Prima pagină » Local » Ce spune fostul ministru Cristian Adomniței despre condamnarea sa cu executare: „Cronica unei morți așteptate: după o lungă și grea suferință, justiția a murit”
Ce spune fostul ministru Cristian Adomniței despre condamnarea sa cu executare: „Cronica unei morți așteptate: după o lungă și grea suferință, justiția a murit”

Ce spune fostul ministru Cristian Adomniței despre condamnarea sa cu executare: „Cronica unei morți așteptate: după o lungă și grea suferință, justiția a murit”

29 nov. 2020, 11:05,
în Local

Fostul ministru al Educației și fostul președinte al Consiliului Județean Iași a publicat primul său mesaj după condamnarea cu executare.

Ex-ministru al Educației, Cristian Mihai Adomniței a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Iași la 3 ani și două luni de închisoare, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual, în dosarul intitulat generic „Albumul”. Alături de fostul șef al Consiliului Județean Iași au primit pedepse cu executare și Cristina Teodora Jinga, Carmen Ingrid Irimescu și Letiția Elena Popa. Avocații au afirmat că vor contesta decizia primei instanțe.

„5 ani v-am respectat independența. Am refuzat orice interviu. Nu am dat nici o declarație, nu am făcut nici un comentariu, nici public, nici privat. Nu am vrut niciodată să poată fi atinsă libertatea dumneavoastră de conștiință. Să vă simțiți presată, analizată, stresată. V-am oferit tot respectul pe care îl merită o autoritate, într-un stat de drept. Stat de drept pe care îl respect până la capăt și în fața căruia mă înclin, căci este proiectul meu de viață: un stat în care să fie respectate drepturile și libertățile cetățenilor.

5 ani am respectat tot ceea ce ați dispus

Nu am dat crezare tuturor celor care mi-au spus că, prin tot ceea ceea ce faceți, expuneți prea limpede un punct de vedere, nu am cerut strămutarea cauzei, nu v–am recuzat. Deși a fost evidentă lipsă dumneavoastră de curiozitate cu privire la vinovăția sau nevinovăția mea, încă de când ați respins cererea mea de a fi testat poligraf, deși a fost evidentă toleranța dumneavoastră față de implicarea SRI în dosarul meu, încă de la momentul în care ați precizat că vă veți pronunța odată cu fondul asupra cererii avocaților de a exclude interceptările SRI, fiind evident că, odată cu fondul, nu ați mai fi putut înlătura fizic interceptările de la dosar, așa cum cer Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deși ați sfidat orice aparență de respectare a principiului egalității armelor, atunci când ați acceptat doar interceptările SRI trunchiate și scoase din context pe care le folosea DNA, nu și pe cele, tot ale SRI, din care reieșea că denunțătorul lor raporta opozanților mei politici, consultându-i cu privire la demersurile viitoare în ceea ce mă privește, v-am acordat prezumția de nevinovăție. Deși, pentru mine, nu era o datorie de serviciu.

Nu m-am temut niciodată de dumneavoastră

Nu aveam de ce să mă tem. Sunt nevinovat, m-am dus singur la poligraf, în absența oricăror probe de vinovăție, ca să vă aduc o probă de nevinovăție. Am crezut că ați citit ce scrie în cărțile de drept, că poligraful poate da rezultate fals pozitive, nu fals negative și că, în situațiile în care o persoană își susține nevinovăția de la început și trece testul poligraf, organele judiciare trebuie să acorde poligrafului valoarea unui mijoc de probă. Și că nu vă veți asuma să condamnați un om evident nevinovat.
Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le respect, indiferent de situație: sunt un om demn, m-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți. Înțeleg că e mai bună mâncarea deținuților acum, decât era la Sighet.

Într-o justiție care tranziționează de la cea hidos și politic represivă, a fostului regim, către una a statului de drept, într-o justiție în care au început să pășească, elegant, discret, doamne cu pantofi albaștri, mă întreb dacă doar aleatoriul m-a adus în fața unei cizme de cauciuc rusești. Sau a unui bocanc securist”, a publicat Cristian Adomniței.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi, dacă este schimbat din funcție și vine un alt guvern. Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul României, Ilie Bolojan, a făcut unul dintre cele mai dure avertismente care vizează fondurile europene și proiectele de investiții aflate în derulare. […]
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 aprilie 2026
29 aprilie 2026