Cristina Todi, șefa Serviciului de Balet al Operei Naționale Române Iași, încasează trei salarii de la stat, fiind angajată în trei instituții publice simultan. Deși legal în anumite situații, în cazul Cristinei Todi problema apare atunci când, conform contractelor sale de muncă cu Opera Națională Română Iași și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, aceasta figurează ca angajat cu normă întreagă, cu 40 de ore pe săptămână la fiecare. Pe lângă totalul de 80 de ore de muncă la cele două instituții menționate, Cristina Todi este și lector universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Șefa balerinilor de la Operă, Cristina Todi, încasează trei salarii de la stat
Cristina Todi, șefa Serviciului de Balet al Operei Naționale Române Iași, predă, în același timp, ca profesor titular la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și ca lector universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Deși cumulul de contracte în instituțiile publice este posibil în anumite condiții, situația de față depășește cu mult limitele legale privind timpul de lucru.
Reporterii BZI au solicitat informații cu privire la tipurile de contracte pe care Cristina Todi le are cu Opera Națională Română Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, primele două instituții confirmând că aceasta este angajată cu normă întreagă. Universitatea Națională de Arte „George Enescu” nu a oferit un răspuns la solicitarea făcută de către reporterii BZI.
Conform răspunsului oficial transmis de către conducerea Operei Naționale Române Iași, Cristina Todi este angajată cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, normă întreagă, în funcția de șef Serviciu Balet. Reprezentanții Operei subliniază că programul de lucru al personalului artistic este unul „inegal”, putând fi împărțit în funcție de repetiții și spectacole. Documentul mai explică și faptul că legislația din instituțiile de spectacole permite un orar flexibil, dar nu clarifică în ce mod se corelează această normă întreagă cu celelalte funcții din educație.
Deși normarea este flexibilă, rămâne vorba despre 8 ore pe zi, 40 pe săptămână, doar împărțite altfel decât într-un program obișnuit.
„Referitor la solicitarea formulată, vă comunicăm că, potrivit contractului individual de muncă aflat în evidența instituției, doamna Cristina Todi este încadrată în cadrul Operei Naționale Române Iași în funcția de Șef Serviciu Balet, în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, cu aplicarea art. 15 al O.G. nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, care statuează că «activitatea personalului artistic și tehnic din cadrul instituțiilor de spectacole sau concerte se normează potrivit fișei postului», respectiv că «programul de lucru al personalului artistic și tehnic din cadrul instituțiilor de spectacole sau concerte este repartizat inegal, fiind specificat ca atare în contractul individual de muncă». Astfel, clauzele contractului de muncă în vigoare prevăd, în mod expres, că durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar activitatea se desfășoară în cadrul Serviciului Balet, la sediul angajatorului sau în orice alt loc unde se desfășoară evenimente artistice organizate de angajator ori la care instituția participă. Totodată, este prevăzut că repartizarea programului de lucru este inegală, iar programul poate fi modificat în condițiile regulamentului intern și ale contractului colectiv de muncă aplicabil. Sub aspect legal, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar salariatul poate cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă distincte, cu excepția situațiilor în care legea instituie incompatibilități. În ceea ce privește referirea la activitatea desfășurată de doamna Cristina Todi în cadrul Universității de Arte și al Colegiului de Artă «Octav Băncilă» din Iași, precizăm că instituția noastră poate confirma exclusiv elementele ce decurg din propriul raport de muncă. Relevant în privința regimului juridic al activității didactice universitare reprezintă textul alin. 6 și 7 ale art. 287 Legea nr. 1/2011, cadru normativ, de unde rezultă că: «(…) în învăţământul universitar de licenţă, ora de activităţi de predare reprezintă două ore convenţionale (…)», respectiv că «(…)în învăţământul universitar de master şi în învăţământul universitar de doctorat, ora de activităţi de predare reprezintă 2,5 ore convenţionale, iar ora de activităţi prevăzute la alin. (2) lit. b) reprezintă 1,5 ore convenţionale (…)». În consecință, din documentele aflate la nivelul angajatorului rezultă doar modalitatea în care aceasta își desfășoară activitatea în cadrul Operei Naționale Române Iași, respectiv în baza unui contract cu normă întreagă, cu program de lucru inegal, adaptat specificului activității artistice și calendarului repetițiilor, spectacolelor și evenimentelor instituției”, a menționat conducerea Operei Naționale Române Iași, cu privire la contractul de muncă al Cristinei Todi.
Aceasta este angajată cu normă întreagă la două dintre cele trei instituții în care profesează
De asemenea, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași a transmis un răspuns oficial prin care a confirmat existența unui contract de muncă, tot cu normă întreagă, pe care îl are Cristina Todi cu unitatea de învățământ. Astfel, încă 40 de ore pe săptămână sunt adăugate programului de muncă al Cristinei Todi.
„Ca urmare a solicitării dumneavoastră formulate în baza Legii 544/2001 și înregistrată în unitatea noastră cu numărul 5 din 31.03.2026, vă comunicăm că doamna Todi Cristina este angajată la Colegiul Național de Artă «Octav Băncilă» Iași în funcția de profesor titular la catedra de Coregrafie. Contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă – 40 ore/săptămână, din care 20 sunt de predare”, se arată în răspunsul oficial transmis de către conducerea Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.
Prin urmare, la nivel strict legal, Cristina Todi figurează ca lucrând 80 de ore pe săptămână doar în cele două instituții. Un volum imposibil biologic și ilegal conform Codului Muncii, care stabilește limita maximă de 48 de ore pe săptămână (inclusiv ore suplimentare), cu respectarea repausului legal.
O zi are 24 de ore. Un adult doarme, în medie, 7 ore, altfel nu poate funcționa normal, astfel că mai rămân 17 ore disponibile. Cristina Todi, conform documentelor oficiale, ar trebui să lucreze 8 ore pe zi la Operă și 8 ore pe zi la Liceul de Artă. Asta înseamnă 16 ore de muncă în fiecare zi, fără pauze, fără drumuri sau pauze de masă. Iar în aceste calcule nici nu includem activitatea de lector universitar, care presupune alte ore de predare.
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” nu a oferit, până la închiderea ediției, un răspuns pentru solicitarea informațiilor cu privire la tipul de contract de muncă al Cristinei Todi.
Programul repetițiilor de la Operă este adaptat în funcție de celelalte locuri de muncă
În acest context, balerinii Operei Naționale Române Iași își exprimă nemulțumirile cu privire la programul haotic după care se desfășoară repetițiile din cadrul instituției.
Prim-balerinul Vlad Mărculescu trage un semnal de alarmă dur, spunând că Opera a ajuns să își adapteze activitatea în funcție de programul extrem de încărcat de muncă al Cristinei Todi.
„Situația actuală din cadrul Operei este una profund îngrijorătoare. Viața și cariera multor artiști cu experiență vastă ajung să fie afectate de un haos generalizat, generat de decizii luate fără respect pentru valori și pentru oamenii care au muncit ani de zile, atât în această instituție, cât și peste hotare. Un om care are, simultan, trei locuri de muncă, fie ele part-time sau cu normă întreagă, nu poate aduce un beneficiu real niciunei instituții. Opera Națională Iași a ajuns să își organizeze activitatea în funcție de programul elevilor și studenților. Dacă aceștia pleacă la olimpiade sau au cursuri, repetițiile nu se mai pot desfășura. Nu poți gestiona eficient elevi, studenți și o companie întreagă în același timp fără ca acest lucru să ducă la dezechilibru. Trei locuri de muncă sunt prea multe, chiar și pentru cineva extrem de capabil. Singura explicație logică ar fi existența unei forme extrem de avansate de «tehnologie de clonare». Altfel, nu ai cum să fii cu adevărat prezent în trei locuri în același timp”, a declarat prim-balerinul Vlad Mărculescu pentru reporterii BZI.
Contactată pentru un punct de vedere, Cristina Todi a declarat că nu a comis niciun fel de ilegalitate, fără să ofere mai multe detalii.
„Lucrez legal. Nu comit niciun fel de ilegalitate. Atât. Lucrez legal, prin concursuri legale, naționale. Nu am avut sprijin de la familie. La mine totul a fost legal”, a declarat Cristina Todi pentru reporterii BZI.
Încasează peste 100.000 de lei din salarii
„Legea spune că o persoană poate să muncească 12 ore pe zi, cu contracte de muncă, cu o pauză de 24 de ore. Dacă există două contracte de muncă cu 8 ore fiecare, deja este depășită această perioadă legală de muncă, de 12 ore pe zi”, a declarat Costel Grojdea, inspector-șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași.
Conform ultimei declarații de avere publicată în anul 2024 pentru anul fiscal 2023, Cristina Todi, împreună cu soțul, dr. Răzvan Călin Tiutiucă, deține două terenuri intravilane situate în municipiul Iași: un teren de 225 mp, cumpărat în anul 2017; un teren cu suprafața de 105 mp, cumpărat în anul 2019 și un teren intravilan în satul Cotu Morii, comuna Popricani, județul Iași, cu o suprafață de 1.496 mp, cumpărat în anul 2015. De asemenea, Cristina Todi a declarat și două imobile pe care le deține împreună cu soțul Răzvan Călin Tiutiucă: o casă de locuit în municipiul Iași, de 130 mp, cumpărată în anul 2016, și o casă de vacanță de 90 mp, cumpărată în anul 2015, situată în satul Cotu Morii, comuna Popricani, județul Iași. Cristina Todi are în proprietate un automobil marca Volvo, fabricat în anul 2019, și un automobil marca Toyota, fabricat în anul 2005.
Șefa Serviciului de Balet al Operei Naționale Române Iași are și un depozit bancar în euro, deschis în anul 2022, și care, la momentul întocmirii declarației de avere publicate, susținea soldul de 95.180 de euro. De asemenea, aceasta are și un cont în lei, deschis în anul 2015, în care se afla soldul de 22.000 de lei. Cristina Todi a contractat, în anul 2019, un credit în valoare de 60.000 de lei.
Cristina Todi nu deține bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal, a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro.
În anul 2023, Cristina Todi a avut mai multe surse de venit. Pentru funcția de Șef Serviciu al Corpului de Balet la Opera Națională Română Iași, aceasta a încasat salarii de 73.560 de lei. De asemenea, ca profesor la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Cristina Todi a încasat salarii în valoare de 67.000 de lei, în timp ce în calitate de lector universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași a încasat salarii de 66.000 de lei. De asemenea, soțul acesteia, Răzvan Călin Tiutiucă, a încasat 288.000 de lei din salariile ca medic chirurg la Spitalul Clinic Militar de Urgență Iași.
Precizăm că aceasta este ultima declarație de avere a Cristinei Todi, făcută publică în anul 2024 pentru anul fiscal 2023, iar între timp veniturile acesteia ar fi putut suferi modificări. Începând cu anul 2025, Guvernul a decis ca declarațiile de avere să nu mai fie făcute publice.
Astfel, Cristina Todi, șefa balerinilor de la Operă, încasează lunar trei salarii de la stat, fiind angajată în trei instituții publice simultan, iar la două dintre acestea, cu normă întreagă, deși legea interzice depășirea a 48 de ore (cu tot cu ore suplimentare) de muncă săptămânal.
Legea nu spune ca e max 12 ore. Legea spune ca un proprietar de sclav nu te poate exploata la mai mult de 12 ore. Adică 12 ore/contract.
Grojdea știe asta, dar ați trunchiat voi mesajul.
Duamna poa să aibă și încă 3 contracte pe lângă cele de acum, adică 6 contracte de 8 ore/zi.
Problema duamneai este ca s-a pontat în două/trei locuri diferite în același timp, ce fizic este imposibil.
Exista directiva europeana care e transpusa si in legislatia din Romania. Indiferent de cite locuri de munca are o persoana, nu poate cumula mai mult de 12h/zi sau 60h/saptamina.
In acest caz, trebuie vazut pontajele zilnice la fiecare loc de munca. Dupa aceea vorbim.
QED.
Trebuie desfiintata sau privatizata!
Bolojan nu a facut curat chiar peste tot. Cu ocazia acestui articol invit ITM ul sa-si faca treaba si sa se autosesizeze
Este clar ca totul este ilegal. Este mai mult ca sigur că multe din orele de la Bancila sau Facultate nu le face. Nu are cum. Ar trebuie verificat cum aprobă directorii celor două instituții acest lucru. Cum este plătită dacă nu vine la ore? Dar trăim în Romania
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași s-a trezit sau doarme inca? sa ma anunte si pe mine cineva, ca poate se autosesizeaza daca mai lucreaza pentru cetateni
Daca sare toata ziua in sus si se cracaneaza, cum sa nu aiba acest venit!
Pentru cei speciali ziua are 45 ore…! Dar ..hei! Puteti si voi sa faceti ca ea?!
aceste ilegalitati nu s-ar putea intampla fara protectia sau complicitatea directorilor institutiilor unde lucreaza .
Desigur
Sa l vedeți pe popa atudorei de la CNMS Pascani cu un picior în școală și unu n biserica …doua job uri la stat și nimeni nu zice nimic
Nu degeaba este vecin de vila și tovarăș de ticăloșii cu directorul !
288.000 lei salariile nete pe tot anul ale unui chirurg. Asta înseamnă 24.000 de lei pe lună net.
Nu-i cam mult? Văd că doctorii spun că au salariile prea mici și trebuie mărite că nu s-au mai mărit din 2018. În străinătate cât ar lua? Nu este mult mai bine și decât în străinătate? Ce părere aveți? Își permite România să plătească medicii așa de mult?
Un neurochirurg bun, in UE sau SUA, castiga si 30-40.000 euro pe luna.
Desigur
Sa l vedeți pe popa atudorei de la CNMS Pascani cu un picior în școală și unu n biserica …doua job uri la stat și nimeni nu zice nimic
Nu degeaba este vecin de vila și tovarăș de ticăloșii cu directorul !
Astea sunt sumele brute.
Acolo își plăteștesc singuri impozitele , asigurarea,pensia privata samd
Un gunoier are 8000 $pe luna.
Nu e mult pentru un medic bun, chiar ar trebui mărite. Problema la medici nu sunt salariile ci șpăgile pe care trebuie să le dai. Nu pui plicul între acte nu se îngrijește de tine, zice că sunt alte ”urgențe”, sunt pățită și la Spiridon și la Neuro.
Astia de la stat lucreaza in 5 locuri pe zi 🤣
Daca se poate, si mai ales cu girul STATULUI care ii plateste salariile luna de luna. Sunt convins ca nu face nimic in fiecare din cele 3 institutii la care este angajata, in afara de faptul ca mai primeste ciubucareala sau in interesul propriu!!!
Acestea sunt adevaratele probleme ale sistemului!!!!
Oameni care sunt pusi in cateva institutii iau salarii, dar nu au nici o responsabilitate pentru ceea ce incaseaza!!!!
Nu este singural cazul, mai sunt o gramada de cazuri similare!!!!
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, salariatul are dreptul de a cumula mai multe contracte individuale de muncă, la angajatori diferiți sau la același angajator, cu condiția expresă ca programul de muncă să nu se suprapună.
Totodată, conform art. 112 alin. (1) din Codul muncii, durata normală a timpului de muncă pentru salariații angajați cu normă întreagă este de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână.
În același timp, conform art. 114 alin. (1) din Codul muncii, durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu respectarea dispozițiilor privind perioadele de referință prevăzute de lege.
Prin urmare, în situația în care o persoană – în speță dna Todi – figurează simultan cu două contracte individuale de muncă cu normă întreagă (40 ore/săptămână fiecare), rezultând un total de 80 ore/săptămână, se constată că, dacă aceste ore sunt prestate efectiv, este încălcată limita maximă legală a timpului de muncă prevăzută de Codul muncii, precum și condiția privind lipsa suprapunerii programului de lucru.
În consecință, deși cumulul de funcții este permis în principiu, prestarea efectivă a două norme întregi simultan, în condițiile unui program complet de 40 ore/săptămână pentru fiecare contract, poate constitui o situație de nelegalitate privind timpul de muncă și evidența orelor lucrate, fiind necesară verificarea documentelor justificative (pontaje, condici de prezență, orare, state de plată).
Bravo ! Mai mult decit clar si la obiect.
Merge de-un clei 🙂
Pe mine nu mă deranjează că lucrează în trei locuri.
Pe mine mă deranjează că își pune elevele de la Băncilă în roluri principale, în fața altor balerine vechi. Chiar nu se găsește o alta profă mai buna decât Todi? Trebuie să ocupe ea toate locurile decizionale din oraș la balet?
Ar face bani frumosi la video chat. Cu niste jucarii sau cu o partenera, ar rupe internetul
Nu i se va întâmpla nimic, e unsă cu toate alifiile
Păi e plin de profesori normati pe acolo pe la Conservator de ex Chitu mare profesor doctorc in muzica dirijor el eeeee cel cu auzul absolut omu nu e in regula chinuie studentii prin beciul cu sobolani de la Casa Studentilor unde are norma intreaga si aia il obliga sa stea la munca si norma intreaga la conservator unde nu sta cheama stundetii la in beci face meditatii cu ei da si cel mai fain omu face orele acolo iar dacs vine careva zice ca face repetitii…de vis
sa si puna alea 3 salarii de la stat pe piept. la groapa nu pleaca nimeni cu banii, bunurile si proprietatile din viata. parca ar manca cu 100 guri toti. nu ii mai satura pamantul! ca ei muncesc zi lumina, toata lumea munceste mai mult sau mai putin. dar sa fim corecti cu totii.
De aia baletul din Iasi e la pamant. Miscarile nesincronizate, refuzul de a sari, statul pe scaune pe scena, fara tehnica si fara simt artistic. Prefer sa ma uit la Mezzo sau sa vad balet in orase unde baletul e la nivel mai inalt de un spectacol de liceu.
Si fata acesteia, Ana Maria Todi, are 2 contracte de munca la 2 institutii diferite, dar respectiva nu vine la munca
Daca esti un profesor consacrat, nu ai cum sa ai trei locuri de munca. Este absurd sa ai elevi si sa angajezi elevi la Opera. Legea integritatii interzice acest fenomen 🙂 succes!