Scenariu de film la Iași. Un tânăr, orbit de gelozie, și-a schingiuit iubita ore întregi dintr-un motiv banal. A stat și a văzut cum și-a dat ultima suflare
Ies noi detalii la suprafață din dosarul celei mai oribile crime din ultimii ani de la Iași. Ovidiu Morosanu a primit detenție pe viață după ce a văzut cum iubita lui se stinge din cauza loviturilor sale. Acesta a avut o singură dorință, să sufere, așa cum a făcut-o și el, fără să țină cont de consecințele ce aveau să urmeze.
Orbit de gelozie, și-a schingiuit iubita ore întregi
Tragedia s-a întâmplat în anul 2021, iar zilele trecute a avut loc condamnarea: detenție pe viață. Totul s-a întâmplat într-o seară în care Ovidiu a fost anunțat că iubita lui a călcat greșit și l-a înșelat. Atunci a început scena macabră. I-a aplicat lovituri intense în mod repetat şi concertat, timp de 5 zile, în zone vitale ale corpului, respectiv a capului, a feţei, a toracelui şi inghinală.
„Voiam să sufere şi ea cum am suferit şi eu atâtea zile, fiind deranjat că m-a înşelat”, a transmis Ovidiu Morosanu anchetatorilor.
Tânărul care a devenit criminal într-o săptămâna susține că a lovit-o în zona inghinală ca să-şi amintească că i-a făcut un bine, ceea ce denotă o cruzime din partea sa. După primele două zile a rămas la pat, nemaiavând puterea de a se ridica, de a se hrăni şi, implicit, de a se apăra faţă de agresiunile fizice, astfel că loviturile aplicate cu intensitate unui corp foarte slăbit au fost apte, așa cum s-a demonstrat prin raportul de expertiză medico-legală.
Raportul de deces al victimei este amplu. Criminalul vrea să scape din închisoare
Ovidiu Morosanu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, iar, zilele trecute, judecătorii au pronunțat condamnarea. Ulterior, acesta a contestat decizia, afirmând faptul că el este nevinovat.
„A susţinut inculpatul că nu este vinovat de săvârşirea faptei de omor calificat, deoarece nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, considerând că pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prea aspră. Dar apelul a fost respins”, au declarat judecătorii.
Cauza decesului fiind şocul traumatico-hemoragic consecinţa echimozelor, hematoamelor şi infiltratelor hemoragice pe suprafeţe mari, aspectul şi topografia leziunilor pledând pentru producerea lor prin loviri multiple, repetate, cu mijloace/corpuri contondente, leziunile cervicale prezentate de victimă producându-se cel mai probabil prin comprimare cu mâna, leziunile traumatice şi deces, existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
„În perioada 30.06.2021 – 04.07.2021, în timp ce se aflau în imobilul unde locuiau cu chirie, a aplicat victimei, în fiecare zi, numeroase lovituri cu pumnii în zona capului, feţei, gâtului, toracelui şi în zona inghinală, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată stării de sănătate a acesteia, victima aflându-se în incapacitate totală de a se apăra sau de a riposta la violenţele extreme exercitate de către inculpat pe parcursul mai multor zile, provocându-i leziuni majore ce au condus la decesul victimei”, au completat oamenii legii.
Iată că Ovidiu Morosanu a primit detenție pe viață după ce și-a schingiuit iubita ore întregi.
Serios? Atata ai tu de reprosat animalului? Mai mai ca-l compatimesti ca va face saracul parnaie? A-propos, sunt femeie si nu am inselat niciodata pe niciunul din cei trei iubiti avuti la viata mea. Daca tu esti un misogin nesimtit, nu inseamna ca toate suntem curve.