Sport

Dan Petrescu, depistat pozitiv cu COVID-19!

Publicat: 22 iul. 2020
ALT=
Dan Petrescu, depistat pozitiv cu COVID-19!

 Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost depistat pozitiv cu COVID-19, potrivit surselor din cadrul clubului.

Astfel, gruparea din Gruia ajunge la 10 cazuri de coronavirus, după cele depistate în zilele precedente.

Este vorba despre jucătorii Adrian Păun, Grzegorz Sandomierski, Damjan Djokovic, Cristi Manea și mai multe persoane din staff: Bogdan Aldea (preparator fizic), Costin Curelea (antrenor secund), Cristian Moldovan (antrenor de portari), Cristian Dragotă (preparator fizic) și Radu Pralea (kinetoterapeut).

Dan Petrescu, depistat pozitiv cu COVID-19: Adrian Păun, primul infectat

Inițial, Adrian Păun a fost singurul jucător găsit pozitiv, după care alte cinci persoane de la CFR Cluj au fost anunțate că au fot infectate cu COVID-19. Potrivit surselor din cadrul clubului din Gruia, pe lângă Alexandru Păun au mai fost testați pozitiv şi Grzegorz Sandomierski, mijlocașul Damjan Djokovic, antrenorul cu portarii Cristian Moldovan, secundul Costin Curelea și preparatorul fizic Cristian Dragota.

Meciul FCSB – CFR Cluj trebuia să se dispute sâmbătă pe Arena Națională, dar a fost amânat după ce jucătorul clujean Adrian Păun s-a simțit rău în dimineața partidei. A efectuat în regim de urgență testul pentru COVID-19 și a aflat că este infectat.

Înaintea acestei etape, FCSB ocupa locul 5, cu 28 de puncte, fiind în afara Europei, iar CFR era pe locul 2, cu 40 de puncte, unul în urma liderului Craiova. FCSB nu se poate teme de Astra Giurgiu, echipa de pe locul 3, pentru că aceasta nu are drept de participare în cupele europene, ci tocmai de prietenii lui Gigi Becali de la Botoşani, care ocupă poziţia a patra, care duce acum în Europa League.

Ministrul Sportului pune sănătatea sportivilor pe primul plan

Ministrul Sportului a atras atenția că sănătatea sportivilor este mai importantă decât terminarea pe teren a actualei ediții și a solicitat anhete la cluburile unde au fost înregistrate infectările cu COVID-19

„Sunt îngrijorat, deja vorbim de un fenomen și trebuie să atragem atenția că nu vorbim doar de sănătatea acestor sportivi, ci de sănătatea tuturor celor care participă la această competiție – și sunt 700 de persoane.

Poate pe unii îi interesează mai mult decât sănătatea sportivilor modul în care se vor disputa meciurile, se vor reprograma, cum se vor împăca, cine va fi sancționat, cine va fi depunctat. Cred că e momentul să acționăm foarte ferm. LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete care să corecteze aceste comportamente, să sancționeze această situație și să remedieze, dacă vor să încheie competiția”, a precizat Ionuț Stroe.

Soluția este izolarea totală

Ministrul consideră că echipele de fotbal ar trebui să revină în izolare totală până la finalul campionatului, deoarece infectările nu au avut loc pe stadion.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, spune că nu se poate vorbi despre iresponsabilitate la nivelul LPF.

„Dacă ne uităm la ce se întâmplă în România astăzi, vedem că situația este din ce în ce mai grea. Creșterea numărului de cazuri a avut un impact și în zona fotbalului. Refuz să accept ideea că fotbalul profesionist trebuie să beneficieze de alt tratament față de alte sectoare de activitate”, a spus el.





Adauga un comentariu