Prima pagină » Titlurile zilei » „Bugetari de lux”, abonați la banii publici! Iată cât au ajuns să câștige membrii unui consiliu de administrație pe lună
„Bugetari de lux”, abonați la banii publici! Iată cât au ajuns să câștige membrii unui consiliu de administrație pe lună

„Bugetari de lux”, abonați la banii publici! Iată cât au ajuns să câștige membrii unui consiliu de administrație pe lună

05 iul. 2025, 02:00, 24 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Bugetarii continuă să fie plătiți cu sume uriașe din banii publici, în timp ce restul cetățenilor vor avea de suferit din cauza noilor măsuri economice

În România, situația financiară este extrem de gravă, însă, în loc să taie din salariile nesimțite, încasate de unii bugetari, Guvernul a decis să îi taxeze pe cetățenii de rând, studenții, pensionarii și pe cei care au firme. Este inexplicabil cum așa ceva este posibil, având în vedere că există persoane care au salariu de 2.500 de lei, în timp ce angajații la stat încasează mii de euro.

Bugetari, plătiți regește din bani publici

Salubris SA este o societate cu sute de angajați, de unde se câștigă foarte bine. Directorul general, Cătălin Neculau, a ajuns la un salariu net de 34.000 de lei lunar. Pe lângă acesta, există directori adjuncți și 5 membri în Consiliul de Administrație (CA): Cătălin Iorga, Maria Gheorghiu, Cristina Bălan, Cătălin Bălan și Mihai Profire. Președintele CA-ului încasează 8.500 de lei lunar, iar membrii, câte 6.000 de lei. Totuși, acum aproape doi ani, membrii încasau doar o indemnizație de 3.000 de lei. Totul pentru o ședință de câteva ore pe lună. În tot acest timp, Guvernul nu găsește soluții pentru a reduce deficitul bugetar, când din banii publici se scurg mii de euro, zilnic, către astfel de societăți.

Cătălin Iorga, șeful achizițiilor de la Citadin

Cătălin Iorga, în vârstă de 58 de ani, este de profesie inginer zootehnist, însă, din anul 2004 și până în prezent, este șeful serviciului de Achiziții, de unde încasează peste 8.000 de lei lunar. Cătălin Iorga este președintele CA-ului de la Salubris, iar lunar primește 8.500 de lei pentru această funcție. Directorul Salubris, Cătălin Neculau, a fost, în perioada 2000-2010, directorul Citadin SA.

„A fost scos postul la concurs atunci, am văzut anunțul, am depus dosarul cu toate actele necesare și asta a fost. Nu are nicio legătură faptul că domnul director a lucrat și la Citadin. Nu cred că voi mai candida pentru încă un mandat, mai este până atunci, o să vedem”, a declarat Cătălin Iorga.

Maria Gheorghiu, fost director de la Citadin

Maria Gheorghiu, în vârstă de 66 de ani, vine și ea pe filiera de la Citadin SA, unde a lucrat până în 2023, în mare parte ca director economic. Maria Gheorghiu încasează 7.600 de lei pensie și 3.000 de lei lunar ca membru CA Citadin, și 6.000 de lei lunar de la CA Salubris.

„Am lucrat 45 de ani la Citadin, eu zic că am adunat cât de cât o experiență. Acum am ieșit la pensie și vreau să duc mandatul la bun sfârșit la Salubris. Nu știu dacă voi mai candida, să fim sănătoși. După, o să vedem”, a precizat Maria Gheorghiu.

Cristina Bălan, angajată la primărie

Cristina Bălan, în vârstă de 56 de ani, lucrează ca șef de serviciu al Direcției Fond Locativ în cadrul Primăriei Iași, de unde încasează un salariu de 16.953 de lei lunar. Aceasta mai este și președintele CA al Termo Service, de unde primește 7.300 de lei lunar, la care se mai adaugă și cei 6.000 de lei indemnizație de la CA Salubris.

Cătălin Bălan a lucrat doar în privat

Cătălin Bălan, în vârstă de 55 de ani, este de profesie economist și a lucrat doar în mediul privat. În perioada 1995-2008, a fost acționar și economist la SC Oscar SRL. În perioada 2012-2016, a fost directorul general de la SC Avicola Iași SA. În 2023, a fost ales în consiliul de administrație de la Salubris SA, de unde încasează 6.000 de lei lunar.

„Pur și simplu am găsit anunțul, am urmat procedura, am depus dosarul și am așteptat. Am experiență, am lucrat ca director mulți ani la Avicola, am avut sute de angajați în gestiune. În principiu, vreau să mai candidez pentru încă un mandat, dacă se poate. Dacă pot să îmi fac treaba, de ce nu? Nu am nicio legătură politică, nimic, doar îmi văd de treabă”, a transmis Cătălin Bălan.

Mihai Profire, fost profesor universitar

Mihai Profire, în vârstă de 70 de ani, încasează o pensie de 6.100 de lei lunar și încă 6.000 de lei de la Salubris. Acesta este de profesie inginer de instalații tehnico-sanitare, iar timp de 20 de ani a fost profesor universitar la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

„În CV-ul meu se vede clar că am cunoștințe în ceea ce privește salubrizarea urbană, am îndeplinit toate cerințele, nu este nicio problemă”, a spus prof. dr. inginer Mihai Profire.

Măsurile fiscale nu afectează bugetarii care profită de sistem și încasează sume colosale din banii publici.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine e primul director de la stat cu venituri uriașe care își reduce drastic salariul lunar
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Gestul neobișnuit făcut de Emmanuel Macron față de Printesa Kate, în timpul vizitei istorice din Marea Britanie
Playtech.ro
Kate Middleton, gesturi nemaivăzute în public! Nu s-a putut abţine, Prinţul William nici nu a ştiut cum să reacţioneze
observatornews.ro
La Metrorex iau "spor de subteran" şi cei care stau doar la suprafaţă. Sindicalist: "Ce este imoral?"
Playsport.ro
Cele mai periculoase stațiuni după lărgirea plajelor. Ce zone trebuie evitate de turiști și unde au apărut gropi de peste 3 metri
Evz.ro
O simfonie de legume și brânză: rețeta care transformă dovleceii în vedete
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Înțelegerea făcută de Donald Trump aruncă lumea în aer
Playtech.ro
Temperatura ideală în casă în zilele de foc: cum să eviți șocurile termice și factura uriașă la curent
Dailybusiness.ro
Tupeul nu are limite! Se dă spor de gen la stat. Bărbații sunt plătiți în plus doar pentru că au o femeie în conducere
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI, dată de Dana Rogoz. Anunțul vine la o zi după ce Andreea Marin a anunțat despărțirea de iubit. Dana și soțul ei s-au căsătorit acum 13 ani
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
💔💔💔DESPĂRȚIRE bombă în showbiz! Andreea Marin i-a spus adio lui Adrian Brîncoveanu. E cutremur!
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii
  • Iar generalizați ca toți bugetarii au salarii mari sunteți ziariști care nu discerneti salariile din domeniu bugetar.Doar cei care lucrează în primărie si consiliile județene sau societățile primăriei pentru ca legea salarizarii le a permis sa își poată mari în fiecare an cu cit vor.Legea pe care idioata de Olguta Vasilescu a nenorocit-o, astfel s-au ajuns la aceste sume astronomice si nimeni nu amintește cine a propus aceste portițe.

    • Chiar dacă ar pleca Chirica sau l-ar aresta, caracatița corupției și incompetenței din primărie și serviciile subordonate este prea mare. Dacă l-au arestat pe Nichita, s-a întâmplat ceva? Niște ordinari șpăgari şi incompetenţi. In Primarie şi peste tot trebuie schimbat tot de sus până jos

    • Chiar daca in Primarie, institutiile publice si societatile Consiliului local salariatii au salarii bune, nivelul dezastruos al activitatii si eficienta nu se schimba. Exista insa si o minoritate in aceste institutii care-si face treaba bine. Am intilnit astfel de oameni. Doar ca, pentru a fi performant, iti trebuie mai intii minte, nu bani. In concluzie, in majoritate, Primaria, societatile CL si institutiile primariei (POLITIA LOCALA, SALUBRIS, ECOPIATA, CTP, CITADIN, DAC, Finante locale etc) nu sint altceva decit o gloata de golani analfabeti si incompetenti, multi neamuri intre ei, multe curve, multi lingai , care au ca singur scop sa primeneasca si sa mulga pe cetateni si pe altii ca sa alimenteze buzunare personale. La vreme de alegeri, daca numarati toti angajatii din aceste structuri, sint votanti extrem de fideli ce lupta in haita pentru a-l pastra pe mafiotul sef, primarul sau cine o mai fi. In nici o firma reala nu exista asa un surplus de personal si atita ineficienta. In economia reala, firme din acestea ar muri imediat. In Iasi, li se asigura monopol. Numarati citi angajati au aceste societati ale primariei ori institutii si veti vedea ca interesul de a le avea este majoritar electoral pentru ca votul lor este garantat. E spirit de haita. Voturi garantate. Nu conteaza pentru ce au fost create aceste structuri, nu exista controale sau audituri, totul in aceste structuri e protejat de mafiotul sef. Lunar, mafiotul sef primeste daruri de tot felul, dar mai ales plicuri cu bani de la fiecare dintre sefi. Aveti exemplul cel mai bun cu botezul copilului Primarului, a vicelui Botez si cite or mai fi. Exista dovezi. In fapt, multi dintre ei sint niste nulitati in toate directiile. Din pacate nimeni, nici macar opozitia sau presa nu zice nimic, iar justitie nu avem. Uitati-va la fetele acestor sefi din institutii si vedeti chipuri de oameni mediocri, supusi et cu inteligenta minimala. Uitati-va ce origini si studii au acesti oameni !

      • da’ tu ce studii ai de zici ca toti sunt mediocri pt tine? esti vreun einstein nedescoperit, ori ce?
        si zici tu ca toti astia din primarie voteaza penele fiindca lucreaza la primarie? sa zicem. da’ ce-ai vrea tu sa voteze? asta ca s-ajungem la ce de fapt te intereseaza. poate usere? poate pesede? sau gasca lui chichi?

  • Patronache ar vrea ca toti sa fim platiti cu salariul minim, ca sa nu-i mai plece oamenii din raiul lui de firma. Iaca ciuciu!
    Asta nu inseamna ca sunt de acord cu exagerarile din sistemul public. Insa nu pot sa nu observ ca nu au reusit sa gaseasca palmasi platiti bine. Gasesc numai sefi. Aici trebuie umblat : bugetarul de lux (sefimea) si patronii evazionisti. Ca patronache o grija are : cum sa pacaleasca statul. Dar tot el cu gura mare. Sa-i dea statul oameni pregatiti, drumuri, utilitati, facilitati, scutiri. Dar el sa nu plateasca nimica.

    • Prin aceste firme, CHIRICA are o masa de manevra de vot fixa si foarte mare. Luati Primaria, toate firmele primariei (SALUBRIS, CITADIN, Politia Locala, Servicii Publice, CTP, ECOPIATA etc), firmele abonate la contractele cu primaria(GIP Est, CONEST etc), dezvoltatorii imobiliari, alti bugetari abonati si care traiesc din banii primariei (profesorii de scoli, asociatiile de locatari, firmele de dezinsectie, deratizare etc) si altii. Luati angajatii din acestea si familiile lor. O haita intreaga. La acestia se adauga pensionarii carora le ofera transport local gratuit pe toate traseele (a facut cineva vreun studiu daca pensionarii au nevoie pe toate liniile facilitati, sa vada cit utilizeaza dintr-un abonament un pensionar intr-o luna, dar primaria pt a sifona bani plateste pt toate liniile ?). Veti vedea ce numar impresionant de votanti siguri rezulta .
      La toate institutiile si firmele mentionate, mai ales cele din Primarie, numarul de salariati este cu mult peste ceea ce este necesar. In nici o firma reala nu exista asa un surplus de personal si atita ineficienta. In economia reala, firme din acestea ar muri imediat. In Iasi, li se asigura monopol. Plus, sint mai toti neamuri si in relatii puternice unul cu altul. In consecinta, acestia voteaza in haita. Calculati numarul lor si veti vedea ca vom mai trai mult cu Chirica.
      Solutia este desfiintarea firmelor primariei si analiza la singe a alocarii banilor din Primarie. Atunci va conta fiecare vot. Pina atunci, traim asa. Studiu de caz : avem nevoie de o firma a primariei care sa se ocupe de pietele din oras ? In fapt, niste locuri infecte, care ar trebui inchise imediat de DSP ai alte institutii. Nicaieri in lumea civilizata nu veti gasi acest dezmat pe banii publici.
      Salariile directorilor şi membrilor din consiliile de administraţie din subordinea Primăriei/CL Iaşi:
      ECOPIATA S.A. – 642.800 lei / lună (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 1 director – 21.645 lei net/ lună, 4 membri în CA – 2.340 lei net/ lună,
      CITADIN SA – 1.188,860 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 3 directori executivi – 17.550 lei net / lună / director, 4 membri CA – 3.546 net / lună
      SPAŢII PUBLICE S.A. – 1.507.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 2 directori executiv, Director general – 22.707 lei net / lună,
      Director executiv – 19.126 lei net / lună, 4 membri CA – 6.092 lei net/ lună
      SALUBRIS S.A. – 1.238.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 1 director executiv – 26.714 lei net / lună, 6 membri CA – 5.563 lei net/ lună
      COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. – 2.044.000 lei (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 4 directori executivi – 17.550 lei net / lună, 5 membri din Consiliul de Administraţie – 5.960 lei net / lună
      S.C. Termo Service S.A. – 658.000 lei / an (cheltuieli aferente contractelor de mandat) : 1 director – 15.210 lei net / lună, 4 membri CA – 4.212 lei / net lună

      • De ce sa desfiinteze Salubris? Ai tu un serele care sa preia treaba cu gunoiul si vrei sa profiti de pozitia de monopol? Sa le dai 2 lei si un chibrit la salariati ca sa ai tu de Dubai? Acuma sunt parghii ca sa ajustezi salariile de acolo, ai parghii ca sa impui servicii mai bune. Daca e privat, saluti! te face patronache pe tine cum vrea.

        • neah! citeste atent! pietele le vrea gusterul asta care scrie cearceafuri. nu s-ar baga la ceva productie nici sa-l tai. vrea ceva de-a gata, cu vad asigurat, in care numai sa incaseze taxe.

        • Nu contestă nimeni că nu-și fac treaba cei de la Salubris, îi vedem cu toții pe 1 ianuarie, de Paște etc. dar au prețuri nesimțit de mari 26,86/persoană, o familie cu 2 copii plătește peste un milion pe lună gunoiul iar o familie cu 2 membri și un câine de 40 kg nu plătește nimic în plus la curățenie.

  • Ăia hoți , ăștia hoți , mama lor la toți !, pînă nu tăiați răul și hoția de la rădăcină nu o să reușiți nimic !, sa creat un sistem hoț mafiot la nivel național care nu la putut desface nici Emil Constantinescu nici poporul român prin Călin Georgescu !……….

    • Bonusurile de 40.000-50.000 de euro pe care le iau directorii societatilor Primariei sunt o mascarada. In contextul crizei bugetare, este un furt cu aparenta legala.
      Acesti directori au salarii de 3.000-4.000 de euro. Activitatea lor e o rutina: toate comenzile vin de la Primarie, toata cifra lor de afaceri este in realitate a Primariei. Sa-i premiezi pentru performanta este o forma de sfidare. E o mentalitate de ciocoi in gandirea lui Mihai Chirica pentru ca el crede mult in aceasta aristocratie bugetara. 90% din bugetul Iasului e o recompensare continua a nevoilor acestei aristocratii.
      Servicii Publice, Citadin, Salubris, Eco Piata nu raporteaza nimic transparent. Managerii sunt platiti cu 80.000 de euro net/an, mai mult ca majoritatea sefilor de multinationale. In fiecare an, in luna mai, acesti directori isi pot lua cate o casa de 200.000 de euro. In timp ce romanilor li se cere taxa de solidaritate.
      Falia de mentalitate este atat de mare incat nu o poate schimba decat o rasturnare a oranduirii. Tot aparatul de stat apara aceste privilegii. Partidele sunt parazitare in esenta lor, altfel nu stiu sa traiasca. Protectia ajunge pana la varful statului, in Servicii si Justitie. Toti vor privilegii. Toti consolideaza aceasta aristocratie din bani publici, fara nicio justificare. Toti vor sa traiasca din cateva sute de mii de euro pe an. Iesenii platesc bonusuri la care nici nu viseaza in loc ca acesti bani sa fie transformati in scoli si pasaje

  • Nu sunt de acord privatizarea serviciilor publice. Ar fi preturi mai mari, servicii mai proaste si nu va eista nicio posibilitate sa corectam lucrurile. Serviciile publice trebuie sa ramana publice si ce este de corectat se poate corecta pentru ca exista parghii. Daca aceste servicii sunt privatizate, adio parghii de corectare a preturilor si a calitatii. Ca la energie electrica, unde-i doare-n pix de orice.

  • stefan iordache

    VOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOI comentacilor doar va uitati la noi cum ne luam porsche cayenne nou, x6, q8 si alte suv-uri de noi de lux si noi ne uitam de sus la voi cum mergeti cu ruginaturile voastre PPPPPPPPPOOOOOLUUUUUUUUAAAAAANNNNNNNNNNTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE, mergeti la munca si nu mai comentati

  • Să zicem că ăștia o să taie la bugetari. Eu nu prea cred, dar hai să zicem, ca să vedem ce iese. Să mai zicem că după tăieri scade impozitul pe profit, scade și TVA. Să zicem. E clar că vor rămâne mai mulți bani în firmă, că vor fi niște bani suplimentari. Este cineva pe aici care crede ca patronul va da ceva la oameni din banii ăia suplimentari? Eu unul cred că o să-i bage pe toți în buzunarul lui. De aia mă lasă indiferent toată daravera. Ce rost are să mă inflamez când șpilul real este de a muta banii de la bugetari în buzunarul patronului.

    • ia-ti popcorn si enjoy the show

      te-ai nascut cumva ieri? nu stii ca visul de aur al lui patronache e ca toti sa fie platiti cu minimul pe economie ca sa n-ai unde pleca din raiul lui de firma? bugetarii ii strica lui piata, asta-l roade.

  • Privatizarea a fost o greseala. Statul trebuie sa si produca, nu numai sa consume.

  • Statul trebuie sa asigure legislatia necesara si buna functionare, doar atat.

    Statul nu trebuie sa produca absolut nimic, pentru ca nu suntem si nu mai vrem in comunism, nu mai vrem cu rusii niciodata.

    Am vazut cu totii cum era lucrul la stat, absolut toti angajatii furau.

    Deci nu statul trebuie sa produca, intreprinzatorul trebuie sa produca.

    • Din contra. Statul trebuie sa si produca. Nu este nic rau in faptul ca statul are o fabrica sau o hidrocentrala. Trebuie sa existe o concurenta pe piata bunurilor si serviciilor, dar si pe piata muncii.
      Placa ca in socialism toti furau e un cliseu util patronilor si atat. Nu are acoperire in realitate. Eram copil si-mi vedeam parintii venind de la munca. Niciodata nu i-am vazut cu ceva sustras de la locul de munca.

  • In această conjunctură în care nesimțirea unor mahări a ajuns la cote astronomice,se impune o întrebare: de unde iau netrebnicii aștia atâta bănet? Dacă unui asemenea dobitoc i se năzare să-și acorde o primă de câteva miliarde, de unde le ia? Nu cumva buba este tot undeva foarte …sus? Dar hoții care s-au urcat…sus încasează mai mult. De vină este plebea muncitoare care nu reacționează precum țăranii în 1907 sau ceferiștii și petroliștii în 1933. Actuala clasă exploatatoare, mai hulpavă ca cea din timpul burghezo-moșierimii, trebuie spulberată cu forța căci nu ne putem astepta la bun simț de la niște nesimțiți!

  • conditiile aparitiei unui partid al muncitorilor sunt indeplinite. prin muncitor inteleg o persoana care isi castiga banii din munca pe care o face, deci nu in virtutea dreptului de proprietate, cum face patronul. asadar angajat sau pfa, nu patron.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2025
11 iulie 2025