Prima pagină » Actualitate » CEDO a condamnat România pentru că nu a autorizat ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbații în funcții publice
CEDO a condamnat România pentru că nu a autorizat ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbații în funcții publice

CEDO a condamnat România pentru că nu a autorizat ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbații în funcții publice

20 dec. 2022, 15:00,
în Actualitate

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, 20 decembrie 2022, România pentru că nu a autorizat, potrivit vechii legislaţii, ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbaţii în funcţii publice.

Cu unanimitate, cei şapte judecători ai instanţei judiciare a Consiliului Europei au considerat că România a încălcat articolul din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului care interzice discriminarea în general, relatează AFP, citat de Agerpres.

Curtea fusese sesizată în 2018 şi 2020 de două femei cărora li s-a impus să renunţe la locul de muncă ca funcţionar atunci când au împlinit vârsta de 60 de ani, în condiţiile în care ele doreau să continue să lucreze.

La acea vreme, vârsta de ieşire la pensie dintr-o funcţie publică era fixată la 65 de ani pentru bărbaţi şi la 60 de ani pentru femei. Totuşi, între timp legislaţia a fost schimbată şi funcţionarii bărbaţi şi femei pot începe să se pensioneze la aceeaşi vârstă.

„Faptul că reclamantelor nu li s-a permis să continue să lucreze (…) până când ele ar fi atins vârsta de pensionare fixată pentru bărbaţi constituie o discriminare bazată pe sex care nu era în mod obiectiv nici justificată, nici necesară”, a transmis CEDO.

Statul român a fost condamnat la plata sumei de 7.500 de euro către o reclamantă şi de 1.600 de euro către cealaltă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Premierul desemnat Luca Niculescu vrea să găsească soluții pentru creșterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici și să reia legea salarizării unitare. Programul de guvernare este încă în lucru. Luca Niculescu anunță că pensionarii cu venituri mici vor fi o prioritate în programul viitorului Guvern, iar discuțiile privind legea salarizării unitare vor fi reluate. Premierul desemnat […]
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
12 octombrie 2026
12 octombrie 2026