instituțiilor publice, încercând să nu deranjeze pe nimeni.

„Am stat și în față la Mitropolie, la primărie. Aveam mâinile și picioarele umflate. Am tăiat și limba de la ghete ca să-mi încapă picioarele. Stăteam pe bancă, cu o punguță lângă mine. Poate nici nu știau oamenii că sunt vai de capul meu”, a povestit femeia.

Uneori, oamenii îi ofereau haine sau mâncare, atunci când se adăpostea în scările de bloc. Alteori, era amenințată că va fi chemată poliția. Vremea nu conta, iar de multe ori ajungea să stea în condiții imposibil de imaginat pentru cineva care nu a fost în situația sa.

„Nu conta că e frig, că plouă, că e caniculă. Stăteam pe stradă zi și noapte. Eu stăteam cuminte, nu voiam să supăr pe nimeni”, a precizat Angelica.

Femeia a ajuns la centrul pentru persoane fără adăpost deoarece frigul devenise insuportabil

Povestea Angelicăi este, în același timp, povestea unei femei care a muncit pentru a-și crește copiii și a unei mame care a încercat să le ofere tot ce i-a lipsit în copilărie.

„Soțul nu muncea, eu eram singura care mergea la lucru. Spălam vase la un restaurant. Am încercat să le ofer ce n-am avut eu. Nu i-am abandonat, nu i-am dat la casa de copii, nu i-am lăsat pe stradă”, a povestit aceasta.

După moartea soțului, în urma unui infarct, situația s-a agravat. Familia a locuit într-o casă părăsită, iar apoi dependența de ajutorul altora a devenit inevitabilă. Copiii au crescut și au plecat în străinătate, iar legătura cu ei s-a rupt.

„Sunt plecați de mult timp, nu mai știu nimic de ei. Poate s-au căsătorit, au familia lor. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine acum”, a spus Angelica.

La Centrul Social de Urgență „C.A. Rosetti”, Angelica a ajuns, din cauza frigului, cu aproape două săptămâni în urmă. Pentru ea, centrul înseamnă siguranță, îngrijire și, pentru prima dată după mult timp, stabilitate.

„Aici, în centru, este foarte bine. Doamnele asistente au grijă de noi, suntem foarte bine îngrijiți. Mâncarea e foarte bună, nu am nimic de obiectat”, a declarat aceasta.

Pentru femeie, faptul că are un pat, o masă caldă și îngrijire medicală este o schimbare majoră, după ani de nesiguranță. Deși centrul este un loc de urgență, nu o soluție permanentă, Angelica speră să-și găsească un loc de muncă.

„Eu știu să cos covoare persane la mână, dar acum se caută oameni care știu să lucreze la mașină. Totuși, vreau să îmi caut un loc de muncă. Aici nu te ține o veșnicie, trebuie să te pui pe picioare”, a spus Angelica, zâmbind.

În spatele dorinței de a munci se află demnitatea unei femei care, în ciuda suferințelor, refuză să se resemneze. Lipsa unei locuințe, pierderea sprijinului familial, sărăcia și boala sunt factori care, cumulați, pot împinge orice persoană la marginalizare socială. Deși Angelica Bogdan a dus o viață plină de greutăți, a locuit într-o casă părăsită, pe străzi sau în scări de bloc, astăzi, femeia privește cu încredere spre viitor și speră să se pună pe picioare cât mai curând.