Prima pagină » Eveniment-Social » Conferință Națională de Patologie Infecțioasă, organizată la Iași în perioada 18-20 iunie 2026
Conferință Națională de Patologie Infecțioasă, organizată la Iași în perioada 18-20 iunie 2026

Conferință Națională de Patologie Infecțioasă, organizată la Iași în perioada 18-20 iunie 2026

15 iun. 2026, 11:21,
Redacția BZI în Eveniment-Social

În perioada 18–20 iunie 2026, Iașul va găzdui, în format hibrid, o nouă ediție a Conferinței Naționale de Patologie Infecțioasă, manifestare științifică de referință care, de peste două decenii, contribuie la dezvoltarea și consolidarea domeniului bolilor infecțioase în România. Prin continuitatea sa și prin nivelul ridicat al dezbaterilor profesionale, conferința s-a impus ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicate specialiștilor implicați în diagnosticul, tratamentul și cercetarea patologiei infecțioase.

Evenimentul este organizat de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația Institutul Pan-European de Cercetare „Prof. Dr. Vasile Luca”. Împreună, aceste instituții susțin dezvoltarea educației medicale continue, promovarea cercetării și schimbul de experiență între profesioniștii din domeniu.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași își reafirmă, și prin această ediție, rolul de centru de excelență în medicina românească, contribuind constant la creșterea calității actului medical, la formarea noilor generații de specialiști și la implementarea celor mai moderne practici în îngrijirea pacienților.

„Conferința Națională de Patologie Infecțioasă reprezintă o tradiție academică și profesională care reunește anual specialiști din întreaga țară. Programul științific din acest an este construit în jurul temei Valențe inovatoare și interferențe holistice în patologia infecțioasă contemporană, reflectând necesitatea unei abordări integrate și multidisciplinare a provocărilor actuale din domeniu. Vor fi abordate subiecte de maximă actualitate, de la managementul infecției HIV până la evoluția infecțiilor virale, severe, emergente și remergente. Ne propunem să oferim participanților un cadru de dialog și învățare care să sprijine perfecționarea profesională, schimbul de experiență și adaptarea la dinamica permanentă a medicinei moderne. Lucrările prezentate în cadrul conferinței sunt reunite într-un volum dedicat, publicat sub egida Editurii Universitare «Grigore T. Popa»”, a declarat Șef Lucr. Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași și președintele conferinței.

Ediția din 2026 va reuni peste 400 de medici primari, specialiști și rezidenți din întreaga țară, confirmând interesul constant al comunității medicale pentru acest eveniment. Conferința reprezintă un spațiu dedicat schimbului de cunoștințe, colaborării interdisciplinare și identificării celor mai bune soluții pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților și progresul medicinei infecto-contagioase din România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere
O anchetă Snoop dezvăluie noi informații despre averea lui Lucian Pahonțu. Domeniul familiei șefului SPP s-ar fi extins la 875 de metri pătrați, iar o parte din proprietate ar fi fost donată fiului său înainte de depunerea declarației de avere. Averea lui Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, este vizată de o nouă […]
Lucian Pahonțu, în centrul unei noi anchete Snoop. Vila șefului SPP ar fi ajuns la fiul său înainte de depunerea declarației de avere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 noiembrie 2026
10 noiembrie 2026