Prima pagină » Editorial » Autorul și complicele
Autorul și complicele

Autorul și complicele

28 iun. 2026, 21:40, 3 ,
Redacția BZI în Editorial

Cine e autorul? Ilie Bolojan, care tocmai a blocat un guvern PSD, sau Nicușor Dan, care upgradează criza, refuzând să recunoască statutul constituțional al partidului AUR? Sunt aceleași două personaje centrale care au inițiat și, respectiv, au beneficiat de lovitura de stat din decembrie 2024.

Se joacă un teatru absurd. Ilie Bolojan, care a fost numit premier de Nicușor Dan, beneficiarul anulării nedemocratice a alegerilor, s-a răzgândit din mers și a încălcat din nou angajamentul – de astă dată chiar unul esențial – refuză să mai susțină, cum se angajase, prezumtivul guvern Grindeanu și deschide astfel drumul către anticipate. Iar Nicușor Dan joacă rolul polițistului bun și se burzuluiește la premierul al cărui interimat tocmai s-a expirat. Se deschide astfel, cel puțin teoretic, calea anticipatelor parlamentare. Dar și la acest capitol avem parte de un circ în toată regula.

Președintele UDMR, o asociație etnică erijată în partid, omniprezentă în toate guvernările, a susținut zilele trecute că, în mod inevitabil, criza profundă ne va aduce la anticipate. Tot el, în scurt timp, s-a răzgândit și a lansat teza conform căreia, întrucât articolul 89 din Constituție nu este formulat în termeni imperativi, Nicușor Dan va tergiversa cât se poate de mult o decizie și în niciun caz nu va dizolva Parlamentul, întrucât alegerile anticipate ar da în mod categoric câștig de cauză partidului AUR, ștampilat încă în țară și, în consecință, și în UE drept partid extremist. În dispută intervine prompt și Anca Alexandrescu, care, la rândul ei, susține, în linii mari, scenariul prezentat de liderul UDMR. Celebra jurnalistă specializată în analize politice ne garantează că nu vor avea loc anticipate. Dar i se pune o talpă.

Sau o frână, ca să mă exprim mai elegant. Autorul este Toni Neacșu, un excepțional jurist, specialist, între altele, și în drept constituțional, care o vreme a fost membru CSM, iar acum e avocat. Acesta întoarce pe toate părțile articolul 89 din Constituție, analizează și precedentele care au avut loc, fără a fi condus însă la alegeri anticipate, și prezintă o versiune nouă, plasând bomba cu ceas la mijlocul terenului. În opinia sa, chiar dacă prevederile constituționale sunt evazive și nu imperative, chiar dacă, după căderea succesivă a două guverne, președintele poate – dar nu e obligat – să dizolve Parlamentul și, chiar în ipoteza în care ar face-o, nu sunt prevăzute termene precise, totuși ajunge el la concluzia că anticipatele sunt posibile și necesare și, ca urmare, pot fi bine mersi luate în calcul.

Și uite așa, una peste alta, rezultatul, cel puțin pentru moment, este că România se scufundă într-o criză politică care poate deveni ireversibilă. Cine e principalul tartore? Ilie Bolojan sau Nicușor Dan? Sau este o crimă colectivă?

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 iulie 2026
01 iulie 2026