La Iași are loc una dintre cele mai importante competiții de matematică! Proba scrisă a concursului va avea loc sâmbătă, 16 mai 2026
Inspectoratul Școlar Județean Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, sub egida Ministerului Educației, organizează cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”. Concursul „Adolf Haimovici” este considerat una dintre cele mai importante competiții naționale de matematică aplicată, având rolul de a încuraja gândirea logică, creativitatea și aplicabilitatea practică a cunoștințelor matematice.
Începe cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Național „Adolf Haimovici”
Iașul devine, în perioada 15-17 mai 2026, capitala matematicii aplicate din România, odată cu desfășurarea etapei naționale a Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, una dintre cele mai importante competiții dedicate elevilor pasionați de matematică și științe exacte.
Evenimentul este organizat de Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, sub egida Ministerului Educației.
Competiția reunește elevi din clasele IX-XII din întreaga țară, calificați în urma etapelor județene. Participanții provin atât din filiera tehnologică, indiferent de profil, cât și din filiera teoretică, profil real, specializarea Științe ale naturii. Pentru mulți dintre ei, concursul reprezintă nu doar o provocare academică, ci și o oportunitate de afirmare într-un domeniu care îmbină rigoarea matematică și aplicațiile concrete din viața reală.
Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 15 mai 2026, de la ora 18:00, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, eveniment care va reuni profesori universitari, cadre didactice din învățământul preuniversitar, elevi și reprezentanți ai Ministerului Educației.
„Proba scrisă din cadrul etapei naționale a Concursului Național de Matematică Aplicată «Adolf Haimovici» se va desfășura sâmbătă, 16 mai 2026, între orele 09:00-13:00, la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial din cadrul Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iași, bulevardul Prof. dr. doc. Dimitrie Mangeron 59A, cu prezența fizică a elevilor claselor IX-XII de la filiera tehnologică (toate profilurile) și de la filiera teoretică, profil real, specializarea Științe ale naturii, calificați în urma desfășurării etapei județene”, au transmis reprezentanții ISJ Iași.
Organizatorii anunță premii speciale
Potrivit regulamentului oficial, punctajul maxim este de 100 de puncte, dintre care 10 puncte sunt acordate din oficiu. Trei dintre probleme sunt notate cu maximum 20 de puncte fiecare, în timp ce problema aplicativă valorează 30 de puncte, subliniind importanța gândirii practice și a capacității de integrare a conceptelor matematice în situații concrete.
Accesul elevilor în sălile de concurs va fi permis între orele 07:30 și 08:30, după predarea obiectelor personale într-o sală special amenajată pentru bagaje.
Organizatorii au anunțat măsuri stricte privind desfășurarea concursului, în conformitate cu regulamentul Ministerului Educației.
Participanților le este interzis să introducă în sălile de examen telefoane mobile, dispozitive electronice, materiale auxiliare, notițe sau orice alte instrumente care ar putea facilita frauda.
Regulamentul prevede sancțiuni severe pentru tentativele de copiere sau încălcarea normelor stabilite. Elevii care sunt surprinși cu materiale interzise, chiar dacă acestea nu au fost utilizate, riscă eliminarea imediată din concurs și pierderea dreptului de a participa la competițiile școlare atât în anul curent, cât și în anul școlar următor.
O prevedere importantă a regulamentului le oferă concurenților posibilitatea de a-și vizualiza lucrarea înainte de a decide dacă formulează sau nu contestație.
Rezultatele finale vor fi afișate înaintea festivității de premiere, programată pentru duminică, 17 mai 2026, de la ora 09:30, în Amfiteatrul TCM2 al Facultății de Construcții de Mașini și Management Industrial.
La fiecare clasă se vor acorda premiile I, II și III, precum și mențiuni, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. În plus, organizatorii au anunțat posibilitatea acordării unor premii speciale din partea universităților, asociațiilor profesionale, sponsorilor sau organizațiilor partenere.
Astfel, Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, a ajuns la cea de a XXVIII-a ediție, reunind elevii cu cele mai bune rezultate din toată țara.