CTP Iași a făcut modificări ilegale pentru a transfera două tramvaie pe lista vagoanelor aflate în stare bună. Cele două mijloace de transport în comun erau trecute pe lista de casat conform unui document oficial de la Primăria Iași. Totuși, compania de transport a găsit o metodă pentru a le folosi în continuare, chiar dacă pun călătorii în pericol. Numerele de parc și de înmatriculare au fost schimbate cu alte tramvaie implicate într-un accident.
Două tramvaie avariate grav circulă pe străzile din Iași
Pe data de 28 decembrie 2025 a avut loc un accident între trei tramvaie pe traseul 3, spre Dancu. Vagoanele implicate aveau nr. 425, 438 și 459. Numerele 438 și 459 au fost avariate serios după cum se observă și în imagini, fiind retrase la depou. În schimb, 425 a avut pagube minore. După doar două săptămâni, tramvaiele 438 și 459 au apărut inexplicabil înapoi la traseu. Având în vedere cât de grav erau afectate, reparațiile trebuiau să dureze câteva luni. Am întrebat și reprezentanții CTP Iași despre cele două tramvaie, însă din răspunsul lor reiese faptul că tramvaiele încă nu sunt reparate și este în calcul propunerea de casare. Totuși, în ultimele zile, tramvaiele 438 și 459 au circulat prin oraș, transportând călători, contrar declarațiilor de la reprezentanții companiei.
„Referitor la cele trei tramvaie avariate în urma accidentului vă informăm că unul dintre tramvaie va fi reparat și reintrodus în exploatare. Celelalte două se află în etapa de evaluare tehnică, urmând să se stabilească dacă reparația este justificată din punct de vedere tehnic și economic. Având în vedere ritmul de livrare al noilor tramvaie, analiza va lua în calcul eficiența reparațiilor, comparativ cu propunerea de casare, decizia finală urmând să fie luată după finalizarea tuturor verificărilor de specialitate”, a precizat Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași.
Modificări ilegale la tramvaiele de la CTP Iași
Compania a profitat de ocazia creată de accidentul de pe 28 decembrie 2025 și a găsit o soluție pentru a „salva” două vagoane care erau trecute pe lista de casare de către Primăria Iași. Conform unui proiect de hotărâre, 18 tramvaie de la CTP Iași trebuie casate în următoarele luni, printre acestea se numără și vagoanele GT4, cu numerele de parc 420 și 435. Astfel, compania a transformat tramvaiul 420 în 459, cel implicat în accident. A fost luat numărul de înmatriculare IS-0322 și montat pe vagonul 420, iar numărul de parc a fost șters și rescris ca 459. Tramvaiul GT4 459 este verde complet, însă cei de la CTP nu s-au mai obosit să schimbe culoarea vagonului 420, care este gri și cu o reclamă de la festivalul „INIMO”.
Același lucru s-a întâmplat și cu tramvaiul 435, care a primit numărul de înmatriculare IS-0316 de la tramvaiul 438 implicat în accident. Se observă cum numărul de parc de la 435 a fost șters și rescris 438, chiar dacă la exterior cele două tramvaie sunt total diferite. Astfel, tramvaiele originale 438 și 459 ruginesc acum în depou cu numerele 420 și 435 pe ele, fiind propuse la casat.
Conform documentelor de la primărie, aceste vagoane sunt într-o stare avansată de degradare și reprezintă un pericol pentru călători. Totuși, printr-o simplă modificare, CTP Iași le consideră bune acum, deși în realitate nu este adevărat. Totuși, cel mai grav este faptul că oamenii din Iași trebuie să folosească mijloace de transport în comun care nu sunt într-o stare tehnică bună și îi pot pune în pericol. Conform angajaților de la CTP Iași, această practică este una comună, iar de-a lungul timpului mai multe tramvaie au fost modificate în acest fel, pentru a fi păstrate la stradă.
Mai multe decontări de la bugetul local
Motivele pentru care CTP Iași a făcut această modificare sunt mai multe. În primul rând, compania de transport nu are suficiente vagoane funcționale pentru a transporta călătorii. Astfel, încearcă să se folosească la maxim de toate vehiculele disponibile. Totuși, miza cea mai mare o reprezintă sumele decontate de la Primăria Iași. Cu cât sunt mai multe mijloace de transport funcționale pe listă, cu atât primesc mai mulți bani de la bugetul local. În anul 2025, CTP Iași a primit în total 93 de milioane de lei, subvenții de la Primăria Iași, din bugetul local.
„Cheltuielile privind mentenanța și reparațiile se prevăd în bugetul de venituri și cheltuieli (BVC) al CTP Iași. El se aprobă de regulă în max. 45-60 de zile de la aprobarea Legii bugetului, la nivel național, pe anul 2026. El se supune plenului Consiliului Local spre aprobare”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
Modificările făcute de CTP Iași la tramvaie arată situația transportului public din Iași, care este la un nivel critic, în ciuda sumelor uriașe investite. Compania folosește orice metodă pentru a folosi, în continuare, vagoanele vechi de peste 60 de ani, chiar și dacă pune în pericol călătorii.
La CTP Iași, accidentele se produc în lumea reală, dar explicațiile se dau într-un univers paralel, unde tramvaiele se repară singure, sistemele anticoliziune sunt eroi de poveste, iar vinovăția se plimbă ca un bilet nevalidat.
Pentru că, nu-i așa, în logica companiei:
– Tramvaiul 438 provoacă accidentul, deși a fost lovit din spate.
– Sistemul anticoliziune funcționează perfect, doar că nu face nimic util.
– Tramvaiele avariate sunt în evaluare, dar circulă deja prin oraș cu alte numere, ca niște martori protejați în programul „Casarea nu ne oprește”.
– Comunicarea există, doar că nu ajunge la vatmani.
– Siguranța călătorilor e prioritară, dar doar în comunicate ori în depou, nu și în stradă.
Iar peste toate acestea, ca o cireașă pe tortul birocratic, vine doamna Carmen Ghercă, purtătoarea de cuvânt, care reușește performanța rară de a transforma orice situație într-o poveste liniștitoare, chiar dacă faptele țipă contrariul.
Declarațiile ei sunt ca un balsam… pentru instituție, nu pentru realitate.
– Accident? „Se investighează.”
– Vinovat? „Nu știm încă, dar sigur nu e cel evident.”
– Sistem anticoliziune? „Funcțional.”
(Funcțional în sensul că… există fizic.)
– Tramvaie avariate care circulă? „Sunt în evaluare.”
(Probabil evaluarea se face din mers.)
În timp ce oamenii văd tramvaie avariate, ruginite, „rebotezate” și trimise înapoi pe traseu, comunicatul oficial vede doar „eficiență operațională”.
Nu sistemul anticoliziune e problema.
Nu vatmanul neatent e problema.
Nu roata care sare de la o mașină e problema.
Problema este sistemul — nu cel tehnic, ci cel managerial, cel care:
– nu comunică,
– nu verifică,
– nu recunoaște,
– nu repară,
– dar justifică impecabil.
Un sistem în care realitatea e opțională, iar explicațiile sunt obligatoriu optimiste.
Un sistem în care tramvaiele se ciocnesc, dar imaginea instituției trebuie să rămână întreagă.
Un sistem în care, dacă nu merge ceva, nu se repară — se redenumește.
Eu cred ca ar trebui sa fie anchetata si desfiintarea RATP si a clubului Politehnica. Nu stim nici astazi, ce datorii au fost, cine le-a platit, de unde, cine sint responsabilii ? Plus ca minareala e cit casa : desfiintezi doua firme, faci o smecherie si tot ce aveau ele ca patrimoniu se transfera/preia la cele 2 firme nou create, directorii de la falimentare sint tot directori la cele noi si gata e curatenie. Ce bine ar fi putin control in aceste 2 megaafaceri.
Sper ca nu ati uitat ca nu demult, transportul public in Iasi era obiectul actiunii scandaloase si penale cu inchiriere de autobuze de la Barlad, unde proprietar de firma este cumatrul primarului, care intre timp a ajuns consilier local si ne da lectii de democratie si se preface ca e in opozitie. Ne iau de prosti acesti huligani. Nu fiti amnezici.
„tramvaiele originale 438 și 459 ruginesc acum în depou cu numerele 420 și 435 pe ele, fiind propuse la casat”
…
IMPORTANT: …intre timp, aceste tramvaie au fost „donate” municipiului SUCEAVA. Ele pot fi văzute deja pe traseu în Șuceava. Atât 438 cât și 459 circulă in mun. Suceava pe traseul 06: Cumpărătura sat – RUINE( ruinele/ resturile fostei cetăți din Suceava, sau ce a mai rămas din ele), stația de tramvai fiind chiar la poarta fostei cetăți – gara BURDUJENI – aeroportul Salcea și retur.
Un bilet costă 0.50 bani, fiind și cel mai ieftin bilet din E.U.
Toate acestea au fost date uitarii.
Sume uriase de bani din bugetul public au fost pierdute in combinatiile scandaloase prin intermediul carora s-au adus autobuze second-hand la Iasi. Banii cu care se putea moderniza transportul public de persoane au ajuns,insa in buzunarele unor afaceristi controversati care au profitat din plinde insolventa RATP si nou infiintata CTP. Peste 5 milioane de lei a fost capacul pus de Unistil SRL Barlad in doar trei combinatii prin care a adus 76 de autobuze second-hand la Iasi. Cei peste un milion de euro care au ajuns in buzunarele celor implicati puteau fi folositi pentru achizitia de autobuze sau tramvaie noi. Compania Unistil SRL, fostul operator privat de transport din Iasi, controlat de omul de afaceri Vasile Puscasu, a facut profituri uriase din bugetul public in ultimii ani prin combinatii scandaloase care au fost in dauna cetatenilor si care a bagat milioane de lei in buzunarele celor implicati in aceste afaceri. Ultima mare lovitura data de Vasile Puscasu la Iasi a fost la scurt timp dupa falimentarea RATP si infiintarea Companiei de Transport Public Iasi. Este vorba despre un contract prin care CTP Iasi a inchiriat de la Unistil SRL 16 autobuze model Scania la un pret cu care autobuzele s-ar fi putut cumpara. Practic, CTP Iasi a platit pentru inchirierea celor 16 autobuze de la firma Unistil SRL, pentru o perioada de un an, o suma de 1.440.000 lei, adica 90.000 lei (20.000 euro) pentru fiecare autobuz inchiriat pentru 12 luni. Cu alte cuvinte, s-a platit pentru inchirierea unui autobuz pe o perioada de 12 luni tot atatia bani cat s-ar fi platit pentru cumpararea unui autobuz asemanator. In caietul de sarcini care a fost intocmit de specialistii in achizitii ai CTP Iasi, a existat o cerinta obligatorie care pare una cu dedicatie. Era vorba despre termenul de livrare a autobuzelor, care a fost fixat la doar 3 zile pentru un lot de 10 vehicule.
Toate acestea au fost date uitarii.
In secolul 21, al tehnologiei, in municipiul Iasi, oras ce se lauda cu softisti, informaticieni, cu facultate de informatica, de mecanică etc, oraș regal, capitală culturală, centru universitar și alte pompoșenii, macazul se schimba cu ranga. Vedem zilnic exemple in Tg. Cucu, Podu de Piatră, in care, vatmanul, iese din cabina si lasa tramvaiul chiar si plin cu calatori (la starea tehnica a acestora, oricind se poate intimpla o catastrofa), coboara pe carosabil cu ranga in mina, o infinge intre linii, schimba macazul , apoi urca si pleaca mai departe. Nimeni nu vede, nici macar politie. Toti tac si accepta.