Prima pagină » Actualitate » Autorităţile din Botoşani cer ajutorul preoţilor în campania de vaccinare împotriva COVID-19
Autorităţile din Botoşani cer ajutorul preoţilor în campania de vaccinare împotriva COVID-19

Autorităţile din Botoşani cer ajutorul preoţilor în campania de vaccinare împotriva COVID-19

06 ian. 2021, 11:34,
George Cristian în Actualitate

Decizie inedită luată de autorităţile din Botoşani. Aceştia au cerut ajutorul preoţilor în încercarea de a-i convinge pe oameni să se vaccineze împotriva COVID-19. Autorităţile din cadrul Prefecturii au anunţat că vor purta discuţii cu reprezentanţii Protopopiatelor.

Decizia vine după ce o bună parte dintre botoșăneni nu privesc cu ochi buni campania de vaccinare din România. În acest fel, autorităţile speră ca Protopopiatele să îi lămureascp pe enoriași că vaccinarea împotriva COVID-19 crează imunitate şi nu prezintă niciun risc.

Autorităţile din Botoşani apelează la ajutorul preoţilor în campania de vaccinare împotriva COVID-19

Conform datelor existente până la această dată, reprezentanţii Prefecturii Botoşani se vor întâlni cu înaltele fețe bisericeşti în încercarea de a-i convinge pe aceştia să transmită enoriaşilor faptul că vaccinul este unul sigur şi ca imunitatea creată este una bună.

Decizia vine în contextul în care în România, preoții au mare trecere în rândul enoriașilor. Vorbim despre faptul că mai ales categoria de vârsta 65+ ani au mare încredere în ceea ce transmite preotul.

”Biserica este organizată. Vom avea discuţii cu reprezentanţii Protopopiatelor”, spune prefectul Dan Nechifor. Mai mult decât atât, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, spun că enoriaşii mai degrabă ascultă de preoţii din parohie care se pot dovedi mai convingători.

Un preot din Năsăud a declarat că se va vaccina împotriva COVID-19

În altă ordine de idei, Biserica Ortodoxă Română nu a avut până la această dată o reacţie tranşantă, oficială despre campania de vaccinare din România. Totuşi, exista mai multe tabere formate în rândul preoţilor din BOR. Vorbim despre fețe bisericeşti care au declarat că se vor vaccina dar şi despre contestatari. De exemplu, un preot din Năsăud a dat un semnal în această privinţă. Părintele Crin-Triandafil Theodorescu a declarat că el se va vaccina împotriva COVID-19.

„O să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră şi gândindu-mă la primăvară (trebuie refăcut gardul casei parohiale). Am la ce să mă gândesc. ŞI toate-s pe viitor. Sunt atâtea continente în inimile oamenilor de descoperit. Atâtea de îndurat. Şi atâtea de iubit. Până o să-mi injecteze asistenta nanoroboţii ăia o să-mi zboare niţel gândul şi la Mama, baricadată în cabana ei din munţi ca într-un asediu medieval. Pe când mă voi fi vaccinat eu, ea va fi deja imunizată şi va merge la Tată la mormânt, să fumeze amândoi o ţigară şi să-şi şoptească mari taine, încet, să nu trezească pruncii din somn.

Cum decurge campania de vaccinare în România

Campania de vaccinare a început, în România, la sfârșitul lunii decembrie 2020. Inițial s-au vaccinat directorii unor  spitale de infecțioase din România. De exemplu, la Iași, s-au vaccinat prof. dr. Carmen Dorobăț dar și Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Prima etapă de vaccinare nu s-a terminat. Odata terminată etapa în care cadrele medicale se vor vaccine se va trece la a doua etapă, atunci când persoanele vulnerabile vor fi vaccinate. În cea de-a treia etapă se vor vaccina toate persoanele care vor să se imunizeze împotriva COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`