Titlurile zilei

Clanul interlop Manolache a comis-o din nou! Avocatul Eduard Manolache și fratele său Matei au snopit în bătaie un tânăr la o petrecere privată! Au scos cuțitele și i-au dat cu o sticlă în cap!

Publicat: 05 oct. 2020
Mircea Manolache alături de soția sa Doina, fiul cel mare Ștefan, fiul mijlociu Eduard și mezinul Matei

Clanul interlop Manolache lovește din nou la Iași. Doi dintre băieții lui Mircea Manolache au fost implicați sâmbătă noaptea într-un scandal monstru. Cei doi ar fi folosit un cuțit în altercație și ar fi aruncat cu sticle. „Matei Manolache mi-a dat cu sticla în cap și am tăieturi pe piept”, a spus victima celor doi frați. Scandalurile se țin scai de clanul Manolache și nu de puține ori băieții afaceristului au provocat scandal și au avut probleme cu legea. De fiecare dată când au făcut scandal, băieții lui Manolache au strigat în gura mare că lor nu are nimeni ce să le facă pentru că au pile în justiție

Clanul interlop Manolache a făcut spectacol în noaptea de sâmbătă spre duminică la Iași. Deja toată lumea s-a obișnuit cu atitudinea golănească a lui Mircea Manolache și a băieților săi care se cred mai presus de lege și își permit să jignească, să lovească și să amenințe pe oricine. În noaptea de sămbătă spre duminică, doi dintre băieții lui Mircea Manolache au fost implicați într-un scandal care s-a terminat cu întocmirea unui dosar penal. Matei Manolache, fiul cel mic al lui Mircea Manolache, și Eduard Manolache, fiul mijlociu, au organizat, se pare, împreună cu un amic o petrecere în pădure, la Păun. Amicul celor doi frați are un teren în zonă și a construit peste noapte o improvizație de club, pentru cunoscuți. Acesta se numește Dănuț Caraiman și este prieten cu Eduard și Matei Manolache de multă vreme.

Poliția a intervenit în forță după un apel la 112

Povestea începe în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când Eduard Manolache, de profesie avocat, sună la numărul unic de urgențe 112 și cere ajutor. Acesta spune că se află la o petrecere la care a izbucnit un scandal. Imediat polițiștii din cadrul Secției 5, Secției 6 și un echipaj de poliție locală au plecat spre locul indicat, din Păun. Când polițiștii au ajuns la locul indicat au găsit aproape de drumul principal un grup de 10 tineri, iar la aproximativ 50 de metri, un alt grup, format din trei tineri. Cei trei erau Matei Manolache, Eduard Manolache și Dănuț Caraiman. Polițiștii au început să discute cu tinerii implicați. Frații Manolache au pozat, ca de fiecare dată, în victime. Ei le-au spus polițiștilor că au fost agresați, că a fost o bătaie generală.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au deschis un dosar penal

Polițiștii din Iași au deschis în acest caz un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, însă lucrurile nu par să se oprească aici.

„Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Verificările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Ce au omis însă băieții lui Mircea Manolache să spună este faptul că ei au început scandalul. Asta susțin martorii și victima fraților Manolache. De precizat este faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică lucrurile puteau degenera și acum puteam vorbi despre o tragedie.

„Matei Manolache mi-a dat cu o sticlă în cap”

Un tânăr care a fost bătut de frații Manolache a povestit cum s-au întâmplat lucrurile de fapt.

„Acum, cu virusul, cluburile se închid la 12-1. Am auzit că este o petrecere în Păun, dar nu am știut cine organizează și ce este acolo. Am intrat acolo, Matei Manolache a venit la mine și mi-a spus să plec. Apoi la câteva secunde a ajuns și Eduard Manolache lângă mine și a început să mă lovească. Nu am avut ce să fac, Matei mi-a dat cu o sticlă în cap”, a spus un tânăr care a fost lovit de frații Manolache.

După ce Eduard și Matei Manolache l-au bătut pe tânăr, au sunat la 112 și au pozat în victime.

Victima fraților Manolache are mai multe tăieturi

Tinerii care au fost de față în momentul scandalului au precizat că frații Manolache ar fi avut cuțite. Tânărul agresat a precizat că geaca i-a fost tăiată.

„Am câteva tăieturi și geaca tăiată, sunt tăiat și pe piept. Eduard mi-a zis că el e șmecher, că nu face pușcărie”, a completat tânărul agresat.

Eduard Manolache a țipat în gura mare că el și familia lui nu pot păți nimic, că el este avocat și că poate să și omoare pe cineva, că nu va păți niciodată nimic.

„Suntem o familie puternică, vă omor și vă îngrop și nimeni nu-mi face nimic!”, ar fi strigat in timpul scandalului Eduard Manolache.

Frații Manolache încearcă de fiecare dată să scape basma curată după ce provoacă un scandal. La fel au făcut și acum, însă fapta pe care au comis-o ambii în noaptea de sâmbătă spre duminică este extrem de gravă. Se poate vorbi fără nicio urmă de exagerare despre o tentativă la omor având în vedere că victima a fost lovită cu sticla în cap și tăiată în mai multe părți ale corpului.

Mircea Manolache se folosește de poziția politică să facă presiuni

După tot felul de scandaluri în care membrii familiei Manolache au fost implicați, ieșenii ar trebui să se întrebe ce caută un astfel de individ în sânul Consiliului Județean Iași. Mircea Manolache a fost susținut de Maricel Popa pentru a putea ocupa un post de consilier local. Ce caută astfel de oameni la conducerea unui județ este, practic, de neînțeles. Manolache se luptă să ocupe funcții publice tocmai pentru a putea să facă presiuni și pentru a putea să-și scoată băieții din scandaluri când este cazul.

Cert este că în ultimii ani familia Manolache a făcut scandal după scandal și a urlat în gura mare că ei sunt mai presus de lege. Atât Mircea Manolache, cât și băieții săi au avut probleme cu legea. Cel mai „vocal” a fost și este în continuare Ștefan Manolache. Reporterii BZI l-au contactat telefonic pe Mircea Manolache pentru a obține un punct de vedere legat de situația relatată. Acesta a ezitat să ofere un răspuns.

„Nu înțeleg și nu aud ce spuneți”, a precizat Mircea Manolache.

Ștefan Manolache, fiul lui Mircea Manolache, a tras cu pistolul pe străzile Iașului

În 2014, Ștefan Manolache, fiul lui Mircea Manolache și fratele lui Matei și al lui Eduard, avea să fie încătușat după ce a arătat cât de „șmecher” poate să fie. El s-a ales cu o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, după ce a provocat panică pe străzile din Iași. Mai precis, fiul patronului de la Parma a amenințat în trafic un taximetrist, totul pornind de la o presupusă înjurătură. Pentru că amenințarea să fie cât mai credibilă, a folosit un pistol cu bile. În urma conflictului spontan, Ștefan l-a urmărit pe taximetrist pe străzile din oraș.

Văzând că este urmărit, taximetristul a oprit și a folosit un spray lacrimogen. În replică, Răzvan Manolache a tras de mai multe ori cu pistolul, nimerindu-l pe taximetrist în zona pieptului. Procurorii au încercat să obțină un mandat de arestare, dar judecătorii au decis că acesta poate fi judecat în libertate. Ulterior a fost condamnat cu suspendare.

Ștefan Manolache a fost vizat și de o anchetă DIICOT după ce ar fi fost suspectat de trafic de droguri

Același personaj este cercetat și în dosarul nr. 53/D/2017, sub acuzația de trafic de droguri. Oamenii legii l-au suspectat de faptul că ar fi comercializat droguri către alți băieți din lumea „bună” a Iașului. Până în luna aprilie 2018, Răzvan Ștefan Manolache s-a aflat sub control judiciar, măsură care a fost ridicată de judecătorii de la Tribunalul Iași. Procurorii de la DIICOT nu au contestat decizia judecătorilor de la Tribunal și, astfel, Răzvan Manolache nu a mai avut la acel moment alte interdicții. Cert este că Ștefan Manolache a fost tot timpul în centrul scandalurilor. A urcat cu mașina aproape în totalitate într-un club, s-a dezbrăcat într-o frizerie și a fost acuzat de fosta sa iubită Andreea Antonescu că a sechestrat-o.

Mircea Manolache a fost trimis în judecată pentru că a bătut o femeie în service-ul auto pe care îl deține

Mircea Manolache a fost trimis în judecată după ce în vara anului 2017 a bătut o femeie într-un service pe care îl deține. Scena s-a petrecut la service-ul lui Manolache din Nicolina. Laura S. a dus mașina la service-ul Delcar pentru vopsirea barei din spate. După mai multe săptămâni fără răspuns din partea service-ului, femeia a sunat să vadă care este stadiul reparațiilor. A fost amânată în repetate rânduri, până s-a hotărât să se prezinte personal. Deși mașina a fost lăsată pentru o simplă vopsire, a găsit autoturismul desfăcut.

Bordul și mai multe piese erau desprinse. Enervată, clienta a cerut explicații mecanicilor, dar aceștia au dat din umeri. A cerut să vorbească cu un responsabil din conducere, moment în care a apărut Mircea Manolache. Conform declarațiilor făcute de Laura S., Manolache a început să țipe din senin. Femeia a scos telefonul să-l filmeze. Consilierul județean ar fi încercat să-i smulgă telefonul mobil, a zgâriat-o și a lovit-o în cap.

Mircea Manolache a izbit un polițist cu mașina

O altă scenă revoltătoare a fost atunci când Mircea Manolache a lovit cu mașina un polițist. În martie 2016, Manolache a fost implicat într-un incident de-a dreptul șocant. Concret, Mircea Manolache a fost oprit în zona Mănăstirii Golia de un echipaj de la Poliția Locală, după ce a intrat pe sens interzis. Polițistul i-a făcut semn să oprească.

În acel moment, Manolache a accelerat și l-a lovit pe polițistul local Virgil Copăceanu. Omul legii a suferit o leziune la genunchi în momentul în care a fost acroșat cu mașina de către Mircea Manolache. Ca tabloul să fie complet, Manolache nu a mai oprit și a plecat mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În urma acestui incident, Manolache s-a ales cu dosar penal după ce polițistul a depus plângere împotriva sa. Manolache s-a folosit de toată influența sa în așa fel încât să nu mai fie tras la răspundere.

Ulterior, polițistul local lovit și-a retras plângerea împotriva lui Mircea Manolache, cu toate că faptele erau cât se poate de evidente. Aparent, consilierul județean i-ar fi oferit acestuia o sumă de bani pentru ca plângerea să fie retrasă și faptele să fie uitate cât se poate de repede. Imediat, pe fir, a intrat Direcția Generală Anticorupție (DGA), organism care anchetează astfel de fapte și care i-a luat la ochi atât pe Manolache, cât și pe polițist pentru luare și dare de mită. De precizat este faptul că Mircea Manolache a cochetat cu lumea interlopă din Iași, fiind considerat de procurori săgeata unor grupări de crimă organizată.





Comentarii
  • Daca nu intra la puscarie ma pis pe el de oras si de tara. Pai da stam si ne uitam cum isi fac labarii astia mici de cap? Ori la parnaie ori batuti pana devin cuminti exact ca si prietenii lor. Daca si panarama aia de eduard manolache a ajuns sa scoata cutitul… ma pis pe tine edi si pe tactu si pe mata de rapan ordinar ce esti. Ca o fetita plangeai si tu eduard, si fratetu „stefi” cand va terorizam panaramelor. Bagatii la parnaie sa ii futa tiganii in cur

  • Pai de ce nu Spune-ți cine sunt victimele, ca au intrat peste oameni in casa, normal ca i a invitat afara unul din ei i a dat cu pumnul lui ăla Micu și apoi a intervenit frate su, nu am fost acolo dar știu de la băieții care au fost , dacă era așa cum scrieți voi erau cu toții arestați. Ziar de kkt, cu articole de kkt !

  • alo familia Manolache…de la mic la mare, fara politie fara nimic, va iau va fut in cur pe toti, va bat de va stric si va las in padure la caprita in curu gol legati de copac..la pariu. va tine pula ? sau ca pizdele o dati in garda si n neamurile lu hotu de tactu si zdreamta de mamicta ?

  • Bine înțeles ca din articolul vostru nu prea am înțeles nimic… oricum nu prea poți înțelege nimic in general din articolele voastre

  • Ce e de înțeles, e simplu, tovarășii lui manolache au făcut o petrecere unii s au dus neinvitați, i a rugat sa plece, baiaetii i au dat doua la unul din frați a văzut celălalt și de acolo a continuat bătaia, normal ca la 112 au sunat ăștia a lui manolache ca doar erau la ei pe tarla, a venit poliția și s a aplanat conflictul. Asta am cotit din alte articole ca pe baza bzi, nu înțelegi nimic. Dar dacă și asta mai e poveste de dat la ziar ca s au bătut unii in Padure … sa se bată pana nu mai pot, ce ne deranjeaza pe noi, bine ca nu a fost in oraș in parcuri printre copii etc.

  • Eu sunt tare curios cine sunt ăștia de au vrut sa intre peste ei la petrecre, ca sigur sunt unii care se cred și ei mari interlopi de s au dus peste ăștia. Oricum nu ii halesc eu pe ăștia a lui Manolache dar aici chiar le au făcut bine ! Sa vina cineva peste mine la petrecere și sa mai facă și figuri ii luam și jumătate de familie in pula, eu tare sunt curios sa văd cine sunt aia de și au luat bătaie 😂😂😂

  • Știe tot orașul cu cine s au bătut, ce tot va întrebați atât, unii de la Scorpion băieți de cartier de prin Alexandru Dacia s au dus la petrecere, petrecere organizata de manolache, acolo unu Carols Mandarin îl găsiți pe Facebook i a dat o paleta lui ăla mic Matei, Carlos mai era cu încă vreo 5 și l a văzut pe asta cu tupeu a zis ca îl rezolva, dar nu a fost așa, pentru ca imediat a văzut cineva ca l au luat la bătaie și l au strigat pe Eduard atunci a ieșit o bătaie generală. După ce ăștia a lui manolache i a bătut pe ăștia a lui Carols, omul a sunat după ajutoare și a venit brigada împreuna cu Leuștean care veniseră sa îl răzbune pe Carols. Și uite așa a fost povestea dragii bunicului .

  • Acesti derbedei fac scandal in toate cluburile din Iasi! Se cearta cu toata lumea si se iau de toti copii!! Las Skin eu personal am vazut cand s-au luat de cineva… nu cumva s-au dus intentionat acolo?

  • “Când polițiștii au ajuns la locul indicat au găsit aproape de drumul principal un grup de 10 tineri, iar la aproximativ 50 de metri, un alt grup, format din trei tineri. Cei trei erau Matei Manolache, Eduard Manolache și Dănuț Caraiman.” Pahahahaahah
    Deci cum un grup de 3 format din ăștia a lui manolache a bătut un grup format din 10 oameni din câte am înțeles unii dintre ei fac antrenamente la Skorpions. Pai ce antrenamente fac aia de i au bătut 3 pahahahah phahaha . Nici smardoii nu mai sunt ce au fost ! Bai bravo lor, sa ii mai bată, așa poate învață și ei bătaie . Pahhahaha pahahaha se duc pe pula și smardoii in orașul asta. 3 la 10, bomba ! Eu i as bagă pe fratii manolache in circuit de MMA sigur ajung Legende 😂 acum cât e gluma e panarama însă cum kkt 3 au bătut 10 nu pot sa trec peste asta !

  • Prostu lui manolache a făcut figuri și la
    O petrecere in time out dar ce nu știa ca era o petrecere cu antrenorii de la
    Vivertine ! A plecat atât de bătut încât nu știa pe
    Unde sa iasă !!!

  • S-au dus cu scandal, au sarit gardul , au rupt poarta ..asta inseamna violare de domicilu nu ?distrugere …lovire.. si alte chestii…acestia fac scandal peste tot .

  • Sa meargă garda acolo în pădure la paun unde fac petreceri private, sa vadă copii de bani gata cu părinți bine puși cum se droghează și se distrează (lumea bună), cică se ajunge acolo doar dacă ai pe cineva. Mai exact prin spate la blocurile noi, la întrare în paun

  • Grupul asta de “interlopi” format din sportivii de la SCORPIONS obișnuiesc sa terorizeze toate cluburile din oras. Se cred un fel de “clan al sportivilor”. Asa merita !!!

  • S-au mai vazut miliardari ca rapandulele astea de Manolache care au sfirsit pe la bulau si cu averea vinturata toata. Vitele astea pensate ar avea varianta numai prostitutia gay, ca la ce aspect de viermi subnutriti au, nici o bidinea nu-s in stare sa tina in mina. Ala, cu avocatura, este o nulitate. Nu numai ca nu stie carte, dar este imbecil de cum deschide gura.

  • Am citit toate comentariile și îmi dau seama cât de proasta,cretina si prăjită e lumea asta! Citiți ma orbilor cu atenție, aia erau mulți și ăștia erau 2, despre ce vorbim? Știa toată lumea de petrecea aia unde se drogau toți aia și le-au dat cu muschi drogurile familie Manolache! Surpriza ca au dat peste cine nu trebuie! O familie de cretini! Și-au făcut-o cu mâna lor drogații de Manolache și după tot ei strigau nevinovați ca ne-am luat etc.
    Ăștia Manolache nici de menajere nu v-aș angaja, la spălat toalete cu voi!

  • Familia Manolache este o familie de handicapati. Daca-i intrebi ceva logic habar n-au sa-ti raspunda, se gandesc doar la bani, curve si masini. Si da, au relatii peste tot, peste tot, mai ales in randul procurorilor si judecatorilor din Iasi pe care-i dirijeaza cum vor ei.

  • Ce amuzate e atunci cand vezi cu ochii tai niste lucruri si cand, dupa doua zile, citesti despre asta intr-un ziar iti pui intrebarea: am avut eu halucinatii sau presa minte foarte foarte tare? Ideea e simpla, la petrecerea respectiva eu am vazut un pusti (despre care astazi aflu ca se numeste Matei Manolache) care afost inconjurat de vre-o 7-8 cocalarei, mult mai masivi decat acesta, imbrancit si la un moment dat chiar trantit la pamant. S-a creeat o agitatie si in confilict au mai intervenit inca doi indivizi care l-au scos cu greu pe saracul baiat de sub ploaie de pumni si picioare tipand si sunand la 112. In invalmaseala creata pana si prietena mea a fost imbrancita de unul din batausi, atunci cand a incercat sa se apropie sa vada daca baiatul cazut e ok (prietena mea e medic). Acum citesc acest articol si nu stiu daca sa plang sau sa rad: Nu li se arata fetele cocalarilor, care chiar avea trasaturile unui grup de interlopi ci victimele au devenit agresori….

  • Băiatul asta, Manolache a fost înconjurat de 10 țigani și pus la pământ. De unde atâta clan. Cred ca ceilalți făceau parte dintr un clan pentru ca strigau ca ei sunt nustiu cine, amenințau, urlau…

  • Haha. Minciunile BZI iar. A intrat omul in consiliu si sunteti terminati. Inca 4 ani in care nu puteti face contracte cu CJ pe bani frumosi.:)))) De cand pana cand suna la 112 agresorul si nu victima. Vedeti ca sunt camere de supraveghere acolo si s-ar putea sa va mai treziti cu un proces pentru defaimare. Frumos fake news. Bravo

  • De ce iti mai pierzi timpul sa lasi comentarii cand vezi ca le sterg. Tinta e clara sa-l denigrze pe omul asta prin orice metoda. Daca nu era asta motivul, de ce a trebuit sa puna poza si cu sotia domnul sau cu celalat baiat neimplicat in eveniment. Nu va mai pierdeti timpul sa citit prostiile de aici.

  • Pai nu știți ciorile cu care s au bătut, ii găsiți pe net, niște golani cu 2 clase, poate intr-o zi o sa scăpăm de gunoaiele astea. Bine le au făcut toți “smardoii” fac acum doua zile de sala și sunt mari șmecheri, îmi este sila

  • Cel mai prost cred ca ești tu învață sa citești manolache era cu 3 aia erau 10 pahahahaha i a găsit poliția la 50 de metrii in strada își făcuseră echipaj,

  • Hsjj ești prea cretin si prost! Aia fost la final când era poliția acolo incultule, ăștia erau 2 și ceilalți a lu Manolache erau mai mulți inculților și degeaba! Sa știți așa pentru voi cu panarama de familie Manolache! Nu va mai ascundeți familia Manolache in spatele comentariilor ca sunteți fetițe ( unul din ei chiar video…) 🚨

  • Conflictul a început cu unul din grupul celor 10 ajuns la locul faptei cu 2 prieteni alături, nu au trecut 10 minute de când au ajuns iar circa 7-9 oameni i au înconjurat și le au cărat pumni in cap apoi i s a spart o sticla de cap unuia dintre cei 3. Ulterior prietenii lor au venit sa aplaneze situația( in ce fel nu știm ), iar apoi a venit poliția chemată de murătura de Edi manolache și de aici nu mai are sens sa povestesc ca s a speculat destul

  • Deci sa înțeleg și eu aia care au luat bătaie au sunat la presa și aia care au dat bătaie au sunat la politie. Mor de ras :)) asta e șmecheria astăzi :)) pai dacă s au bătut și sunt băieți de ce nu tac din gura , golănește, bărbătește și gata . Parca sunt primii care se bat in orașul asta. Cică mai erau și in curte la unu, care curte e in nu știu ce Padure . Doamne ce băieței , toți niște copii fără minte. Eu sunt curios cine sunt ăștia cu care s au bătut și au declarat la presa :)))

  • Primii care au dat o in gardă a fost familia manolache, băiețește din păcate nu se mai poate din moment ce au sunat la garda familia de pancote

  • Eu i as bate cap in cap pe toți, și pe ai care s au dus la smardoiala și pe ăștia care au sunat la garda și pe aia de au dat la ziar 😉

  • Manolache si toti de ai vostri sunteti niste pișați de la frate tu ala care dadea cu pistolul acum ceva timp, pana la pișatul asta de copil terminat

  • Ce va cacati pe voi aici in comentarii cu nume fake și vorbiți in necunoștință de cauza ? Familia Manolache, Eduard, Matei și Ștefan niște Drogați Terminați care in seara respectiva nici nu știau pe ce planeta se afla, s au dat șmecheri ca vezi doamne respectivii băieți le au călcat proprietatea privată , privată pe dracu, unde a venit jumate de iasi, toți copii și drogancii pe boabe din iasul asta. Mare avocat eduard Manolache asta, se da ca el cunoaște legile, dacă Cunoști legile in morții ma tii unde sari și dai cu sticla in cap la un copil ? Stii cum se numește asta cred, ca doar. Ești avocat, TENTATIVA DE OMOR . Mai și scrii pe Facebook mare citat de om educat și cu școala ca ești nevinovat, mare MINCINOSp. Sunteți copii de bani gata, va scoate mami și tati din cacat, ca altfel erați și sunteți oricum niște TERMINAȚI. Nu rămâne asa . O sa vedeți ce va așteaptă, Drogaților și pastilatilor. Mare avocat si el se duce la petreceri și se droghează bea și da cu sticle in cap la copii . Ăștia care comentați cu nume fake despre “interlopii de Dacia “ aveți tupeu cu nume fake ca altfel știți ca v o luați in bot, sa ma pis pe voi și pe familia Manolache.

  • De regulă, nu sunt adeptul ieșirilor publice în ceea ce privește viața mea personală, dar prin natura profesiei pe care o practic mă simt obligat moral să spun adevărul despre evenimentele din noaptea de trei spre patru octombrie 2020 care au făcut, astăzi, obiectul unui „articol” în „ziarul” BZI și care au adus în mod eronat în atenția opiniei publice o situație nu tocmai plăcută, dar pe care consider că am gestionat-o cât am putut de bine respectând integral valorile umane cu care am crescut și pe care profesia în care activez, le promovează.
    În noaptea respectivă, mă aflam împreună cu fratele meu și câțiva prieteni la un eveniment PRIVAT, restrâns, la care, fără să observ, a pătruns neinvitat un grup de indivizi puși pe scandal, din ce am aflat, sportivi la un club de sporturi de contact din Iași care au venit spre fratele meu să îi ceară socoteală, în baza unui conflict mai vechi. Fratele meu le-a explicat că nu are nici o problemă cu ei și cu evenimentul din trecut, dar îi roagă, să părăsească locul respectiv deoarece acolo este un eveniment privat. În acel moment, aceștia au început să gesticuleze agresiv, fapt ce l-am văzut de la distanță și m-a determinat să intervin. Până să ajung lângă aceștia, unul dintre băieții din grupul respectiv l-a lovit pe fratele meu. Eu am încercat să îi imobilizez pe agresori, dar deranjați de prezența mea acolo, aceștia au început să mă lovească pe mine și pe prietenii din grupul nostru. A avut loc o încăierare care nu a durat, deoarece împreună cu prietenii și persoanele prezente, am reușit să oprim conflictul care nu a implicat cuțite, sticle și alte obiecte, cum în mod greșit și tendențios susține „ziarul” BZI.
    Ulterior, cei care au provocat scandalul și pe care am reușit să îi scoatem din incintă au revenit cu un grup de aproximativ 15 persoane, care au încălcat proprietatea și care au căutat să ne agreseze, din nou. Noi eram intrați în interior, în loc sigur și apelând la 112, așteptam sosirea poliției și a ambulanței, deoarece fratele meu a fost lovit grav.
    Sunt de notorietate practicile „jurnalistice” și „articolele” la comandă ale BZI, practici aplicate și în acest caz prin care se poate observa caracterul denigrant și mincinos al acestui articol, lipsa obiectivității (deoarece nu mi-a fost solicitat un punct de vedere personal) și a oricăror alte criterii de etică necesare unei publicații. Mai mult, acest „ziar” are o lungă istorie în a-mi ataca familia, prin articole menite „să pedepsească” faptul că nu am fost niciodată supuși oamenilor care controlează acest „ziar” și nici nu am cotizat așa cum ni s-a cerut în repetate rânduri.
    De altfel, în urma faptului că familia mea a câștigat un proces împotriva BZI săptămâna trecută, cauză ce a format obiectul dosarului numărul 23005/245/2018, a alimentat și mai mult furia cu care aceștia continuă să ne denigreze și să prezinte deformat realitatea, în încercarea lor de a ne face rău, urmând ca și articolului mincinos de astăzi să formeze obiectul unui alt dosar pe care îl voi intenta împotriva lor.
    Dar, cel mai important aspect din această postare este cel privitor la posibilitatea ca eu să fi adus atingere valorilor pe care profesia de avocat le promovează și dacă prin acțiunile mele am pătat imaginea acestei profesii. Pe această cale, îmi asigur toți colegii din Baroul Iași, dar și din țară de faptul că acțiunile mele nu au fost decât cele necesare aplanării unui conflict, la care, fără voia mea, am asistat și în care a fost implicat fratele meu.
    Țin să precizez că îmi asum toate acțiunile mele din acea noapte și că am acționat în cel mai corect și normal mod cu putință în calitatea mea de om, frate și avocat.
    Voi depune plângere penală împotriva agresorilor și voi proba nevinovăția mea și a fratelui meu, pentru aflarea adevărului și pentru a se face dreptate, deoarece justiția nu se înfăptuiește nici în presă, nici pe facebook, nici prin presiunea pe care BZI încearcă să o pună asupra organelor de cercetare penală, scandalizând opinia publică.
    Vă mulțumesc, tuturor celor care ați găsit timpul necesar, pentru a lectura expunerea mea, asupra celor întâmplate în seara de trei spre patru octombrie, aspecte care cu siguranță vor fi cuprinse și în concluziile anchetei penale, ce se va desfășura în cauză, deoarece elementele de ghidaj pentru a scrie această postare au fost adevărul, cinstea și onoarea care vă asigur că sunt nelipsite din atributele mele ca om și ca avocat.

    Cu deosebită considerație,

    Avocat Manolache Eduard

  • Știe tot orașul cu cine s au bătut, ce tot va întrebați atât, unii de la Scorpion băieți de cartier de prin Alexandru Dacia s au dus la petrecere, petrecere organizata de manolache, acolo unu Carols Mandarin îl găsiți pe Facebook i a dat o paleta lui ăla mic Matei, Carlos mai era cu încă vreo 5 și l a văzut pe asta cu tupeu a zis ca îl rezolva, dar nu a fost așa, pentru ca imediat a văzut cineva ca l au luat la bătaie și l au strigat pe Eduard atunci a ieșit o bătaie generală. După ce ăștia a lui manolache i a bătut pe ăștia a lui Carols, omul a sunat după ajutoare și a venit brigada împreuna cu Leuștean care veniseră sa îl răzbune pe Carols. Și uite așa a fost povestea dragii bunicului .

  • Ora estimata: 09:00
    Complet: 3A 2 civ
    Tip solutie: Schimbat în parte
    Solutia pe scurt: Anuleaza ca netimbrat apelul declarat de apelantul Asimionesei Florin Claudiu impotriva sentintei civile nr. 14587/19 12 2019 pronuntata de Judecatoria Iasi. Admite apelul promovat de apelantul Manolache Mircea impotriva sentintei civile nr. 14587/19 12 2019 pronuntata de Judecatoria Iasi , sentinta pe care o schimba in parte. Obliga reclamantul Asimionesei Florin Claudiu catre paratul Manolache Mircea la plata sumei de 7000 lei cheltuieli de judecata(onorariu avocat). Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate care nu contravin prezentei. Obliga intimatul apelant Asimionesei Florin Claudiu catre apelantul intimat Manolache Mircea la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata(onorariu avocat). Definitiva. Pronuntata azi 29. 09. 2020 , solutie pusa la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
    Document: Hotarâre 1698/2020 29.09.2020

  • Ora estimata: 09:00
    Complet: 3A 2 civ
    Tip solutie: Schimbat în parte
    Solutia pe scurt: Anuleaza ca netimbrat apelul declarat de apelantul Asimionesei Florin Claudiu impotriva sentintei civile nr. 14587/19 12 2019 pronuntata de Judecatoria Iasi. Admite apelul promovat de apelantul Manolache Mircea impotriva sentintei civile nr. 14587/19 12 2019 pronuntata de Judecatoria Iasi , sentinta pe care o schimba in parte. Obliga reclamantul Asimionesei Florin Claudiu catre paratul Manolache Mircea la plata sumei de 7000 lei cheltuieli de judecata(onorariu avocat). Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate care nu contravin prezentei. Obliga intimatul apelant Asimionesei Florin Claudiu catre apelantul intimat Manolache Mircea la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata(onorariu avocat). Definitiva. Pronuntata azi 29. 09. 2020 , solutie pusa la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
    Document: Hotarâre 1698/2020 29.09.2020

  • Va trag la muie ManoLăchiților. Ma cac pe voi de baieti cu năduf ce sunteți. Si voi mai sunteți interlopi caca-m-as pe piepturile voastre.
    Eu cred ca s-a jurat cineva stramb pe voi de arătați asa. Si la smardoiala n-are rost ca n-ați bătut nici măcar un apropo la viata voastră de panglicari.

  • Mircea manolache m-a amenințat in mod repetat anul trecut,nu zic unde si cum dar stiu ca sunteti o familie de japcari,iar tu AVOCATULE sper sa nu ti se ia in considerare pledoaria

  • A ti rupt pula degeaba , smecheri , golani, erau niste copii. Victima are 18 ani , v au dat pastilele cu smecherie si ai zis sa dai si tu cu pumnu sa nu mori un frustrat ca v au muit toti cand au avut ocazia la ce stil impertinent aveti cu Stefan in frunte. Baiatu despre care se vorbeste in articol si ii mai sugeti unii pl prin comentarii nu cred ca acea 10 min de cand a venit si Matei Manolache l a abordat, dar discutia nu era tensionata deloc. Insa ai venit tu Edi si i ai dat cu pumnu fara sa zici nimic si fratetu Matei s a cacat pe el si a fugit iar dupa au tabarat toti prietenii tai pe el. Daca chiar nu va convenea prezenta lui trb sa il dai afara din “padure” proprietate “privata” si gata. Dar ai zis nu, is drogat hai sa imi dau maxim. Dupa a venit Matei si i a dat cu sticla de vodca in cap ca sa se simta si el cineva ce dracu. Mi e scarba cand vad oameni care nu au vazut ce s a intamplat si spun povestea altfel, probabil oameni care sunt prietenii vostri si pe voi cum dati comment dupa comment incercand sa schimbati opinia publica. Pentru prima oara a spus si Bzi ul adevarul, nu e o simpla coincidenta dar asta e, asta s a intamplat. Asa ca lasa vrajeala de avocat la 1 noapte in padure erati urcati pe zmeu va mestecati dintiii si dati in cap la copii dupa sunati politia sa va plangeti ca au venit oameni care tin la ei sa ii salveze din “padurea” voastra. Acolo sa va ramana smecheria in padure la Paun, ca pe aici va dati in cap pe ascuns sunte ti terorizati.

Adauga un comentariu