În urmă cu câteva luni, autoritățile din Iași au depistat faptul că Sorin Bălănescu a efectuat lucrări ilegale la imobilele de pe strada Cuza Vodă nr. 3, în curtea sediului Poștei Române din Iași. Proprietarul imobilelor este firma M.I.L. Expert, deținută de către afaceristul Sorin Bălănescu. Acesta a cumpărat terenul de 2.300 mp și clădirile de la Orange România. Primăria și Poliția Locală Iași au cerut desființarea lucrărilor efectuate de către afacerist, după ce acesta nu s-a conformat măsurilor legale dispuse.
Se cere desființarea lucrărilor făcute de către Sorin Bălănescu
La locația respectivă sunt mai multe clădiri, printre care și garaje, aflate în stare avansată de degradare. La sfârșitul anului 2025, Sorin Bălănescu a început să facă lucrări la imobile, fără să dețină autorizație de la Primăria Iași. Poliția Locală a făcut verificări, iar afaceristul s-a ales cu dosar penal. La clădirile la care s-a lucrat, fațada a fost schimbată complet, acoperișul la fel, iar în interior au fost făcute mai multe intervenții. Între timp, lucrările au fost finalizate, deși autoritățile i-au cerut lui Sorin Bălănescu să intre în legalitate sau să oprească șantierul.
Acesta intenționează să amenajeze o sală pentru o școală de dans, după spusele sale. Totuși nu este prima problemă pe care a creat-o în zonă, tot la finalul anului trecut, a delimitat terenul său, blocând accesul unor locatari de la blocul apropiat, oamenii fiind revoltați.
„Orice persoană care face anumite lucrări la un imobil, fără să dețină autorizație, are un termen de 6 luni să intre în legalitate, ulterior toată documentația ajunge în instanță”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.
Afaceristul este revoltat pe primărie
L-am contactat pe Sorin Bălănescu, iar acesta a răbufnit la adresa Primăriei Iași, pentru faptul că nu i-au eliberat autorizația pentru a demara lucrările, astfel că a continuat în ilegalitate.Firma M.I.L. Expert este implicată și în alte dosare în care autoritățile locale cer desființarea anumitor lucrări efectuate ilegal. Din păcate, în municipiul Iași sunt multe cazuri similare în care s-au efectuat lucrări ilegale, fără ca responsabilii să fie trași la răspundere.
„Nu știam de acest lucru, încă nu am primit de la Judecătorie. Primăria de ce nu a eliberat autorizația pe care am solicitat-o la timp? Până la urmă, noi avem niște investiții, niște active, nu putem să stăm cu ele așa, să așteptăm o aprobare simplă. Noi plătim taxe, impozite, nu putem să blocăm banii așa, pentru câțiva ani, pentru niște formalități. Nu am ce desființa, eu am respectat proiectul, am respectat tot ce am propus. De ce să desființez eu lucrările, trebuia să las să cadă pereții peste mine? În primăria asta sunt mulți borfași care au tot felul de interese, iar noi trebuie să stăm la mâna lor ca să facem ceva, dar va veni și timpul când lucrurile se vor schimba și va fi mai bine”, a precizat Sorin Bălănescu.
Sorin Bălănescu trebuie să desființeze lucrările făcute lângă sediul Poștei Române, având în vedere că nu a intrat în legalitate cu proiectul.
ROMÂNIA, STATUL LUAT ÎN STĂPÂNEARE DE PLOȘNIȚE BUGETARE! Cum te îngroapă în hârtii analfabeții funcționali de la ghișeu dacă nu cotizezi unde trebuie! Ai avut tupeul să vrei să construiești ceva în țara asta? Să deschizi o afacere, să miști un deget fără acordul „băieților deștepți”? Felicitări, tocmai ai intrat în vizorul armatei de paraziți de la stat! Vorbim despre acele specimene care n-au fost în stare în viața lor să vândă o legătură de pătrunjel pe cont propriu, dar care au ajuns, prin metode știute doar de buzunarele partidului, stăpâni peste destinele tale. Și-au cumpărat scaunele călduțe și singura lor misiune e să-ți pună bețe în roate! Dramatismul maxim? Ești obligat să te umilești și să ceri avize de la niște „neica nimeni” care se chinuie să citească o frază de la stânga la dreapta. Analfabeții funcționali din instituțiile publice au devenit arbitrii economiei private! Oameni care n-au pus o cărămidă în viața lor te evaluează pe tine, cel care riști totul.
Dar stați, că sistemul are o cheie magică! Monstruozitatea birocratică se evaporă instant, zâmbetul le revine pe buze, iar dosarul tău cu șină devine perfect doar dacă se produce minunea: ȘPAGA! Când fâșâie plicul, analfabetul de la ghișeu devine brusc cel mai rapid și înțelegător funcționar din Europa. Până când nu deschizi portofelul, rămâi doar o altă victimă a mafiei în haine de bugetar, strivit sub bocancul unor incompetenți cu legitimație!
de fapt vrei să faci un matrapazlâc și nu poți din cauza primăriei. sau l-ai făcut deja și nu poți să-l mușamalizezi.
nu credeam să ajung să o spun, dar uite că am ajuns : bravo primăriei!
Nu le-a lungit, nu le-a lățit, nu a modificat acoperișul, autorizație la timp nu dau. Spunea cineva cum e în Germania, este adevărat, dar acolo îți dă documentul (autorizația la timp), după lege.Bine că Primaria iași are polițiti locali să-ți blocheze accesul în instituție și să te bruscheze.
nu-i chiar asa. sunt diferente.
1. la ei in loc de certificat de urbanism ai Bauvoranfrage, unde trebuie sa mergi cu planse. esti obligat sa respecti toate reglementarile locale de urbanism, multe foarte detaliate (culoare fatada, tip si culoare ferestre, etc)
2. AC (Baugenehmigung) poate dura si cateva luni pana o obtii. Ai nevoie de planse mai multe si mai detaliate decat ai nevoie la noi.
3. avand in vedere pedepsele, nimeni nu indrazneste sa incalce Baugenehmigung. justitia german nu discuta. demolezi pe banii tai. la noi toti au ideea ca AC este doar o hartie pe care o poti incalca si ca se descurca el cumva in caz de.
4. in primaria din Stuttgart departamentul de urbanism (amt für stadtplanung und wohnen – oficiul de planificare urbana si locuinte) are aprox. 300 de angajati! proportional, Iasul ar trebui sa aiba vreo 200! de unde?
Zanfi, cheșcu când intra în legalitate că au trecut de mult 6 luni…
statul român este prea blând cu dăunatorii imobiliari care încalcă legea. ar trebui să preia integral legislația germană. acolo să vezi strictețe. cine nu se încadrează în normele locale de urbanism este obligat să demoleze pe cheltuiala lui. nu te joci cu bauamt. în normele astea pot să-ți impună inclusiv tipul și culoarea învelitorii, dimensiunea și formatul ferestrelor, etc. și încă ceva : nu există termen de prescripție pt construcțiile ilegale.
Un * zero barat* pus politic la conducerea postei, s – a ofuscat ca i- a fost restrans accesul in curte.
Si atunci a * activat* institutiile statului pentru * controale*
Despre asta este vorba, in realitate.
Nu cred ca ai auzit de ghilimele. Iar daca ai auzit, nu stii ce inseamna. Ori mai rau, habar n-ai sa folosesti tastatura. Asta spune tot.
Asa este zero barat sau ionel poponel a actionat la oftica. A fost ajutat de vasilică cu burtică.
Primaria 0 barat , nu respecta nici un termen nimic. Nu au cuvant. Ce sa fac omul sa stea pana se scarpina chirica in fundul ala olarit ?
Bulanescu are trecut conflictual incarcat, mai ales cu primaria. A mai incercat matrapazlacuri: sa nu plateasca chiria pe spatiile centrale inchiriate de la primarie, in timp ce el utiliza spatiile. Cand in cele din urma a pierdut toate procesele cu primaria, striga pe la gardul casei lui Nichita, ca il vrea in puscarie. Un clown trist, cu aere de parton. Si de june-prim, cand vine vorba de fina.