Prima pagină » Titlurile zilei » Lista benzinăriilor din Iași sancționate de DSVSA. Au fost descoperite nereguli grave privind siguranța alimentelor

Lista benzinăriilor din Iași sancționate de DSVSA. Au fost descoperite nereguli grave privind siguranța alimentelor

25 aug. 2026, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași a verificat benzinăriile și a aplicat mai multe sancțiuni. În această perioadă, autoritățile au intensificat verificările în rândul unităților care prepară și comercializează produse alimentare în incinta stațiilor de carburanți de pe teritoriul României. Un număr de 24 de benzinării din Iași au fost verificate, iar 5 dintre ele au fost sancționate.

Controale la benzinăriile din Iași, în perioada 27 iulie – 17 august 2026. DSVSA a aplicat sancțiuni pentru neregulile descoperite la stațiile de carburanți.

Mai multe benzinării din Iași au fost sancționate de DSVSA pentru nereguli privind siguranța alimentelor

În perioada 27 iulie – 17 august 2026, inspectorii sanitar-veterinari din Iași au verificat 24 de benzinării din municipiu, dar și din județ, aplicând sancțiuni acolo unde normele de igienă și de siguranță alimentară au fost încălcate. În urma acestor verificări, au fost aplicate 5 avertismente pentru lipsa procedurii HACCP, respectiv lipsa programelor de autocontrol, elemente cruciale în prevenirea toxiinfecțiilor alimentare. Stațiile de carburanți unde au fost găsite nereguli și s-au aplicat sancțiuni sunt Rompetrol – strada Niciman; Rompetrol Pașcani – strada Moldovei; SC Lukoil – bulevardul Socola 104B; Lukoil – strada Sfântul Lazăr nr. 36; SC Delikooil Popești. Lipsa procedurii HACCP atrage amenzi între 6.000 și 50.000 de lei, suspendarea temporară a activității sau oprirea definitivă a firmelor din domeniul alimentar de către DSVSA. Astfel, dacă operatorii economici nu respectă măsurile dispuse de inspectorii DSVSA în termenul stabilit, riscă sancțiuni mult mai drastice. Procedurile HACCP presupun ca documentele să fie adaptate la fluxul real de lucru din bucătărie sau magazin, dar și monitorizarea temperaturilor și a curentului de igienă trebuie scrise zilnic în registre.

Inspectorii DSVSA Iași au aplicat anul acesta amenzi și pentru igienă precară, carne ținută în soare sau lipsa produselor de igienizare.

Gabriel Ciobanu, director DSVSA Iași

Controale intensificate în județul Iași, în această perioadă, pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare

Inspectorii DSVSA Iași au verificat modul de preparare și de vânzare a alimentelor către consumatorii finali, colectarea și depozitarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman (SNCU) și managementul deșeurilor și al resturilor menajere rezultate din procesul de preparare și servire. Consumatorii care observă condiții de igienă precare, produse alterate sau alte nereguli în unitățile alimentare sunt încurajați să sesizeze imediat autoritățile din Iași.

„Să sune la numărul de telefon 0232.267.501 dacă observă nereguli la produsele alimentare, la depozitarea lor sau la miros, condiții de igienă precară. Sunt verificate toate reclamațiile primite la sediul nostru”, a transmis Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA Iași.

Reporterii BZI au trimis solicitări pe adresele de e-mail ale companiilor Rompetrol și Lukoil pentru a solicita un punct de vedere în legătură cu sancțiunile primite de către DSVSA Iași, dar nu au primit răspunsuri până la închiderea ediției.

De asemenea, inspectorii DSVSA continuă controalele. Astfel, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași a verificat benzinăriile și a aplicat mai multe sancțiuni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Premierul desemnat Luca Niculescu vrea să găsească soluții pentru creșterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici și să reia legea salarizării unitare. Programul de guvernare este încă în lucru. Luca Niculescu anunță că pensionarii cu venituri mici vor fi o prioritate în programul viitorului Guvern, iar discuțiile privind legea salarizării unitare vor fi reluate. Premierul desemnat […]
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Comentarii
  • Noi ne facem ca muncim, voi ca faceti ca nu vedeti…
    Cand penibilul atinge cote maxime : ei se uita la senvisuri si biscuiti in loc sa verifice corectitudinea pretului la carburanti si daca pompele nu sunt manarite si platesti 50 litri chiar daca in rezervor ajung doar 45.
    Ce jigodii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 octombrie 2026
13 octombrie 2026