La 22 de ani, acest tânăr din Iași conduce patru companii de succes în Londra! Beniamin Moisa a plecat din comuna Erbiceni, județul Iași, în urmă cu aproximativ patru ani, iar acum conduce afaceri de milioane de lire. A plecat din țară, după ce a reușit să depășească una din cele mai grele perioade din viața lui, când, adolescent fiind, a intrat în anturaje periculoase, din care cu greu a scăpat
Beniamin Moisa are 22 de ani, iar imediat după ce a terminat liceul și a luat bacalaureatul, a plecat din țară la fratele său mai mare, care avea o afacere în Londra. Imediat după ce a ajuns acolo și s-a apucat de treabă, a reușit să dezvolte foarte mult compania fratelui său, iar acum au împreună patru companii de succes, care sunt estimate la o valoare de 4.2 milioane de lire. Antreprenoriatul l-a moștenit din familie. Acum se numără printre cei mai de succes milionari din Iași.
„Am plecat din țară imediat ce am terminat liceul, am plecat la fratele meu mai mare, Tudor. El era deja în Londra, de mai multă vreme, și avea deschisă o companie de aproximativ un an, însă nu îi mergea foarte bine. Imediat ce am ajuns eu, lucurile au început să meargă. A început cu proiecte mici, iar mai apoi profiturile au început să se dubleze de la lună la lună. Activele firmei, mașini, case, bani din conturi, tot este 4.2 milioane de lire. Imaginați-vă că în fiecare lună plătesc salarii de 250.000-300.000 de euro angajaților.
Am peste 70 de angajați self employed (liber profesionist) și alte șapte persoane angajate în office, cu tot cu noi. Antreprenoriatul se trage cumva din familie, tata are și el o firmă de construcții în România, din 2007, numai că nu prea a dezvoltat-o el acolo. Compania poartă același nume, «Civcons», iar înainte de asta a avut o tâmplărie. De fapt, de acolo a început totul, nu a mai mers cu tâmplăria și a deschis firma de construcții. Și de la bunicul nostru am învățat foarte multe, pentru că ne lua cu el la întâlniri cu oameni de afaceri importanți și îmi spunea «taci și ascultă și învață, că astea nu le înveți la școală». Nu prea ne convenea nouă atunci, dar acum ne folosește tot ce am învățat, dar am adaptat la stilul de aici”, a declarat Beniamin Moisă, fondator CIVCONS Grup.
Ieșeanul urmează să construiască un cartier rezidențial
Companiile de milioane de lire conduse de Beniamin se ocupă cu tot ce înseamnă construcții de la zero. Beniamin nu lucrează singur, are alături doi dintre frații lui. Împreună își doresc să dezvolte cât mai mult acest proiect și să se extindă în toată lumea. Urmează construirea unui cartier rezidențial și în Iași.
„Facem tot ce ține de construcții, mai exact, facem totul de la zero, de la inginerie, mentenanță, tot până când totul este finisat. În total dețin patru companii, împreună cu cei doi frații ai mei, Dorin și Tudor, ambii au roluri foarte importate în companie, dar eu sunt cel care se ocupă de contracte, eu sunt cel care aduce toții banii în companie. Avem deschis și în Viena un mic office și urmează să ne extindem acolo și în Germania în următoarele 12 luni. În Iași, construim acum Moisa’s Residence, care conține 40 de case inteligente, cu două drumuri private, o clădire de offices, un service auto, două parcuri, o spălătorie și o biserică, în valoare de 2.4 milioane de lire”, a precizat Beniamin Moisă, fondator CIVCONS Grup.
Beniamin Moisă : „Am fost un copil de nota 10 până într-un moment de rătăcire, când viața mea a devenit un pericol”
Beniamin provine dintr-o familie foarte numeroasă, formată din 12 membri, are trei surori și șase frați. Acesta s-a născut și a crescut în comuna Erbiceni din județul Iași, însă acum vine foarte rar în țară, doar când este vorba despre afaceri. Ieșeanul povestește că viața lui nu a fost dintotdeauna una de succes și că a avut o perioadă în care a greșit foarte mult. Acesta intrase în anturaje periculoase, a riscat chiar să facă pușcărie și, spune el, doar Dumnezeu l-a salvat.
„În Iași vin foarte rar, vin doar când este vorba de afaceri, în rest nu prea vin, deși acolo e cea mai mare parte a familiei mele. Am în total nouă frați, trei surori și șase frați. Am avut o copilărie foarte frumoasă și ne-am înțeles foarte bine toți. Era tare frumos să ai cu cine să te iei la joacă. Familia mea mi-a fost mereu alături, indiferent de situații. Am fost un copil de nota 10 până într-un moment de rătăcire în care am greșit foarte mult, eram într-un pericol foarte mare, doar că nu realizam. Prietenii mei s-au îndepărtat de mine, rămăsesem singur. Atât vreau să spun, ajunsesem într-o situație din care doar Dumnezeu mă putea scoate. Eu am copilărit în comuna Erbiceni din județul Iași și am studiat la colegiul «Alexandru Ioan Cuza», la profilul matematică-informatică”, a adăugat Beniamin Moisă, fondator CIVCONS Grup.
Primii bani i-a câștigat din cursurile de chitară oferite altor copii
Tânărul milionar din Iași și-a câștigat primii bani din cursuri de chitară, pe care le oferea altor copii. Câștiga 3 lei pe oră, iar acum face milioane de lire. Beniamin a povestit că succesul nu înseamnă bani.
„Primii mei bani i-am câștigat la vârsta de 13 ani din cursurile de chitară pe care le ofeream altor copii din Iași. Îmi plăcea să cânt la chitară, iar fratele meu mi-a făcut una cadou. Câștigam 3 lei pe oră. Încă țin legătura cu acei copii și ei mai cântă la chitară și sunt foarte mândru de asta. Am învățat ceva, investițiile în oameni, pe care le-am făcut, alea sunt cele mai bune investiții din viața mea.
Succesul nu înseamnă bani, pentru că mulți cred că dacă ai un milion, două, trei de lire, sunt bani mulți, dar nu-s, pentru că poți într-o lună sau două să nu-i mai ai. Succesul înseamnă relații, un nume bun, demnitate în societate și să îți protejezi familia. Asta e succesul pentru mine, familia înseamnă succes pentru mine. Am zis că singurul care poate să ne oprească din elanul acesta în afaceri și în tot ce vrem să extindem pe toată planeta este Dumnezeu. Dacă El zice stop în secunda asta, renunț la tot, El este singurul care mă poate opri”, a spus Beniamin Moisă, fondator CIVCONS Grup.
Year ending
2021-09-30
Total net assets
£37.75k
£11.21k vs previous year
Total liabilities
£-50.00k
£-40.49k vs previous year
Total assets
£93.90k
£57.85k vs previous year