Prima pagină » Eveniment-Social » Ce obligaţii au cadrele didactice ieşene care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber
Ce obligaţii au cadrele didactice ieşene care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber

Ce obligaţii au cadrele didactice ieşene care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber

11 iun. 2021, 15:46,
în Eveniment-Social

Inspectoratul Şcolar Judeţean din Iaşi a făcut precizări cu privire la organizarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şi a altor activităţi de timp liber. Astfel, toate unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi sunt vizate.

Întreg comunicatul poate fi consultat AICI!

ORDIN pentru modificarea anexei Ordinului ministrului Educației Naționale nr. 3060/2014 pentru aprobarea condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor şi a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar În conformitate cu prevederile art. 94 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, ministrul Educației Naționale și Cercetării Ştiințifice emite prezentul ordin:

Art. I. – Anexa intitulată Condiţiie de organizare a taberelor, excursiilor, expediţiilor şi a altor activităţi de timp liber în sistemul de învăţământ preuniversitar la Ordinul ministrului educației naționale nr. 3060/2014 pentru aprobarea condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor şi a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 7 februarie 2014 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. – Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, Direcția Minorități, inspectoratele școlare județene și al municipiului București, conducerile unităților de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinul integral poate fi consultat AICI!

Model de cerere tip pentru aprobarea excursiei – 2021 poate fi descărcată de AICI!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026