Cea mai mare operațiune de căutare a unui suspect din istoria statului american Minnesota s-a încheiat duminică, 15 iunie, odată cu arestarea lui Vance Boelter, bărbatul de 57 de ani acuzat de uciderea cu sânge rece a unei deputate democrate și a soțului acesteia. Anunțul a fost făcut de guvernatorul Tim Walz, care a descris întreaga tragedie drept un „asasinat motivat politic”, potrivit agenției Reuters.
Vance Boelter este bănuit că, sâmbătă, a intrat în locuința Melissei Hortman, liderul Partidului Democrat din Camera Reprezentanților din Minnesota, și a soțului acesteia, Mark, unde i-a împușcat mortal pe amândoi. Atacul șocant nu s-a oprit aici: Boelter a mers mai departe și i-a împușcat pe senatorul de stat John Hoffman și pe soția acestuia, Yvette, la casa lor aflată la doar câțiva kilometri distanță. Ambii au fost răniți, iar senatorul Hoffman, lovit de nu mai puțin de nouă gloanțe, a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă și se află în proces de recuperare.
Guvernatorul Walz a subliniat gravitatea situației, afirmând că „acțiunile de neconceput ale unui singur om au schimbat statul Minnesota”, iar comunitatea se confruntă acum cu urmările unei tragedii fără precedent.
Ce au descoperit polițiștii în mașina lui Boelter
Autoritățile au dezvăluit că Boelter și-a pregătit minuțios atacurile. Îmbrăcat într-o uniformă care imita cea a unui ofițer de poliție și conducând un SUV Ford echipat cu lumini asemănătoare celor de pe vehiculele forțelor de ordine, bărbatul s-a dat drept polițist pentru a se apropia de victime. După masacrul comis, suspectul a reușit să fugă pe jos atunci când a fost zărit de polițiști la casa familiei Hortman. A urmat o adevărată mobilizare generală: sute de detectivi, echipe SWAT, agenții federale, statale și locale, susținute de avioane de supraveghere, au participat la operațiunea de capturare.
După două zile de căutări intense, o informație-cheie i-a condus pe anchetatori în zona casei lui Boelter din Green Isle. Peste 20 de echipe SWAT au încercuit zona, iar suspectul, deși înarmat, s-a predat fără ca poliția să fie nevoită să deschidă focul. Potrivit locotenent-colonelului Jeremy Geiger de la Patrula Statului Minnesota, „suspectul s-a predat forțelor de ordine și a fost luat în custodie fără folosirea forței”.
Percheziția SUV-ului utilizat de Boelter a scos la iveală arsenalul pe care îl transporta: trei puști de asalt AK-47, un pistol de 9 mm și, mai îngrijorător, o listă cu numele și adresele altor oficiali publici din Minnesota, ceea ce ridică suspiciuni privind posibile atacuri planificate.
Acum, Vance Boelter se confruntă cu două capete de acuzare de crimă de gradul doi și două capete de acuzare de tentativă de crimă de gradul doi, fiecare dintre acestea fiind pedepsită cu până la 40 de ani de închisoare. Investigațiile continuă, iar autoritățile încearcă să înțeleagă toate motivele din spatele acestui act de violență extremă care a zguduit întreaga comunitate.
Foarte bine a facut !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!