Circ într-un tramvai din Iași, după ce un bărbat a început să spargă geamurile de la cabina vatmanului. Oamenii au rămas îngroziți, motiv pentru care vatmanul nu a mai dat voie călătorilor să urce și a sunat la 112 pentru a sesiza organele de poliție. Individul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și a fost pedepsit de către judecători
În luna ianuarie a anului 2022, Petru Daniel Moraru s-a urcat în tramvaiul numărul 9, dar nu era sigur dacă-l va duce la destinația dorită, motiv pentru care a întrebat vatmanul. Conducătorul tramvaiului i-a răspuns amabil că s-a urcat în mijlocul de transport în comun greșit și l-a îndrumat către alt tramvai. Dar, la scurt timp, inculpatul s-a enervat și a început să dea cu picioarele în geamurile de la cabina vatmanului până le-a spart.
Circ într-un tramvai din Iași: „A spart geamul de la cabină”
În dimineața din 19.01.2022, în jurul orei 05:00, Petru Daniel Moraru s-a urcat în tramvaiul nr. 9, dar, după o discuție cu vatmanul, acesta s-a enervat și a început să lovească cu picioarele ușa și geamurile de la cabina conducătorului până le-a spart. La fața locului a intervenit un echipaj de poliție, din cadrul Secției 3 Poliție, care a fost sesizat printr-un apel unic la 112. Oamenii legii au depistat inculpatul și l-au condus către secție.
Individul a fost identificat ca fiind recidivist, întrucât în anul 2018 a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
„În dimineața zilei de 19.01.2022, în jurul orei 05:00, inculpatul s-a urcat în tramvaiul nr. 9. La un moment dat, în timp ce tramvaiul se afla în stația Filarmonica, inculpatul a mers la cabina vatmanului și a întrebat dacă tramvaiul merge în zona dorită de el, ocazie cu care numita i-a răspuns acestuia că merge în Copou și că va trebui să coboare la prima stație pentru a lua tramvaiul nr. 6, dacă dorește să meargă în zona dorită.
În momentul în care tramvaiul se pregătea să oprească în stația de tramvai Piața Unirii, inculpatul a devenit agitat şi a lovit cu mâna stângă, ulterior cu piciorul drept, geamul superior de la ușa cu nr. 2 a tramvaiului, spărgându-l. Vatmanul a auzit cele întâmplate, iar ulterior a constatat faptul că geamul de la ușa cu nr. 2 este spart, motiv pentru care nu a mai deschis ușile de acces ale călătorilor, a apelat serviciul unic de urgență 112 și a solicitat intervenția unui echipaj de poliție.
La fața locului a sosit un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție, care l-a depistat pe inculpatul în interiorul tramvaiului susmenționat, ulterior, l-a condus la sediul Secției 3 Poliție”, au declarat anchetatorii.
Ce pedeapsă a primit inculpatul
Petru Daniel Moraru a primit pedeapsa de 200 de zile, reprezentând amendă penală, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 35 de lei, inculpatul urmând a plăti statului suma de 7.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
„Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 200 de zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 35 de lei, inculpatul urmând a plăti statului suma de 7.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 253, alin. (1), Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. (1), Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii, şi înlătură dispoziţiile contrare. În baza art. 424, alin. (2), Cod de procedură penală, cu referire la art. 241, alin. (1), lit. c, Cod de procedură penală, constată încetată măsura preventivă a controlului judiciar de la data prezentei”, au spus magistrații.
De asemenea, Curtea de Apel Iași obligă bărbatul care a provocat circ într-un tramvai din Iași să plătească prejudiciul către Compania de Transport Public (CTP) Iași.