Anna Renata Ferenț este doctorandă în matematică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar la finalul anului 2025 a fost acceptată în Mensa, o organizație internațională pentru persoanele cu un nivel de inteligență ridicat. Tânăra recunoaște că experiența a fost o provocare, dar că rezultatul a fost o adevărată bucurie și mândrie pentru ea.
Anna Renata Ferenț, doctorandă în matematică de la UAIC, a fost acceptată în Mensa
O doctorandă în matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Anna Renata Ferenț, a fost recent admisă în Mensa România, organizație internațională care reunește persoane cu un nivel ridicat de inteligență, evaluate prin teste standardizate de logică și gândire abstractă.
Pentru tânăra cercetătoare, momentul aflării rezultatului a fost o surpriză plăcută, dar și un prilej de reflecție personală.
„M-am bucurat foarte mult, mai ales pentru că pot face parte dintr-o comunitate de oameni curioși. A fost și un exercițiu de autoevaluare, pentru că nu mă așteptam neapărat să fiu acceptată. M-a ajutat să îmi păstrez deschiderea către noi provocări și ideea că merită să încerci, chiar dacă nu ai certitudini”, a povestit Anna Renata Ferenț.
Decizia de a susține testul Mensa nu a venit dintr-un plan bine stabilit, ci dintr-o curiozitate mai veche. Încă din clasa a XII-a, Anna a descoperit întâmplător site-ul organizației și a fost intrigată de tipul de teste pe care aceștia îl propuneau.
„Fiind o persoană curioasă din fire, mi-am spus că, atunci când voi avea ocazia, mă voi înscrie la testare, ca să văd cum mă descurc. Recunosc că a existat și o ușoară reținere, având în vedere că testul poate fi susținut de doar două ori în viață. Dar, în cele din urmă, am considerat că nu am nimic de pierdut. În momentul în care am aflat că se organizează o testare în județul în care studiez, am decis să încerc. Motivația mea a fost exclusiv curiozitatea și dorința de a mă provoca și de a vedea cum reacționez într-un context diferit”, a explicat Anna reporterilor BZI.
Deși testarea Mensa poate fi percepută ca fiind intimidantă, Anna Renata Ferenț a descris experiența ca fiind accesibilă și bine structurată.
„Experiența testării este surprinzător de accesibilă și bine structurată. Nu este vorba despre cunoștințe acumulate sau formule învățate, ci despre capacitatea de a recunoaște tipare, de a face conexiuni logice și de a gândi abstract. Concret, majoritatea întrebărilor au un tipar relativ similar: ți se prezintă o matrice, de obicei sub forma unui pătrat cu nouă căsuțe, organizate pe rânduri și coloane. Primele căsuțe sunt completate cu diferite simboluri sau marcaje, iar între ele există o regulă logică: care poate fi pe rând, pe coloană, pe diagonală sau o combinație a acestora. Rolul tău este să identifici cât mai rapid această regulă și să o aplici pentru a determina elementul lipsă din ultima căsuță. Practic, este ca un puzzle logic în care trebuie să îți dai seama foarte repede ce relații există între elemente”, a precizat tânăra.
Anna își dorește să continue o carieră în mediul academic
Anna Renata Ferenț recunoaște că provocarea cea mai mare a fost timpul limitat pe care l-a avut la dispoziție pentru rezolvarea testului, însă, din momentul în care a început să aibă mai mare încredere în propriul instinct, lucrurile au devenit mai ușor de gestionat.
„Timpul alocat a fost destul de scurt, 20 de minute pentru toate întrebările, adică mai puțin de 30 de secunde pe întrebare, ceea ce te obligă să gândești rapid și eficient. La început, m-am simțit oarecum precaută. Am rezolvat primele 15 întrebări în primele 10 minute și, când am observat că mai aveam 30 de întrebări pentru doar 10 minute, am simțit un pic de panică, temându-mă că nu voi reuși să termin la timp. Am realizat, însă, că făceam verificări prea detaliate la întrebări pentru care instinctul deja știa răspunsul și că această abordare nu era potrivită pentru ritmul testului. După ce am renunțat la excesul de analiză și am început să am încredere în mine, lucrurile au mers mult mai bine și am reușit să gestionez timpul și să mă concentrez fără să mă stresez”, a povestit tânăra doctorandă.
Anna consideră că rezultatul obținut s-a datorat, în primul rând, calmului și capacității de concentrare, dar și susținerii celor apropiați, menționând că familia și prietenii au încurajat-o constant.
În prezent, principala sa preocupare este cercetarea doctorală, însă încearcă să aibă impact și prin mentoratul studenților, în cadrul orelor de consultații. În afara mediului academic, are numeroase pasiuni artistice: pictură, iconografie, chitară, dansuri populare, iar cititul rămâne una dintre principalele forme de relaxare.
În ceea ce privește viitorul, Anna Renata Ferenț privește lucrurile cu realism și deschidere.
„Mi-ar plăcea să continui în mediul academic și să îmi dezvolt cercetarea, dar sunt conștientă că oportunitățile sunt limitate. Indiferent de drum, îmi doresc o viață echilibrată, cu timp pentru pasiunile mele și pentru oamenii dragi”, mai spune aceasta.
Mensa este o comunitate internațională care reunește persoane din diverse domenii
Anna Renata Ferenț are 25 de ani, este originară din Brașov și urmează în prezent studiile doctorale în matematică la Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
A absolvit atât licența, cât și masteratul la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Transilvania din Brașov, specializarea Matematică-Informatică.
Domeniul său de cercetare este geometria Finsler, iar în cadrul tezei de doctorat studiază probleme de navigație specifice acestei ramuri avansate a matematicii.
Recent, Anna Renata Ferenț a devenit membră Mensa, una dintre cele mai cunoscute organizații internaționale dedicate persoanelor cu un nivel ridicat de inteligență.
Mensa a fost fondată în anul 1946, în Anglia, de Roland Berrill, dr. Lance Ware și Sir Cyril Burt, cu scopul de a crea o comunitate în care singurul criteriu de admitere să fie inteligența, măsurată prin teste standardizate.
Mensa reunește persoane care se află în primii 2% din populație din punct de vedere al coeficientului de inteligență, indiferent de profesie, statut social, naționalitate, religie sau convingeri politice.
Organizația nu adoptă poziții oficiale în chestiuni politice, religioase sau sociale, funcționând ca un spațiu neutru de întâlnire și schimb de idei. Membrii săi provin din medii extrem de diverse, de la domenii academice și științifice până la meserii tehnice sau creative, ceea ce face din Mensa o comunitate internațională complexă și dinamică.
Anna Renata Ferenț, tânăra doctorandă în matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, a fost acceptată în Mensa, o organizație internațională dedicată persoanelor cu cel mai ridicat nivel de IQ din lume.