Călin Popescu Tăriceanu aduce acuzații grave Guvernului Ludovic Orban după recordul de cazuri noi COVID-19 de ieri.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat că cea mai înţeleaptă decizie, având în vedere situaţia alarmantă în care ne aflăm din cauza COVID-19, ar fi amânarea alegerilor parlamentare din decembrie.
„Vreau să discutăm cu realism despre ce se întâmplă în momentul de faţă. Au fost peste 4.000 de cazuri raportate. Aţi văzut specialiştii ce spun, că numărul îmbolnăvirilor va creşte exponenţial în perioada următoare. Organizăm alegerile sau nu? Nu pot să nu remarc că acest număr apare la 14 zile de la alegerile locale. E un vârf de îmbolnăviri, care e clar legat de organizarea alegerilor“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu: „Ce punem pe primul plan, organizarea alegerilor sau sănătatea oamenilor?“
Liderul ALDE susține că în mod normal ar fi trebuit să amânăm alegerile până la stabilizarea situaţiei.
„Nu doar eu, ci şi Victor Ponta, amândoi am spus că alegerile vor alimenta acest val de îmbolnăviri. În mod normal ar fi trebuit să amânăm alegerile până la stabilizarea situaţiei. La fel şi deschiderea şcolilor a alimentat această situaţie. Ce punem pe primul plan, organizarea alegerilor cu orice preţ, pe 6 decembrie, sau sănătatea oamenilor? Ajungem într-o stare de lockdown, cum a fost în starea de urgenţă, sau continuăm să ne luptăm cu virusul?”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.
„Să nu se mai plătească indemnizaţiile parlamentarilor!”
Șeful ALDE a lăsat de înțeles că ar trebui ca parlamentarii să nu îşi mai primească salariile după momentul expirării mandatului.
„Cel mai firesc lucru ar fi amânarea alegerilor. Să le organizăm într-o altă fază, ele pot fi amânate pentru 3 luni de zile. Pentru ca cei din Opoziţie să nu mai vină cu declaraţii ridicole, recomandarea mea şi a lui Ponta e să nu se mai plătească indemnizaţii parlamentarilor”, a menționat Călin Popescu Tăriceanu.
„Pelerinajele religioase sunt interzise, dar pelerinajele la vot sunt permise!“
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Călin Popescu Tăriceanu spune că interzicerea pelerinajului de la Iaşi la Sf. Cuvioasă Parascheva reprezintă o gravă încălcare a libertăţii religioase a românilor.
„Astăzi ar fi trebuit să fie pelerinajul de la Iaşi cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva. Guvernul Orban a hotărât, peste noapte, că anul acesta pelerinajul nu se ţine. În opinia mea, este o gravă încălcare a libertăţii religioase a românilor. Văd că a devenit o obişnuinţă ca Iohannis şi Orban să intervină în viaţa credincioşilor, în special a celor ortodocşi”, susține Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu: „Pelerinajele religioase sunt interzise, dar pelerinajele la vot sunt permise!“
Călin Popescu Tăriceanu susține că decizia de a nu se mai desfăşura pelerinajul de la Iași ar fi trebuit anunţată din timp.
„Nu pot să nu compar felul în care Guvernul PNL ia asemenea decizii şi felul în care alte guverne îşi anunţă credincioşii de anularea unor asemenea evenimente majore. Luaţi de exemplu cazul celui mai mare pelerinaj musulman, cel de la Mecca. Milioane de musulmani străbat mii de kilometri ca să ajungă acolo. Credeţi că guvernul saudit le-a spus de pe azi pe mâine că pelerinajul nu se mai ţine? Nu! Le-au spus cu luni de zile în avans, tocmai pentru ca oamenii să ştie. La fel este cazul pelerinajului hindus de pe malurile Gangelui.
Asta înseamnă respect pentru oameni, pentru credinţa lor. Asta înseamnă să-ţi pese mai mult de ei decât de voturile lor. Nu uitaţi că de Paşte domnul Iohannis ne-a spus să stăm în case sau după sărbătorile pascale vor fi înmormântări! Pe scurt, Iohannis şi Orban ne spun aşa: pelerinajele religioase sunt interzise, dar pelerinajele la vot sunt permise!”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.