Prima pagină » National » Ce pericole au descoperit inspectorii DSP în aceste fântâni: „Apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copiii mici”
Ce pericole au descoperit inspectorii DSP în aceste fântâni:

Ce pericole au descoperit inspectorii DSP în aceste fântâni: „Apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copiii mici”

27 mai 2024, 17:40, 1 ,
în National

​Peste jumătate dintre probele de apă provenite din surse publice analizate în laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui de la începutul acestui an sunt neconforme, arată datele statistice ale instituţiei, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor DSP Vaslui, dintre cele 49 de surse publice de apă verificate, 25 au fost necorespunzătoare din punct de vedere fizico-chimic, iar şase nu s-au încadrat în parametrii microbiologici. Astfel, fântânile aveau concentraţii peste limitele admise de amoniu, nitraţi, fier sau mangan.

De asemenea, apa din trei fântâni avea E-coli, în şase surse de apă s-au găsit în urma analizelor enterococi, iar în şase fântâni publice s-au găsit bacterii coliforme.

Experții au găsit nitriți, E-coli, enterococi

DSP a notificat autoritățile locale cu privire la neconformitățile constatate amintindu-le că este obligația lor să le curețe și să le dezinfecteze periodic, iar în cazurile în care rezultatele probelor nu sunt corespunzătoare, să afișeze în locuri vizibile mesaje precum „Apa nu este bună de băut” sau „Apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copiii mici”, în funcţie de neconformitate.

„De asemenea, au obligativitatea asigurării apei potabile, fără plată, pentru sugari şi copiii cu vârsta până la 3 ani, precum şi pentru femeile gravide sau care alăptează, în situaţia în care nu există surse alternative de apă potabilă care să asigure o calitate corespunzătoare a apei în cazul surselor cu depăşiri la concentraţia de nitraţi”, se arată în raportul DSP Vaslui.

Totodată, autorităţile locale trebuie să identifice şi să îndepărteze sursele de poluare, să identifice problemele de construcţie şi dotare a surselor de apă care pot duce la contaminarea apei şi să asigure remedierea deficienţelor în vederea îmbunătăţirii calităţii apei. Acestea au în responsabilitate repetarea analizelor după remedierea deficienţelor constatate.

În privinţa surselor publice, a căror calitate a apei este conformă la normele sanitare în vigoare, reprezentanţii DSP Vaslui au transmis că nu pot preciza un număr exact, situaţia fiind permanent în dinamică.

„Calitatea apei este modificată în permanenţă în toate zonele judeţului de condiţiile climatice, precipitaţii abundente, viituri, inundaţii, secetă prelungită, deficit de apă şi de existenţa factorilor de poluare, platforme de gunoi neimpermeabilizate, adăposturi de animale, WC-uri sau fose septice construite fără respectarea normelor de igienă, evacuări de apă uzată menajeră, deversări de apă uzate de la ferme„, mai menţionează sursa citată.

În județul Vaslui sunt 3.782 de fântâni publice şi 310 izvoare captate pe domeniul public.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
Comentarii
  • Statul la stat

    O abureala electorala ! Poate cineva sa-i intrebe pe stimabilii DSP-pisti de ce n-au spus pana acum aceste adevăruri despre apa ? Ca doar nu acum s-a schimbat brusc calitatea apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026