Prima pagină » Eveniment-Social » Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Acesta a reușit să aducă limba română în cultul bisericesc
Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Acesta a reușit să aducă limba română în cultul bisericesc

Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Acesta a reușit să aducă limba română în cultul bisericesc

13 dec. 2025, 02:00,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Astăzi, 13 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolit al Moldovei între anii 1671-1674 și 1675-1686.

Sfântul Ierarh Dosoftei este considerat una dintre cele mai importante personalități culturale și spirituale ale secolului al XVII-lea. Cărturar de excepție, poet, traducător și tipograf, Dosoftei este cel care a adus limba română în centrul vieții bisericești, deschizând drumul spre formarea limbii române literare.

Viața Sfântului Ierarh Dosoftei

Născut la 26 octombrie 1624, la Suceava, cu numele de mirean Dimitrie Barilă, viitorul ierarh a studiat la Colegiul de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Lvov, Ucraina, unde aprofundează limbi clasice, precum greacă, latină, slavonă, și domenii precum retorică, poezie și literatură patristică.

Revenit în Moldova, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Probota, devenind Dosoftei. Legăturile sale cu mediile culturale din Rusia și Ucraina îl ajută să aducă la Iași un teasc de tipografie, cu ajutorul căruia a tipărit primele cărți liturgice românești.

Sfântul Ierarh Dosoftei este cel care traduce pentru prima dată în română opere fundamentale precum „Istoriile lui Herodot”, „Cronograful lui Matei Cigalas”, cartea „Mântuirea păcătoșilor” a lui Agapie Landos și fragmente din „Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou”.

Este, de asemenea, primul versificator al psaltirii în întreg spațiul ortodox, prin monumentala „Psaltire în versuri” (1673), o lucrare de peste 8.600 de versuri.

Tipărind la Iași cărți liturgice în română, Dosoftei a militat constant pentru folosirea limbii vorbite de popor în cult. Printre lucrările sale de referință se numără „Dumnezeiască Liturghie” (1679), prima traducere completă a celor 3 liturghii; „Psaltirea de-nțălăs” (1680); „Molităvnic de-nțăles” (1681) și „Parimiile de preste an” în anul 1683.

Sfântul Ierarh Dosoftei a fost canonizat în anul 2005

În 1686, în contextul luptei dintre poloni și otomani, este luat ostatic în Polonia, împreună cu tezaurul Mitropoliei și moaștele Sfântului Ioan cel Nou. În ultimii ani de viață, a slujit comunitatea ortodoxă aflată în exil și a continuat să facă traduceri.

A trecut în neființă la 13 decembrie 1693, în Jolkiew (astăzi, în Ucraina), la puțin timp după ce a slujit Sfânta Liturghie în biserica unde i se acordase un loc de către regele de atunci al Poloniei. A fost înmormântat în Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew.

Pentru viața deosebită pe care a dus-o și pentru reușita de a introduce limba română în cultul bisericesc, la 14 octombrie 2005, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, în Catedrala Mitropolitană de la Iași, a avut loc proclamarea canonizării sale la Sfânta Liturghie oficiată de către Patriarhul Teoctist, împreună cu Părintele Patriarh Danie, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cu ÎPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, alături de numeroși ierarhi din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

La Iași, în fața Palatului Culturii, există o construcție simplă, cu etaj care a adăpostit la sfârșitul secolului al XVII-lea a doua tiparniță din Moldova, instalată de către Mitropolitul Dosoftei în anul 1679. Aici a funcționat o mănăstire de călugări și o tipografie de cărți religioase și, conform unor mărturii istorice, a îndeplinit și rolul de reședință a Mitropolitului Dosoftei în jurul anului 1675; din acest motiv, clădirea a fost numită Casa Dosoftei.

În anul 1975, în semn de omagiu, în fața Casei Dosoftei din Iași a fost dezvelită o statuie de bronz, înfățișându-l pe Mitropolitul Moldovei, lucrarea fiind opera sculptorului ieșean Iftimie Bârleanu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Noua lege a salarizării prevede creșteri importante pentru demnitari, de la președinte și miniștri până la parlamentari. Sindicatele critică proiectul și acuză diferențe uriașe între veniturile funcționarilor și cele ale liderilor politici. Președintele României, premierul, miniștrii și parlamentarii ar urma să primească venituri nete mai mari cu mii de lei, în timp ce sindicatele reclamă […]
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 mai 2026
27 mai 2026
Articole similare
În comuna Holboca se reconstruiește, prin fonduri nerambursabile, o unitate de învățământ! Iată care este stadiul lucrărilor
02:00
FOTO În comuna Holboca se reconstruiește, prin fonduri nerambursabile, o unitate de învățământ! Iată care este stadiul lucrărilor
Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați
02:00
FOTO Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați
Zece elevi din Iași au învățat în Franța cum poate fi combătut bullyingul din școli. Tinerii au analizat situații concrete de hărțuire alături de colegii francezi
02:00
FOTO Zece elevi din Iași au învățat în Franța cum poate fi combătut bullyingul din școli. Tinerii au analizat situații concrete de hărțuire alături de colegii francezi
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași
02:00
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași
În comuna Comarna va fi construit un centru multifuncțional pentru copii! Primăria caută firme pentru un contract de peste 4 milioane de lei
02:00
În comuna Comarna va fi construit un centru multifuncțional pentru copii! Primăria caută firme pentru un contract de peste 4 milioane de lei
Atracția acestui sezon! Vizitatorii vin de la zeci de kilometri distanță pentru câmpul cu maci de la Țigănași
02:00
FOTO Atracția acestui sezon! Vizitatorii vin de la zeci de kilometri distanță pentru câmpul cu maci de la Țigănași
Șoferii din Iași nu plătesc parcarea, după ce primăria a implementat sistemul cu taxă pe mai multe străzi. Polițist: „Au impresia că nu vor fi depistați”
02:00
Șoferii din Iași nu plătesc parcarea, după ce primăria a implementat sistemul cu taxă pe mai multe străzi. Polițist: „Au impresia că nu vor fi depistați”
Ce fac elevii din Iași după terminarea liceului: mulți aleg să nu își continue studiile! „Banii mi se par mai importanți decât o diplomă”
02:00
FOTO Ce fac elevii din Iași după terminarea liceului: mulți aleg să nu își continue studiile! „Banii mi se par mai importanți decât o diplomă”
Justiția coruptă a României: o nouă amânare în dosarul „Tabla”! Costel Alexe are șanse mari să scape!
02:00
FOTO Justiția coruptă a României: o nouă amânare în dosarul „Tabla”! Costel Alexe are șanse mari să scape!
Astăzi, Valeria Focșa, femeia omorâtă cu sânge rece în cartierul Alexandru cel Bun, va fi înmormântată. Criminalul a fost arestat preventiv
02:00
FOTO Astăzi, Valeria Focșa, femeia omorâtă cu sânge rece în cartierul Alexandru cel Bun, va fi înmormântată. Criminalul a fost arestat preventiv