Actualitate

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis ce restricții intră în vigoare de la 00.00, 20 octombrie – VIDEO

Publicat: 19 oct. 2020
femeie cu mască impotriva covid in parc
Femeie cu mască de protecție, pe stradă

Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a decis, luni, după ce rata infecțiilor cu noul coronavirus a depășit ieri și azi pragul roșu de 3 cazuri la mia de locuitori, că „începând cu ora 00.00, 20 octombrie”, să intre în vigoare următoarele:

  1.  Activitatea didactică va fi suspendată față în față, inclusiv creșele și universitățile. Școala se va face, așadar, exclusiv online, pentru toate formele de învățământ.
  2.  Se interzice activitatea în cinematografe, săli de spectacole precum teatre
  3.  Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe nas şi pe gura, și în aer liber
  4.  Se interzice activitatea în interior a restaurantelor, cafenelelor, barurilor
  5.  Este permisă activitatea operatorilor economici în interior doar pentru clienţii cazaţi în pensiuni şi hoteluri

Măsurile se iau pentru 14 zile

Dacă rata infecțiilor scade sub pragul roșu de 3 la mia de locuitori, atunci se poate renunța, în parte sau integral, la aceste măsuri. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a hotărât ca de marţi să fie suspendată activitatea didactică faţă în faţă în unităţile de învăţământ din Capitală, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Mariana Stancu-Ţipişcă.

Ea a declarat că s-a instituit obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice.

„A fost interzisă activitatea în cinematografe, în săli de spectacole. (…) A fost interzisă activitatea în interiorul restaurantelor, păstrată pe terase, în exterior, iar pentru cei din interiorul hotelurilor, pensiunilor – doar pentru clienţii cazaţi în aceste unităţi. A fost interzisă activitatea operatorilor economici licenţiaţi pentru jocuri de noroc”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Hotărârea CMBSU vizează instituţiile de învăţământ de stat şi private din Capitală

„Pentru faptul că s-a calculat această rată a incidenţei calculată pe ultimele 14 zile, ieri a fost 3,02, astăzi 3,19, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a venit cu un set de propuneri care au fost puse în discuţie şi supuse aprobării Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. În aplicarea hotărârii de Guvern nr. 856 pe 2020, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât că, începând cu ora 0,00, data de 20 octombrie 2020, să fie suspendată activitatea didactică pentru toate instituţiile şi unităţile de învăţământ, inclusiv creşe şi universităţi, ne referim la activitatea didactică desfăşurată faţă în faţă. A fost interzisă activitatea în cinematografe, în săli de spectacole evident. S-a instituit obligaţia purtării măştii în toate spaţiile publice, ne referim şi la copiii care au împlinit vârsta de 5 ani. Masca va fi purtată corespunzător, fiind acoperite nasul şi gura”, a afirmat Mariana Stancu-Ţipişcă.

Ea a menţionat că a fost interzisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor în interior.

„A fost interzisă activitatea operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea de preparare, comercializare a preparatelor (…), ne referim la unităţile de tip restaurante, cafenele pentru interior, iar pentru exterior evident că a rămas în vigoare şi la fel este permisă în continuare (…). Activitatea operatorilor economici în interior – pentru clienţii cazaţi în pensiuni, în hoteluri”, a spus Mariana Stancu-Ţipişcă.

Deciziile CMBSU încep să-şi producă efectele juridice de marţi, de la ora 0,00

Potrivit H.G. nr. 856 din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora, prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.





Adauga un comentariu