Prima pagină » Sanatate » Ciupercă în ureche: Simptome, cauze și tratament

Ciupercă în ureche: Simptome, cauze și tratament

27 ian. 2022, 11:45,
în Sanatate

Ciuperca în ureche este o infecție cauzată de organisme micotice, care pot afecta atât urechea externă, cât și pe cea internă. Iată cum se manifestă, din ce cauză apare și, mai ales, ce tratament trebuie să urmați, dacă vă confruntați cu otomicoză.

Ciuperca în ureche este o afecțiune destul de întâlnită, în special la copii, dar poate apărea și la adulții care trăiesc în medii calde și umede. Otomicoza este diagnosticată cu aceeași frecvență la bărbați și femei. De cele mai multe ori, boala este provocată de ciuperci asemănătoare celor din genul Candida și se manifestă unilateral. Infecția bilaterală nu este întâlnită foarte des, fiind diagnosticată numai în 10% dintre cazuri.

Principalele cauze ale ciupercilor în urechi sunt: corpuri străine introduse în urechi (bucăți de hârtie, semințe, jucării, apă etc.), leziuni ale urechii (din cauza toaletării excesive), infecții cu ciuperci Candida, nerespectarea regulilor de igienă a urechii, administrarea de medicamente antibateriene, spălarea urechii cu soluții antibiotice, purtarea unui aparat auditiv și utilizarea frecventă a căștilor.

un bărbat cu ciupercă în ureche

Otomicoza este diagnosticată cu aceeași frecvență la bărbați și femei.

Ciuperca în ureche: Simptome

Așa cum am precizat, otomicoza se poate manifesta la o singură ureche sau la amândouă, cu intensități identice sau diferite.

Frecvente pentru ciuperca în urechi sunt următoarele simptome: durere, mâncărime, prurit intens în zona afectată (intern sau extern), inflamație (pacientul o resimte ca pe o senzație de presiune în interiorul urechii), roșeață cutanată (în cazul infecției externe), leziune cutanată superficială, combinată cu o descuamarea locală sau roșeață la nivelul canalului auditiv. De asemenea, își mai pot face apariția și tinitusul (țiuit în ureche sau acufene), senzația de plenitudine în ureche, scurgerile de lichid cu miros neplăcut din ureche, probleme de auz și auz înfundat.

o femeie care ține degetul în ureche

Otomicoza se poate manifesta la o singură ureche sau la amândouă.

Ciuperca în ureche: Tratament

Pentru a scăpa, cât mai repede, de ciuperca din ureche, trebuie să apelați la ajutorul medicamentelor antimicotice. Acestea sunt individualizate și depind de tipul de ciupercă implicat în dezvoltarea afecțiunii.

Tratamentul constă în curățarea urechii, cu scopul de a îndepărta dopurile formate de ciuperci. Extrem de important este să nu încercați acest lucru acasă și, mai ales, să nu fie folosite bețișoare de urechi. Acestea nu vor face decât să împingă infecția în profunzime în canalul auditiv. Bețișoarele trebuie folosite numai pe exteriorul urechii.
Astfel că, tratamentul va implica preparate medicamentoase, sub formă de picături, cu efect antimicotic. Acestea pot include două antimicotice active, și anume: clotrimazol și fluconazol.

Un alt tratament comun pentru otomicoză este acidul acetic. Se utilizează o soluție de 2%, de mai multe ori pe zi, timp de o săptămână. Totodată, foarte bun este acetatul de aluminiu 5% sau apa oxigenată, care ajută la eliminarea acumulărilor din ureche. Țineți cont, însă, că tratamentul trebuie să fie recomandat și supravegheat de medic.

În cazul în care vă confruntați cu o infecție fungică (cum sunt cele cu Aspergillus), s-ar putea ca tratamentele locale să nu funcționeze. De aceea, medicul vă poate indica să luați medicamente.

Dacă este vorba despre o leziune externă, la nivelul pavilionului urechii, se folosesc, de regulă, unguente antimicotice. Tratamentul poate cuprinde și antiinflamatoare sau analgezice.

Leacuri pentru durerea de măsea și ureche

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026