Prima pagină » Sanatate » Ce sunt hormonii tiroidieni? Ce rol joacă în ceea ce privește greutatea

Ce sunt hormonii tiroidieni? Ce rol joacă în ceea ce privește greutatea

19 iul. 2024, 08:48,
în Sanatate

Iodul, regăsit în sare de masă iodată, fructe de mare, pâine și lapte, stă la baza bunei funcționări a glandei tiroide. Aceasta este cea care produce hormonii tiroidieni.

Ce funcții au hormonii tiroidieni?

Hormonii sunt substanțe chimice secretate de grupuri specializate de celule. Aceștia i pot influenta multe procese care au loc in organism, inclusiv: homeostazia (echilibru intern constant), creșterea și dezvoltarea, metabolismul, funcția sexuală, reproducerea, dispoziția, ritmul cardiac, presiunea sanguină, apetitul, reglarea temperaturii corpului.

Atât la adulți, cât și la copii, hormonii tiroidieni reglează ritmul în care organismul utilizează energia pe care o are la dispoziție, cu alte cuvinte, influențează rata metabolică. Acesta este un mecanism prin care corpul uman se îngrașă sau slăbește.

Alte funcții ale acestor hormoni sunt: accelerarea sau încetinirea frecvenței cardiace, creșterea sau reducerea temperaturii corpului, influențarea peristaltismului intestinal și vitezei tranzitului intestinal, afectarea dezvoltării creierului (în special la copii), controlarea contracțiile musculare, controlarea ratei de înlocuire celulară, influențarea puternică a structurii oaselor și a pielii.

Concentrația hormonilor tiroidieni în organism este reglată de hipotalamusul, hipofiza, tiroida și alți hormoni. Hipotalamusul este o zonă a creierului care controlează funcții de bază ale organismului, cum sunt tensiunea arterială, frecvența cardiacă, temperatura corporală și digestia. Hipofiza este o glandă endocrină de dimensiunile unui bob de mazăre, poziționată sub hipotalamus, responsabilă pentru reglarea secreției a nu mai puțin de 8 hormoni.

Conversia acestor hormoni poate avea loc în: ficat, rinichi, musculatură, tiroidă, hipofiza, un tip de țesut adipos sau în sistemul nervos central.

Ce se întâmplă când există un dezechilibru al acestor hormoni

În momentul când se întâmplă ca nivelul hormonilor tiroidieni să fluctueze, apar o serie de simptome. Luând în considerare modul în care hormonii tiroidieni sunt implicați în reglarea metabolismului, e evident că o cantitate de hormoni mai mare decât normal determină o rată metabolică crescută, în timp ce o cantitate mai mica decât normal scade și rata metabolică.

Printre simptomele care apar, se numără: scădere sau creștere în greutate, inexplicabile, frecvență cardiacă scăzută sau crescută, intoleranță la frig sau la căldură, piele uscată sau excesiv de umedă, menstruații neregulate.

Acest dezechilibru poate produce și numeroase afecțiuni, întâlnite frecvent în toată lumea, chiar dacă sunt subdiagnosticate în țările în curs de dezvoltare sau în comunitățile cu o educație medicală precară.

Afecțiunile care pot apărea sunt: hipotiroidismul, hipertiroidismul, boala Hashimoto, boala Graves, biroidita, nodulii tiroidieni, gușa și cancerul tiroidian.

Hipotiroidismul se manifesta sub forma unui metabolism încetinit asociat cu oboseală, îngrășare și intoleranță la frig. Hipertirodismul în schimb, se manifestă prin scădere în greutate, apetit crescut și anxietate.

Mai mult decât atât, pacientul cu hipotiroidism reține sare și apă în țesuturi, lucru care contribuie la creșterea în greutate. În orice caz, obezitatea nu poate fi pusă pe seama afecțiunilor glandei tiroide. De regulă, glanda tiroidă hipoactivă poate fi responsabilă pentru cel mult 5 kilograme în plus.

Persoana care suferă de această afecțiune trebuie să ia, la recomandarea medicului, hormoni sintetici în fiecare zi, pentru a suplimenta lipsa lor. În aceste timp, se poate observa o reducere a masei musculare de până la 10%. Însă, dacă tratamentul este întrerupt, kilogramele în plus reapar.

Pe lângă tratamentul cu hormoni tiroidieni sub formă de medicament, pacientul supraponderal care suferă de o boală a tiroidei trebuie să adopte și o dietă sănătoasă și echilibrată, precum și un stil de viață mai activ.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iunie 2026
17 iunie 2026