Aceste exerciții pentru biceps sunt esențiale pentru dezvoltarea esteticii musculare și pentru funcționarea corectă a membrelor în activitățile zilnice și sportive, de aceea, trebuie să le cunoști și să știi cum se execută corect. La fel de important este și stretchingul, despre care Dr. Oana Cuzino oferă informații esențiale.
Alegerea exercițiilor potrivite trebuie să țină cont de nivelul de experiență, obiective și de execuția corectă, pentru a avea parte de rezultate pe măsura.
Iată care sunt cele mai recomandate exerciții pentru biceps
Bicepsul este unul dintre cei mai antrenați mușchi ai corpului, fiind implicat în mișcări de flexie ale brațului și în stabilizarea articulației cotului. Cele mai recomandate exerciții pentru acesta sunt cele care permit o contracție controlată și o întindere completă a mușchiului, fără a suprasolicita articulațiile.
Printre acestea se numără flexiile cu gantere, flexiiile cu haltera dreaptă sau EZ, flexiile concentrate și flexiile la cablu. Flexiile cu gantere sunt foarte populare, întrucât permit o mișcare naturală a brațului și corectează eventualele dezechilibre între cele două membre.
Acestea pot fi executate alternativ sau simultan și oferă un control foarte bun asupra mișcării. Flexiile cu haltere sunt recomandate pentru dezvoltarea forței, întrucât permit utilizarea unor greutăți mai mari, stimulând eficient masa musculară.
Un alt exercițiu foarte eficient este flexia concentrată, care izolează bicepsul și ajută la îmbunătățirea conexiunii minte-mușchi. Acest tip de exercițiu este ideal mai ales pentru definire și pentru corectarea eventualelor slăbiciuni. Află ce exerciții poți face și pentru burtă și talie.
Flexiile la cablu sunt apreciate pentru tensiunea constantă pe tot parcursul mișcării, ceea ce contribuie la o stimulare uniformă a mușchiului. Indiferent de exercițiul ales, cheia rezultatelor constă în execuția corectă, controlată, fără balansarea corpului.
Mișcările lente și controlate cresc eficiența antrenamentului și reduc riscul de accidentare. De asemenea, bicepsul nu trebuie antrenat excesiv, fiind un mușchi relativ mic, ce se recuperează optim atunci când este lucrat de două ori pe săptămână.
Sfaturi și precauții pentru un antrenament corect
Pentru a obține rezultate reale și sigure, este esențial să respecți câteva sfaturi de bază atunci când efectuezi exerciții pentru biceps. În primul rând, încălzirea este obligatorie. Mușchii și articulațiile brațului trebuie pregătite prin mișcări ușoare și exerciții cu greutăți mici, pentru a preveni întinderile sau rupturile musculare.
Un alt aspect important este alegerea greutății potrivite. Se întâmplă să faci greșeala de a folosi greutăți prea mari, sacrificând tehnica. Acest lucru duce la reducerea eficienței exercițiului și crește riscul de accidentări la nivelul cotului sau umărului.
Este mai benefic să folosești o greutate moderată și să execuți mișcarea corect, cu control deplin. Respirația joacă și ea un rol important. Inspiră în faza de coborâre a greutății și expiră în momentul contracției, atunci când ridici greutatea. Află și ce exerciții poți face pentru piept.
De asemenea, este recomandat să eviți antrenarea bicepsului în zile consecutive, întrucât mușchiul are nevoie de timp pentru refacere și creștere. O altă greșeală frecventă este neglijarea altor grupe musculare. Bicepsul trebuie antrenat în armonie cu tricepsul, umerii și spatele, pentru a menține un echilibru muscular corect.
Important este și strechingul, care ajută la relaxarea mușchiului și la prevenirea rigidității musculare. În același timp, pune accent pe flexibilitate, echilibru și întărirea abdomenului, dar integrează și respirația și atenția conștientă, conform Dr. Oana Cuzino.
Cele mai bune exerciții pentru biceps sunt cele care combină siguranța, controlul și eficiența, adaptate nivelului fiecărei persoane.