Începând cu data de 30 noiembrie, foarte mulți români vor avea parte de zile libere, până luni, 4 decembrie. Astfel, având în vedere această situație, Direcția de Sănătate Publică Iași a anunțat lista spitalelor care vor asigura urgențele medicale.
Conform informațiilor oferite, există trei unități medicale care vor asigura urgențe medicale prin intermediul Unităților de Primire Urgențe, la nivelul județului Iași.
Ziua de 1 Decembrie este un prilej de sărbătoare pentru români, iar pe masă se regăsesc și preparatele tradiționale precum fasole cu cârnați sau mici cu muștar. InfoCons atrage atenția că un astfel de meniu poate conține până la 68 de aditivi alimentari. O simplă masă compusă din fasole și cârnați, mici, muștar, ketchup, maioneză, bacon, pâine, suc tip ceai, bomboane poate ajunge până la 68 de aditivi alimentari (E-uri), cei mai frecvent întâlniți fiind E330, E300 și E950, atrage atenția InfoCons.
Un astfel de meniu poate însemna și 164,7 grame de zahăr și 23,48 grame de sare pentru 100 de grame de produs, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o cantitate zilnică de 25 grame de zahăr și o cantitate zilnică de 5 grame de sare pe zi.
Care sunt spitalele la care pot apela ieșenii
Direcția de Sănătate Publică Iași a transmis că în perioada 30 noiembrie – 30 decembrie, ieșenii se vor putea adresa Spitalului Clinic Județean de Urgențe ,,Sf. Spiridon”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Sf. Maria” și Spitalului Municipal Pașcani. Totodată, cei care se prezintă la alte unități sanitare din județul Iași, pot consulta graficul grăzilor accesând AICI.
La nivelul județului Iași există și dăuă maternități care asigură urgențele medicale. Este vorba despre Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ,,Elena Doamna”, în ziua de 1 decembrie 2023 și de Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginceologie ,,Cuza Vodă” în zilele de 30 noiembrie, 2 decembrie și 3 decembrie 2023.
În municipiul Iași vor fi și două farmacii de gardă, situate în Piața Unirii și pe Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 44. Totodată, farmacia Galemih din Pașcani, situată pe strada Gării nr. 91 va avea program nonstop.
Ce se întâmplă cu concediile medicale și certificatele de deces
În cazul unor urgențe medico-chirurgicale neinternate, concediile medicale se pot acorda de către medicii de familie în prima zi lucrătoare, în baza recomandării medicului care a asista urgența. Pentru persoanele care s-au adresat centrelor de permanență, concediile medicale pot fi eliberate de medicii care au acordat consultația.
Totodată, de menționat este faptul că certificatele constatatoare de deces se eliberează, în această perioadă, de către Serviciul Județean de Ambulanță Iași, Ambulanța Privată Dacomed Iași, Ambulanța Privată For You Med Iași și Ambulanța Privată Med.