Pericardita este inflamația pericardului, o membrană subțire, cu două straturi, care învelește inima. Rolul acestuia este de a ajuta la menținerea inimii pe poziție, în interiorul peretului toracic. Cele două straturi subțiri au o cantitate mică de fluid între ele, pentru a preveni frecarea atunci când au loc bătăile inimii.
Uneori, pericardita poate apărea împreună cu miocardita, inflamația mușchiului inimii, având simptome similare. Dacă ai atât pericardita, cât și miocardită, afecțiunea poartă numele de miopericardită.
Ce este pericardita și care sunt simptomele ei?
În cele mai multe situații, nu se cunoaște cauza apariției pericarditei, dar infecțiile virale sunt responsabile pentru 80 până la 90% din cazuri. De obicei, afecțiunea durează mai puțin de 3 săptămâni, iar de cele mai multe ori, se vindecă de la sine. Există însă anumite tratamente disponibile pentru a reduce durata și pentru a preveni recidivele.
Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului (membrana care învelește inima). În mod normal, pericardul conține o cantitate mică de lichid, între 15 şi 50 ml. În cazul afectării pericardului, această cantitate de lichid poate crește. Există mai multe forme de pericardită: pericardită uscată: foițele pericardului sunt inflamate; pericardită lichidiană: apare acumulare de lichid între foițele pericardului; pericardită constrictivă: apare îngroșarea pericardului până la calcificare.
Durerea toracică reprezintă simptomul cardinal al pericarditei și se manifestă tipic ca o senzație ascuțită sau înțepătoare în regiunea precordială. Această durere se intensifică la respirație profundă sau tuse și se ameliorează când pacientul stă în poziție șezândă și aplecat în față. Caracterul durerii poate varia de la o senzație de presiune până la o durere intensă care radiază spre gât și umeri.
Dispneea apare frecvent în pericardită și se manifestă prin senzația de lipsă de aer, care se accentuează în poziție culcată și se ameliorează în poziție șezândă. Această manifestare este cauzată de compresia exercitată asupra plămânilor de către lichidul acumulat în pericard sau de afectarea funcției cardiace.
Severitatea dispneei poate varia de la ușoară până la severă. Pacienții cu pericardită pot prezenta febră, care este adesea însoțită de frisoane și stare generală de rău. Oboseala poate fi marcată și persistentă, afectând semnificativ activitățile zilnice.
Cauze comune
Virusurile reprezintă cea mai frecventă cauză a pericarditei acute. Infecțiile cu virusuri precum Coxsackie, Echovirus, sau virusul gripal pot declanșa un răspuns inflamator la nivelul pericardului. Simptomele apar de obicei după o infecție respiratorie sau gastro-intestinală și pot include febră, dureri musculare și stare generală de rău, pe lângă simptomele cardiace specifice.
Bolile autoimune precum lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă sau sclerodermia pot determina inflamația pericardului. În aceste cazuri, sistemul imunitar atacă țesuturile proprii, inclusiv pericardul. Pericardita poate fi prima manifestare a bolii autoimune sau poate apărea în cursul evoluției acesteia, necesitând o abordare terapeutică complexă.
Anumite medicamente pot provoca inflamația pericardului ca efect advers. Medicamentele precum hidralazina, procainamida sau unele medicamente utilizate în tratamentul cancerului pot declanșa pericardita. În aceste cazuri, întreruperea medicamentului cauzator și inițierea unui tratament antiinflamator pot fi necesare pentru ameliorarea simptomelor.
De asemenea, diagnosticul pericarditei se bazează pe o combinație de examinări clinice, teste de laborator și investigații imagistice. O evaluare completă și precisă este importantă pentru stabilirea cauzei și alegerea tratamentului optim. Pericardita poate evolua cu diverse complicații care variază de la acumularea de lichid în pericard până la afectarea severă a funcției cardiace.