Prima pagină » Eveniment-Social » Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Cuviosul Sava cel Sfințit, sfântul care și-a prevestit sfârșitul
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Cuviosul Sava cel Sfințit, sfântul care și-a prevestit sfârșitul

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Cuviosul Sava cel Sfințit, sfântul care și-a prevestit sfârșitul

05 dec. 2024, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Eveniment-Social

Joi, 5 decembrie 2024, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Sava cel Sfințit. Sărbătoarea este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce neagră, în această zi românii bucurându-se și de dezlegare la pește

Sfântul Sava cel Sfințit a intrat în mănăstire la vârsta de doar 8 ani

În data de 5 decembrie 2024, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Sava cel Sfințit. Acesta s-a născut la începutul secolului al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic, în localitatea Mutalasca, din regiunea Cappadocia. Până la vârsta de 5 ani, Sava a fost crescut de părinții săi, Ioan și Sofia, în spiritul credinței creștine. După ce părinții au plecat pentru o vreme în Alexandria, unde tatăl său era comandant militar, copilul a rămas în grija unui unchi. Când avea doar 8 ani, Sava a îmbrățișat viața monahală și a intrat în Mănăstirea Sfântul Flavian și a rămas acolo timp de 10 ani. Când părinții săi au revenit în Cappadocia, au încercat să-l convingă să renunțe la viața monahală, dar acesta nu i-a ascultat. Când a împlinit 18 ani, Sava a părăsit mănăstirea pentru a călători la Ierusalim și astfel a ajuns la mănăstirea condusă de Sfântul Eftimie cel Mare. Se spune că, atunci când Sfântul Eftimie cel Mare l-a văzut pe Sava, l-a numit „copil bătrân”, deoarece acesta, deși era tânăr, era bătrân cu înțelepciunea și traiul. Sfântul a trăit în această mănăstire timp de 30 de ani. După această perioadă, Sava s-a mutat într-o peșteră pe care o părăsea doar sâmbăta, când venea la mănăstire, pentru a participa la Sfânta Liturghie.

După un timp, a renunțat și la acest obicei, iar timp de 5 ani nu a părăsit deloc peștera. În anul 473, când Sfântul Eftimie cel Mare a murit, Sfântul Sava s-a retras într-o altă peșteră, unde a dus o viață aspră. În anul 478, s-a așezat într-o peșteră de pe stâncile văii Kedron, undeva la sud-est de Ierusalim. Mai apoi, în anul 491, patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a hirotonit preot, iar în anul 494, același patriarh l-a rânduit arhimandrit, cu autoritate peste toate mănăstirile din Palestina. După aceasta, Sfântul Sava cel Sfințit a devenit povățuitor al mai multor pustnici și călugări, iar aceștia s-au strâns în jurul peșterii sale și așa a luat naștere Lavra Sfântului Sava cel Sfințit. Sfântul Sava cel Sfințit a întemeiat mai multe mănăstiri, a săvârșit numeroase minuni și a tămăduit bolnavi și demonizați.

Sfântul Sava cel Sfințit a știut ziua în care va muri

Sfântul Sava cel Sfințit a luptat pentru apărarea dreptei credinţe, împotriva mișcărilor monofizită și origenistă. Deoarece era cunoscut și iubit de patriarhii din Ierusalim, el a fost trimis de două ori în cetatea Constantinopol, în anii 511 și 531, pentru a mijloci către împărații Anastasie și Iustinian I, spre a-i convinge să se opună acestor mișcări eretice. Sfântul Sava cel Sfințit a simțit cu ceva timp înainte că i se apropie sfârșitul. Astfel, s-a așezat în chilia sa și i-a chemat la sine pe toți frații săi din mănăstire, le-a oferit sărutarea cea de pe urmă și, înainte de a muri, a rânduit în locul său un egumen vrednic. După ce vreme de patru zile toată obștea a ținut post negru, sâmbătă seara, după ce s-a împărtășit, a rostit ultimul său cuvânt:

„Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”.

Potrivit tradiției, Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit a trecut la cele veșnice în ziua de 5 decembrie 532, la vârsta de 94 de ani, fiind îngropat într-o curte aflată între cele două biserici vechi ale Lavrei sale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Se dau 500 lei în plus la pensie, în aprilie 2026! Cine va beneficia de acești bani!
Vești importante pentru milioane de pensionari din România. Se dau 500 lei în plus la pensie, în aprilie 2026. Astfel, statul acordă un ajutor financiar suplimentar, chiar înainte de Paște. Este vorba despre sume cuprinse între 300 și 500 de lei, însă cei mai avantajați sunt pensionarii cu venituri mici, care pot primi 500 de […]
Se dau 500 lei în plus la pensie, în aprilie 2026! Cine va beneficia de acești bani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 martie 2026
24 martie 2026