Această rețetă de cremă de cocos fină este aromată, fină și extrem de versatilă, putând fi folosită atât ca desert de sine stătător, cât și ca baza pentru o mulțime de deserturi delicioase.
Crema se face din doar câteva ingrediente și este ideală pentru deserturi rapide, pentru preparate vegane sau pentru preparate fără lactoză.
Rețeta pentru o cremă de cocos delicioasă
Pentru a prepapa o cremă de cocos acasă, ai nevoie de ingrediente simple și ușor de găsit. Pentru o porție generoasă ai nevoie de 400 ml lapte de cocos gras, de preferat din conservă, de 200 ml frișcă lichidă sau varianta vegetală, de 80 grame zahăr, de 1 linguriță extract de vanilie și de 10 grame gelatină sau 2 linguri de amidon.
Începe prin a pune gelatina la hidratat în 50 ml apă rece, dacă alegi această variantă. Între timp, într-o cratiță, încălzește laptele de cocos împreună cu zahărul, amestecând constant până când zahărul se dizolvă complet.
Nu este nevoie să fiarbă, ci doar să fie bine încălzit. Adaugă extractul de vanilie și amestecă ușor pentru a distribui aroma uniform. Dacă folosești gelatină, adaug-o în compoziția caldă și amestecă până se dizolvă totul complet. Află și cum poți să faci un tort cu căpșuni delicios.
Dacă alegi varianta cu amidon, dizolvă-l separat în puțin lapte rece, apoi adaugă-l în compoziție și fierbe totul câteva minute până când se îngroașă. Separat, bate frișca până când devine fermă, apoi încorporeaz-o ușor în crema de cocos răcită parțial. Amestecă delicat pentru a păstra textura aerată, apoi toarnă crema în pahare sau forme și las-o la frigider pentru cel puțin 3-4 ore, până când se întărește complet.
Se poate servi simplă, în prăjituri sau decorată cu fructe, fulgi de cocos sau ciocolată rasă.
Sfaturi pentru o cremă perfectă
Pentru a obține cea mai bună cremă de cocos, este important să alegi ingrediente de calitate. Laptele de cocos trebuie să fie gras, întrucât aceasta oferă consistență și o aromă intensă. Variantele mai diluate nu vor da același rezultat.
Dacă vrei o cremă mai densă, poți reduce cantitatea de frișcă sau poți adăuga puțin mai mult amidon. În schimb, pentru o textură mai lejeră, poți crește cantitatea de frișcă bătută. Un truc important este să nu adaugi frișca în compoziția foarte fierbinte, întrucât se poate tăia. Lasă baza să se răcească ușor înainte de a o combina. Află și cum poți să faci o ciocolată dubai cu fistic delicioasă.
Pentru un gust mai intens, poți adăuga coajă rasă de lime sau lămâie, care va oferi o notă fresh și echilibrată. Dacă vrei o variantă complet vegană, folosește frișcă vegetală și amidon în loc de gelatină. Crema poate fi transformată într-un desert mai complex dacă adaugi un strat de biscuiți zdrobiți sau fructe la bază.
Pentru un aspect elegant, servește crema în pahare transparente și decoreaz-o cu toppinguri colorate. Este important să respecți timpul de răcire, întrucât grăbirea procesului poate afecta textura finală. Poți păstra crema la frigider până la 2-3 zile, acoperită, pentru a-și menține prospețimea.
Această cremă de cocos este un preparat simplu, dar rafinat, potrivit pentru orice ocazie, ce se face din doar câteva ingrediente și este delicios atât ca desert de sine stătător, cât și într-o mulțime de alte preparate.