Prima pagină » Coronavirus » Antrenorul Dan Petrescu, mărturisire după infectarea cu noul coronavirus
Antrenorul Dan Petrescu, mărturisire după infectarea cu noul coronavirus

Antrenorul Dan Petrescu, mărturisire după infectarea cu noul coronavirus

07 aug. 2020, 11:00,
Elena Nicoleta BUJOR în Coronavirus

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost făcut declaraţii după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Aceasta a relatat cum a trăit şi trecut de perioada carantinei.

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, declaraţii despre noul coronavirus

Antrenorul clubului de fotbal a menţionat că a fost obligat să stea în izolare după ce a fost diagnosticat cu virusul Covid-19. Astfel, Dan Petrescu a ratat finală cu Craiova. „Super Dan” a ţinut să povestească cum a trăit perioada din carantină.

„Nu am avut niciun simptom, dar a trebuit să respect regulile. Nu mă prindeam că am dacă nu îmi făceau analize, nu am avut nimic niciodată. Am stat o săptămână în spital. Aș vrea să le mulțumesc celor de acolo, m-au tratat extraordinar. Cei din familie au venit la balcon tot timpul, mi-au făcut cu mâna. Am stat singur și acum o să ne vedem”, a spus Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj.

Antrenorul lui CFR a primit trofeul în izolare, acolo unde se află de o săptămâna, pentru a se bucura.

„Am dormit cu treofeul. Mie îmi place să dorm cu trofee. Eu mi l-am pus singur, cu medalie, cu tot, aici. Mie îmi place în primele seri să îl am lângă mine”, a adăugat antrenorul.

Dan Petrescu, depistat pozitiv cu COVID-19

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost depistat pozitiv cu COVID-19 pe data de 22 iulie 2020, potrivit surselor din cadrul clubului. Astfel, gruparea din Gruia ajunge la 10 cazuri de coronavirus, după cele depistate în zilele precedente.

Este vorba despre jucătorii Adrian Păun, Grzegorz Sandomierski, Damjan Djokovic, Cristi Manea și mai multe persoane din staff: Bogdan Aldea (preparator fizic), Costin Curelea (antrenor secund), Cristian Moldovan (antrenor de portari), Cristian Dragotă (preparator fizic) și Radu Pralea (kinetoterapeut).

Primul jucător infectat de la CFR Cluj

Inițial, Adrian Păun a fost singurul jucător găsit pozitiv, după care alte cinci persoane de la CFR Cluj au fost anunțate că au fost infectate cu COVID-19. Potrivit surselor din cadrul clubului din Gruia, pe lângă Alexandru Păun au mai fost testați pozitiv şi Grzegorz Sandomierski, mijlocașul Damjan Djokovic, antrenorul cu portarii Cristian Moldovan, secundul Costin Curelea și preparatorul fizic Cristian Dragota.

Meciul FCSB – CFR Cluj trebuia să se dispute sâmbătă pe Arena Națională, dar a fost amânat după ce jucătorul clujean Adrian Păun s-a simțit rău în dimineața partidei. A efectuat în regim de urgență testul pentru COVID-19 și a aflat că este infectat.

Înaintea acestei etape, FCSB ocupa locul 5, cu 28 de puncte, fiind în afara Europei, iar CFR era pe locul 2, cu 40 de puncte, unul în urma liderului Craiova. FCSB nu se poate teme de Astra Giurgiu, echipa de pe locul 3, pentru că aceasta nu are drept de participare în cupele europene, ci tocmai de prietenii lui Gigi Becali de la Botoşani, care ocupă poziţia a patra, care duce acum în Europa League.

Ministrul Sportului pune sănătatea sportivilor pe primul plan

Ministrul Sportului a atras atenția că sănătatea sportivilor este mai importantă decât terminarea pe teren a actualei ediții și a solicitat anhete la cluburile unde au fost înregistrate infectările cu COVID-19

„Sunt îngrijorat, deja vorbim de un fenomen și trebuie să atragem atenția că nu vorbim doar de sănătatea acestor sportivi, ci de sănătatea tuturor celor care participă la această competiție – și sunt 700 de persoane. Poate pe unii îi interesează mai mult decât sănătatea sportivilor modul în care se vor disputa meciurile, se vor reprograma, cum se vor împăca, cine va fi sancționat, cine va fi depunctat. Cred că e momentul să acționăm foarte ferm. LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete care să corecteze aceste comportamente, să sancționeze această situație și să remedieze, dacă vor să încheie competiția”, a precizat Ionuț Stroe.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026
Articole similare
Traficant de droguri, apărat de prietenul său, martor: „Consider că i se face o nedreptate!”
02:00
FOTO Traficant de droguri, apărat de prietenul său, martor: „Consider că i se face o nedreptate!”
A muncit câte 14 ore pe zi și a fost plătit cu 1.500 de lei lunar! Patronul de la INBIT, Andrei Târnovanu, l-a mințit că îi dă 5.000 de lei!
02:00
FOTO A muncit câte 14 ore pe zi și a fost plătit cu 1.500 de lei lunar! Patronul de la INBIT, Andrei Târnovanu, l-a mințit că îi dă 5.000 de lei!
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a suplimentat numărul de burse pentru studenți, începând cu semestrul II al acestui an universitar
02:00
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a suplimentat numărul de burse pentru studenți, începând cu semestrul II al acestui an universitar
Pe Șoseaua Nicolina va fi construit un spațiu comercial și o spălătorie auto! Investitorul are la dispoziție un teren de 3.600 de metri pătrați
02:00
FOTO Pe Șoseaua Nicolina va fi construit un spațiu comercial și o spălătorie auto! Investitorul are la dispoziție un teren de 3.600 de metri pătrați
Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași achiziționează medicamente în valoare de peste 7 milioane de euro! Licitația a fost lansată
02:00
FOTO Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași achiziționează medicamente în valoare de peste 7 milioane de euro! Licitația a fost lansată
Un bărbat a fost amenințat de patronul restaurantului Diamond Ballroom după ce i-a făcut plângere la ITM: „Mi-a spus că o să mă lege cu funia în urma ATV-ului”
02:00
FOTO Un bărbat a fost amenințat de patronul restaurantului Diamond Ballroom după ce i-a făcut plângere la ITM: „Mi-a spus că o să mă lege cu funia în urma ATV-ului”
Pe data de 10 mai 2026 are loc Retroparada Primăverii în fața Palatului Culturii! Ieșenii vor putea admira peste 80 de autoturisme de colecție
02:00
Pe data de 10 mai 2026 are loc Retroparada Primăverii în fața Palatului Culturii! Ieșenii vor putea admira peste 80 de autoturisme de colecție
Primele reprezentații din 2026 ale spectacolului „Lacul lebedelor” la Opera Națională Română Iași
02:00
FOTO Primele reprezentații din 2026 ale spectacolului „Lacul lebedelor” la Opera Națională Română Iași
O tânără din Iași și-a transformat pasiunea într-o afacere inedită! Loredana Saizu creează opere din încălțămintea clienților: „Autenticitatea contează cel mai mult”
02:00
FOTO O tânără din Iași și-a transformat pasiunea într-o afacere inedită! Loredana Saizu creează opere din încălțămintea clienților: „Autenticitatea contează cel mai mult”
O asociere de 12 firme a depus singura ofertă pentru modificarea liniilor de tramvai din jurul Palatului Culturii! Valoarea contractului este de 94 de milioane de lei
02:00
O asociere de 12 firme a depus singura ofertă pentru modificarea liniilor de tramvai din jurul Palatului Culturii! Valoarea contractului este de 94 de milioane de lei