În noaptea de 23 spre 24 august 2026, ieșenii care locuiesc în cartierul Dacia nu au avut liniște din cauza scandalurilor provocate de două grupuri. În prima situație, opt adolescenți au făcut gălăgie în parcul de pe strada Vitejilor, iar în al doilea caz, trei bărbați au consumat alcool pe strada Tabacului și au început să cânte pe străzi.
În ambele situații, localnicii au contactat Poliția Locală pentru a interveni, iar totalul amenzilor a fost de peste 6.000 de lei.
Liniștea ieșenilor din cartierul Dacia din Iași a fost tulburată
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/08/parc-strada-vitejilor-8.jpg)
Localnicii de la blocurile de pe strada Vitejilor nu au mai suportat gălăgia făcută de un grup de tineri și au sunat la poliție. Oamenii au încercat să îi liniștească, însă aceștia nu au fost de acord. La fața locului a ajuns un echipaj de la Poliția Locală, iar fiecare dintre băieți s-a ales cu câte 700 de lei amendă.
„Prima solicitare a fost la ora 00:06, că, în parcul de pe strada Vitejilor, este un grup de tineri care fac gălăgie, țipă, înjură. Oamenii au încercat să comunice cu ei, dar au refuzat să se liniștească. Am ajuns la fața locului, i-am identificat. Au spus că nu făceau gălăgie, doar stăteau de vorbă. Nu consumaseră alcool. I-am identificat pe fiecare în parte și am aplicat amenzi de 700 de lei pentru fiecare persoană, având în vedere că nu a fost prima dată când au făcut scandal”, a declarat Virgil Lupu, polițist local din Iași.
La câteva minute după incidentul respectiv, un alt incident a avut loc pe strada Tabacului. Acolo, trei bărbați de aproximativ 40 de ani consumau alcool și cântau astfel încât să îi audă tot cartierul.
„Imediat după acel incident, la ora 00:30, am primit un al doilea apel, că în apropiere, pe strada Tabacului, lângă un magazin Mega Image, sunt trei bărbați care fac gălăgie. Am ajuns la fața locului. Erau trei indivizi, de aproximativ 40 de ani, care aveau sticle de bere de 750 ml și se apucaseră de cântat, încât să se audă pe toată strada. Le-am precizat că sunt reclamații. Ei au spus că se simt bine, nu deranjează pe nimeni. Le-am aplicat amenzi de câte 500 de lei de persoană”, a mai precizat polițistul local.
O problemă recurentă
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/08/parc-strada-vitejilor-4.jpg)
Din păcate, în cartierele Dacia și Alexandru cel Bun, problemele privind scandalurile sunt la ordinea zilei și, în ciuda amenzilor, situațiile persistă.
„Cred că în zona Dacia și Alexandru cel Bun avem aproape în fiecare seară sesizări de la cetățeni cu privire la astfel de situații. Mai ales dacă sunt zile de weekend, ne așteptăm să primim apeluri. Lumea iese în parcuri, consumă alcool, după care face scandal. Cu unii reușim să ne înțelegem, fac curățenie, își cer scuze și pleacă imediat de la fața locului, însă în alte situații este mai dificil să găsim o rezolvare, așa că suntem nevoiți să le dăm amenzi”, a încheiat Virgil Lupu.
Liniștea ieșenilor din cartierul Dacia este tulburată aproape în fiecare seară, iar polițiștii ajung să aplice amenzi de mii de lei.