Ce riscă Ilie Bolojan ignorând Parlamentul?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ilie Bolojan a ales să nu meargă la prima audiere a comisiei parlamentare care anchetează întâlnirea sa cu președinta CCR, Simina Tănăsescu. Din punct de vedere juridic, consecințele imediate ale unei absențe depind de natura exactă a chemării: invitație sau citație. Din punct de vedere politic însă, problema este mult mai gravă.

Pentru că nu mai vorbim doar despre o audiere. Vorbim despre raportul dintre Guvern și Parlament.

Un premier poate considera că o comisie de anchetă are o motivație politică. Poate contesta oportunitatea sau chiar legitimitatea demersului. Dar într-o democrație parlamentară există o regulă simplă: Guvernul trebuie să răspundă în fața Parlamentului.

Iar în cazul lui Bolojan există o circumstanță politică agravantă.

Guvernul său a recurs în mod repetat la procedura angajării răspunderii, o procedură constituțională, dar excepțională prin natura ei, care permite Executivului să adopte legi fără dezbaterea și votul parlamentar obișnuit. În 2025, Guvernul Bolojan a folosit această procedură în mod repetat, ajungând inclusiv să își angajeze răspunderea pentru cinci proiecte într-o singură zi.

Nu este vorba despre faptul că asumarea răspunderii ar fi, în sine, neconstituțională. Este o procedură prevăzută de Constituție. Problema este efectul politic al utilizării ei repetate: Parlamentul este împins din rolul de legiuitor și forum al dezbaterii într-un rol de spectator care poate reacționa, în esență, prin moțiunea de cenzură.

De aici apare contradicția.

Când Guvernul are nevoie să treacă rapid legi, Parlamentul poate fi ocolit în mare măsură prin asumarea răspunderii. Când Parlamentul vrea însă să pună întrebări premierului, același premier nu ar trebui să considere că instituția devine brusc irelevantă.

Altfel spus: nu poți cere Parlamentului să-ți valideze politica atunci când îți convine și să-i refuzi autoritatea atunci când îți cere explicații.

Aici este adevărata problemă a absenței lui Bolojan.

Juridic, prima neprezentare nu înseamnă automat infracțiune. O comisie parlamentară nu este instanță de judecată și nu îl poate condamna pe premier. Dacă a fost vorba despre o simplă invitație, consecințele sunt în primul rând politice și procedurale. Dacă însă vorbim despre o citație în sensul legii, obligația de prezentare și eventualele consecințe ale refuzului trebuie analizate distinct.

Dar politica nu se termină acolo unde se termină sancțiunea juridică.

Un premier care a cerut Parlamentului să accepte, fără dezbaterea legislativă obișnuită, măsuri fiscale, administrative și sociale nu poate ignora fără costuri politice Parlamentul atunci când acesta îi cere explicații.

Mai ales când explicațiile privesc o întâlnire cu președinta Curții Constituționale.

De aceea, întrebarea nu mai este doar ce s-a discutat între Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu.

Întrebarea este dacă premierul consideră că Parlamentul este suficient de important pentru a-i cere votul, dar nu suficient de important pentru a-i răspunde.

Iar dacă va refuza și o eventuală nouă audiere, problema va depăși cu mult episodul unei absențe. Va deveni un test despre limitele puterii executive și despre respectul pe care Guvernul îl acordă instituției care, în România, reprezintă puterea legislativă.

Pentru Bolojan, riscul cel mai mare nu este, așadar, o amendă sau o pedeapsă.

Este ca imaginea premierului care vorbește despre disciplină instituțională să se transforme în imaginea premierului care consideră Parlamentul obligatoriu doar atunci când are nevoie de el.