Prima pagină » Sanatate » Boli care întârzie menstruația. Ce este normal, când apar problemele și ce cauze pot sta la bază

Boli care întârzie menstruația. Ce este normal, când apar problemele și ce cauze pot sta la bază

16 ian. 2026, 16:58,
Ionela Melinte în Sanatate

Foarte multe boli care întârzie menstruația reprezintă motive de speriat pentru femei. Întârzierea menstruației este normală dacă variază cu câteva zile, dar dacă întârzie mai mult de 5-7 zile, cauzele pot fi multiple. Potrivit MedLife, întârzierea menstruației poate atenționa o posibilă sarcina sau poate fi asociată cu stresul, fluctuațiile de greutate, modificările hormonale, anumite medicamente, alăptarea sau probleme medicale, necesitând un consult ginecologic, mai ales dacă apar simptome suplimentare.

Menstruația este sângerarea vaginală lunară, normală, prin care corpul elimină mucoasa uterină îngroșată și sânge, în cazul în care nu a avut loc o sarcină, fiind un proces natural ce face parte din ciclul menstrual, un semn de sănătate reproductivă și capacitate de reproducere la femeile fertile. Aceasta durează în medie 3-7 zile, este compusă din sânge, celule endometriale și mucus, iar ciclul începe de obicei la pubertate, în jur de 11-14 ani, și se termină la menopauză.

Boli care întârzie menstruația

Menstruația apare, de regulă, în adolescență, după vârsta de 10 ani, iar ciclul menstrual normal are o durată medie de 28 de zile. MedLife susține că există variații normale, un ciclu poate dura între 21 și 32-35 de zile fără a indica probleme de sănătate, mai ales dacă aceste variații nu sunt constante.

În perioada adolescenței, ciclul menstrual este adesea neregulat, deoarece organismul este încă în dezvoltare. Menstruația presupune eliminarea ovulului nefecundat și a mucoasei uterine pregătite pentru o eventuală sarcină. Lunar, uterul își îngroașă mucoasa, iar în lipsa sarcinii, aceasta este eliminată prin sângerare menstruală.

Sunt frecvente și modificările de somn asociate menstruației. Unele femei se confruntă cu somnolență accentuată, în timp ce altele acuză insomnii. Aceste manifestări apar din cauza fluctuațiilor hormonale, în special ale estrogenului, care influențează metabolismul și calitatea somnului.

În cazul femeilor adulte, o întârziere de până la 4-5 zile poate fi considerată normală. Însă menstruațiile care apar la intervale mai mari de 35 de zile sau întârzierile frecvente pot semnala un dezechilibru. La adolescente, întârzierile de câteva săptămâni sau chiar luni pot fi normale, însă la femeile mature, întârzierile de peste 7 zile necesită atenție.

Alte cauze pentru care întârzie menstruația

Dezechilibrele hormonale, provocate de afecțiuni ale glandei tiroide sau de alte boli cronice, pot modifica ritmul menstruației. Sindromul ovarelor polichistice este o altă cauză des întâlnită, fiind asociat cu ovulație neregulată, cicluri imprevizibile sau chiar lipsa menstruației, alături de simptome precum acnee, pilozitate excesivă sau creștere în greutate.

Modificările bruște de greutate, fie că este vorba de slăbire accentuată sau obezitate, pot perturba producția hormonilor necesari unui ciclu regulat. În cazul obezității, excesul de estrogen și scăderea progesteronului pot duce la întârzieri sau absența menstruației. De asemenea, exercițiile fizice intense, practicate zilnic și în exces, pot afecta ovulația și ciclul menstrual.

Stresul psihologic este un factor important, deoarece influențează direct funcționarea organismului. Episoadele prelungite de stres pot întârzia menstruația cu peste o săptămână. Totodată, schimbarea sau întreruperea anticoncepționalelor, anumite medicamente, infecțiile, insuficiența ovariană prematură sau perimenopauza pot duce la dereglări menstruale.

Medicii recomandă consult ginecologic dacă menstruația întârzie mai mult de 30 de zile, dacă aceste întârzieri se repetă timp de trei luni sau dacă apar simptome asociate îngrijorătoare. Identificarea cauzei este esențială pentru menținerea sănătății reproductive și pentru prevenirea complicațiilor.

Prin urmare, femeile trebuie să fie conștiente de faptul că există boli care întârzie menstruația și este recomandat ca acestea să vorbească cu un medic, informațiile date fiind strict informative.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Crește vârsta de pensionare! Decizia Guvernului Bolojan îi înspăimântă pe bugetari!
Guvernul Bolojan a decis creștea vârstei de pensionare pentru angajații din în MAI, MApN, SRI și SPP pentru a evita concedierile și tăierile de salarii. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că decizia de creștere a vârstei de pensionare pentru angajații Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne și ai structurilor SRI și SPP a fost […]
Crește vârsta de pensionare! Decizia Guvernului Bolojan îi înspăimântă pe bugetari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 ianuarie 2026
16 ianuarie 2026