Dan Rîmbu, bărbatul din Iași bolnav de hepatită, care acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei, a fost dat afară. Susține că a primit, printr-un mesaj pe WhatsApp, înștiințarea privind încetarea raporturilor de muncă și crede că a fost concediat din cauză că a reclamat public neregulile de la locul de muncă.
Un bărbat din Iași care a reclamat mai multe nereguli la locul de muncă a fost concediat. El susține că, după ce a făcut totul public, angajatorul a decis să îl concedieze.
Dan Rîmbu, bărbatul din Iași bolnav de hepatită E, care acuză angajatorul de condiții improprii de muncă, a fost dat afară
Bărbatul din Iași în vârstă de 59 de ani susține că a rămas fără loc de muncă din cauză că a făcut totul public.
„Eu am vorbit ieri (n.r. – 4 august 2026), dimineață, la telefon cu ei, cu domnul Iulian, de la firma SSG (n.r. – SSG Fire & Rescue SRL). Mi-au zis că îmi găsesc un nou punct de relocare. Eu eram la ITM. Am depus reclamație din nou. Apoi, m-au sunat și m-au întrebat de ce am vorbit la BZI. După-amiază, mi-au trimis, pe WhatsApp, înștiințare că, de pe data de 5, astăzi (n.r. – 5 august 2026), contractul meu de muncă se încheie. Adică am rămas fără loc de muncă din cauză că am îndrăznit să reclam la presă condițiile proaste de muncă. Asta m-au întrebat: de ce am dat informații la presă? Eu aveam contract de muncă de pe data de 15 mai 2026, când ne-a preluat SSG. Prin firma aceasta, erau mai multe contracte cu stații de reciclare de la alte supermarketuri și exista posibilitatea să mă mute. Dar pentru că am fost la ITM, că am reclamat public toate condițiile improprii de muncă, m-au dat afară. De asta m-au pus pe liber. M-au dat afară pe baza articolului 31, alineatul 3, din Codul muncii. Asta scrie pe înștiințare. Vreau să depun reclamație la Avocatul Poporului. Sunt drepturile mele! Au mai fost și alte persoane la Avocatul Poporului și au rezolvat situația. Eu am problemele mele de sănătate, trebuie să merg la control la 6 luni. Dacă nu mă angajez, trebuie să plătesc toate controalele, pentru că nu am asigurare”, susține Dan Rîmbu, bărbatul din Iași recent concediat.
Dan Rîmbu, bărbatul din Iași concediat: „Doar mi-am cerut drepturile”
În articolul 31, alineatul 3, din Codul muncii, scrie: „Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia”.
Dan Rîmbu lucrează la punctul de reciclare din Podu Iloaiei din anul 2024. Nu a avut probleme cu conducerea firmei SSG, însă totul s-a schimbat când a aflat că este bolnav și a cerut condiții mai bune de muncă, în urmă cu câteva luni. De atunci, spune că a simțit că se fac presiuni asupra lui și a fost anunțat că va fi relocat la un alt punct de reciclare.
„După ce am vorbit cu șefii de la București și le-am spus nemulțumirile mele, au început presiunile. Au făcut tot ce au putut ca să scape de mine. Eu sunt un om la o vârstă serioasă, nu îmi bat joc de nimeni. Doar mi-am cerut drepturile. Eu m-am îmbolnăvit de hepatită E și am stat la Spitalul «Sfântul Spiridon» 10 zile. Cred că de la toxicitatea de la locul de muncă. Dumnealor, de la firmă, trebuie să îmi dea mănuși, dezinfectant, apă curentă, echipament de protecție. În locația respectivă nu ne-a dat nimic, au zis că sunt deficitari. Fac reclamație și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, oriunde este necesar, pentru că nu este normal ceea ce se întâmplă”, susține bărbatul din Iași.
Reporterii BZI au încercat să ia legătura cu Iulian, reprezentantul SSG Fire & Rescue SRL, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice până la închiderea ediției.
Un paznic de la firma West Star susține că nu a mai primit salariul din luna aprilie 2026. Pe de altă parte, Dan Rîmbu, bărbatul în vârstă de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, care acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei, gestionat de SSG Fire & Rescue SRL, a fost concediat.
Așa este cînd ești slugă la stapini !