Prima pagină » Local » Aroneanu, comuna cu aproape 2.000 de locuitori „fantomă“! Câți bani se pierd din această cauză

Aroneanu, comuna cu aproape 2.000 de locuitori „fantomă“! Câți bani se pierd din această cauză

09 feb. 2023, 02:00, 5 ,
Andrei ROTARU în Local

În urma unui recensământ realizat la nivelul județului Iași s-a constatat că în Aroneanu locuiesc 4.338 de persoane. Autoritățile locale din comună susțin că numai la Direcția de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate în jur de 4.800 de oameni, iar în evidențele fiscale ale comunei Aroneanu sunt 6.200. Astfel, Aroneanu este comuna cu aproape 2.000 de locuitori „fantomă“. Situația este generată de faptul că mulți au preferat să se recenzeze cu domiciliul din actul de identitate care figurează în altă parte, și nu în Aroneanu, unde locuiesc efectiv

Primăria Aroneanu a venit cu o informare în care îndeamnă populația să se înregistreze cu domiciliul în zona în care locuiește efectiv. Primarul comunei Aroneanu, Benone Moruzi, a atras atenția că, deși în comună sunt 6.200 de persoane care plătesc taxe și impozite, conform ultimului recensământ din județul Iași, recenzorii au înregistrat doar 4.338 de oameni care și-au declarat domiciliul în Aroneanu. Asta creează o problemă pentru alocarea fondurilor de la bugetul de stat, care sunt direcționate pe cap de locuitor.

Aroneanu, comuna cu peste 2.000 de locuitori „fantomă“

Benone moruzi

Primarul comunei Aroneanu, Benone Moruzi, susține că se pierde 800 lei / persoană care nu-și declară domiciliul unde locuiește efectiv

După rezultatele preliminare ale recensământului populației la nivelul județului Iași, realitatea din comuna Aroneanu este despărțită de rezultatul consemnat, ca urmare a declarațiilor inexacte oferite cu ocazia interviurilor sau a autorecenzării eronate, după caz.

Astfel, 4.338 de persoane au declarat că locuiesc pe raza comunei Aroneanu, în condițiile în care numai la Direcția de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate în jur de 4.800, iar în evidențele fiscale ale comunei Aroneanu sunt 6.200.

În general, persoanele care au domiciliul în alte localități ori au două sau mai multe proprietăți au preferat să se recenzeze la domiciliul din actul de identitate, și nu la Aroneanu, unde locuiesc efectiv.

Această situație aduce prejudicii comunei, pe termen lung, până la următorul recensământ al populației, deoarece este folosită la alocarea de fonduri către unitatea administrativă sau la departajarea pe proiecte după numărul de locuitori beneficiari.

Edilul din comuna Aroneanu, Benone Moruzi îndeamnă populația care locuiește în comună să-și declare domiciliul în Aroneanu.

„Putem fi mai buni cu comuna Aroneanu în care am decis să locuim, făcându-ne domiciliul la gospodăria din satul aparținător comunei unde avem locuința efectivă”, spune primarul comunei Aroneanu, Benone Moruzi.

Primăria comunei Aroneanu va primi mai puțini bani de la bugetul de stat

Primaria Aroneanu

Din cauza faptului că cetățenii care locuiesc în comună nu se declară și cu domiciliul, primăria comunei Aroneanu pierde o parte din fondurile alocate de la bugetul de stat

Primarul comunei Aroneanu, Benone Moruzi, susține că, la alocările de fonduri pentru dezvoltare, comuna Aroneanu pierde foarte mulți bani. Aceștia ar putea fi investiți în comună pentru a crește condițiile de trai.

„Un singur exemplu, pe Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», pentru că avem în evidențele Direcției de Evidență a Persoanelor până în 5.000 de locuitori, suma primită a fost de numai 9.000.000 de lei în loc de 11.000.000 de lei, cât ni s-ar fi cuvenit dacă erau declarate 5.001 locuitori”, declară Benone Moruzi.

Edilul adaugă că pentru fiecare locuitor se primesc bani de la bugetul de stat pentru a echilibra bugetul local.

„Pentru fiecare locuitor, suma primită de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale este de aproximativ 800 de lei/locuitor. Dacă înmulțiți cu minimum 1.000 de locuitori, care locuiesc, dar nu au domiciliul pe Aroneanu, suma ajunge la 800.000 de lei/an, asta an de an”, mai declară primarul din comuna Aroneanu.

Până la remedierea actualelor probleme cu care se confruntă comuna, primăria pierde bani de la bugetul de stat, fonduri care ar sălta bugetul comunei și ar putea fi direcționate către investiții. Astfel, Aroneanu, comuna cu 2.000 de locuitori „fantomă“, rămâne cu unul dintre cele mai mici bugete locale din Zona Metropolitană Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată! Iată în ce condiții
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată în anumite cazuri. Acest drept încetează dacă beneficiarul obține venituri suplimentare supuse impozitului și copilul nu a împlinit încă vârsta de doi ani sau trei în cazul copiilor cu handicap. Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată! Toți salariații din România au dreptul la concediu pentru creșterea copilui. […]
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată! Iată în ce condiții
Comentarii
  • Locuitor Aroneanu

    Asta se intampla deoarece domnul primar nu ajuta pe cei ce vor sa devina in fapt locuitor al comunei. Numai in an electoral asfalteaza, si asta incomplet, nu face nimic ca sa extinda reteaua de utilitati si astfel sa ajute pe cei care construiesc.

  • „Fantomelor”, inregistrati-va ca sa-l dati jos pe cel mai slab primar din tara.

  • LOCUITOR =FANTOMA= IN ARONEANU

    DE UN AN DE ZILE AM DEPUS LA PRIMARIE CERERE PENTRU NUME DE STRADA + NUMĂR DE CASA ŞI NICI ACUM NU LE-AM PRIMIT , SA NE ÎNREGISTRĂM , DAR PE CE STRADĂ ŞI CE NUMĂR ????

  • Un propietar

    Cea mai neasfaltata comuna din Iasi. Cum sa ne facem mutatie acolo cand nu putem intra din cauza noroiului? Dar oare primarului nu îi este rusine cu ce nu a facut in aceasta comuna? Suntem zona metropolitana cea mai apropiata de oras si nu avem asfalt nici cat un sat din zona de munte. Pe singura strada asfaltata nu incap doua masini deodata . Trebuie sa cobori de pe asfalt ca sa poata trece cealalta masina . RUSINEEE

  • Un propietar

    Cea mai neasfaltata comuna din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 februarie 2026
17 februarie 2026