Prima pagină » Radio » Actualitate » Bănel Nicoliţă şi-ar fi putut salva căsnicia. Ce condiţie i-a pus Cristina, înainte de divorţ

Bănel Nicoliţă şi-ar fi putut salva căsnicia. Ce condiţie i-a pus Cristina, înainte de divorţ

18 iul. 2023, 15:45,
BZI.ro, în Radio

Fostul fotbalist Bănel Nicoliţă a recunoscut într-un podcast că şi-ar fi putut salva căsnicia, însă pasiunea acestuia pentru sportul-rege a câștigat. Înainte de divorț, Cristina, soția sa, l-a pus să aleagă între familie și echipa din Făurei, al cărei patron era. Astfel, Bănel Nicoliță a ajuns să se despartă de partenera sa de viață, pentru ca mai apoi să piardă și echipa de fotbal.

Bănel Nicoliţă a recunoscut că a suferit din dragoste, dar a dezvăluit că şi-ar fi putut salva căsnicia. Fostul jucător al Stelei a trecut printr-un divorţ care l-a marcat profund şi încearcă să îşi refacă viaţa alături de noua iubită.

Bănel Nicoliţă şi-ar fi putut salva căsnicia

Bănel a făcut nuntă mare în Brăila, în 2014, dar căsnicia lui a rezistat doar şase ani. În încercarea de a evita despărțirea, Cristina i-a pus o singură condiţie, însă tatăl copiilor ei nici nu a vrut să audă.

Bănel Nicoliţă a refuzat să renunţe la echipa de fotbal din Făurei, la care era patron şi care l-a lăsat fără sume importante de bani. A luat decizia de a continua să îşi investească averea la clubul din oraşul natal şi acum regretă din plin.

Fostul favorit al lui Gigi Becali recunoaşte că a greşit, însă Cristina Nicoliţă afirmă că nu se mai pune problema unei împăcări. Cei doi au rămas într-o relaţie bună, de dragul copiilor.

„Fosta mea soție chiar a avut dreptate și i-am dat dreptate tot timpul. Mi-am asumat eșecul, greșelile. Și divorțul mi l-am asumat. Am spus că nu e vorba despre o femeie în viața mea, e vorba despre fotbal și bani pierduți, că acolo s-a dus toată căsnicia. Ea a spus ori Făurei, ori familia.

Eu am greșit. Până la urmă, trebuia să mă gândesc la familie, că ăia vin și pleacă. Dacă aș da timpul în spate, nu aș mai face o secundă. Acum relația cu familia mea e una foarte bună (…) Eu le-am făcut case la toată lumea. Pe numele meu nu am nimic.

Sunt fericit că am reușit să o iau de la capăt singur, cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles, cu familia mea, cu mama mea care m-a susținut în tot și a fost de acord cu tot ce am făcut eu”, a spus Bănel Nicoliță, în podcastul Victory Extra Time.

Ce spune Bănel Nicoliţă despre noua iubită

În prezent, fostul fotbalist pare să se fi redresat și din punct de vedere sentimental, dar și financiar. Acesta este acum implicat într-o relație. Bănel nu a dezvăluit cum a cunoscut-o pe actuala iubită, dar susţine că fetele sale au făcut cunoştinţă cu ea. Lucrurile dintre cei doi merg perfect.

„Sunt într-o relație, mă bucur că sunt ok! Femeia care îmi este alături trebuie să fie sufletistă. Nu am fugit niciodată după frumusețe. Îmi plac femeile care sunt sincere.

Nu contează, important este că suntem de ceva vreme împreună. Mă bucur de fiecare moment și spun sincer că este femeia care a fost lângă mine atunci când mi-a fost mai greu. Fetițele au cunoscut-o pe noua mea iubită”, a mai spus Bănel Nicoliță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *