Vestea că se căsătorește Carol, fiul Magdei Catone, a luat prin surprindere showbiz-ul autohton, deoarece cuplul este foarte discret. Nicoleta, viitoarea soție, este și ea actriță, una foarte titrată, câștigând recent trofeul Gopo. Cât despre nuntă, aceasta va fi în iunie, iar Magda Catone este nerăbdătoare să fie soacră mare.
Carol Ionescu, fiul actriței Magda Catone și al regretatului actor Șerban Ionescu, se pregătește să se însoare chiar în acest an cu aleasa sufletului său. Viitoarea lui soție este nimeni alta decât Nicoleta Hâncu, câștigătoarea trofeul ui Gopo la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, pentru rolul jucat în filmul „Anul nou care n-a fost”, potrivit LPF.
Cu cine se căsătorește Carol, fiul Magdei Catone
Cu toate că ambii sunt persoane arhicunoscute, au ales să fie discreți în legătură cu viața lor personală. Atât Carol Ionescu, cât și Nicoleta Hâncu au oferit în sfârșit primele informații despre nunta care se apropie cu pași repezi.
Îndrăgostiții joacă în această perioadă împreună în spectacolul de teatru „Marele Gatsby”, o experiență inedită. Deși ambii au un program extrem de încărcat, fiind pe val, nu își neglijează relația și nici planurile de viitor. Țin să facă o nuntă pentru a-și celebra dragostea alături de apropiați.
„O, doamne! E o mare bucurie, într-adevăr, dar e stresant, da. Și cine spune că nu e stresant e un mincinos și mănâncă bomboane. (râde) E stresant pentru că… eu o iubesc, ea mă iubește, de ce mai facem asta? Gata, hai să terminăm odată! Dar da, e important, cred, să celebrezi dragostea, pentru că e probabil cel mai frumos lucru de pe pământul ăsta. Și când se întâmplă, cum e în cazul meu și al ei, e frumos să o celebrezi. Așa că facem acest efort pentru oamenii cunoscuți, facem nuntă să se bucure și ei. Dar da, e stresant”, a spus Carol Ionescu.
Viitoarea mireasă are 39 de ani
Viitoarea noră a Magdei Catone, care are 39 de ani, mai mare cu 12 ani față de viitorul ei soț, recunoaște și ea că este destul de dificil să se împartă între profesie și viața personală:
„E dificil, pentru că vrei să iasă bine, vrei să te și bucuri. În același timp, ai niște responsabilități, niște deadline-uri. Sper ca în ziua respectivă (n.r. – a nunții) să putem să dăm de pe umeri toate problemele astea și să ne bucurăm de moment.
Momentan suntem puțin depășiți, da, de ce avem de făcut. Trebuie să terminăm cu transportul, să stabilim când va fi nunta religioasă, eu să-mi fac sandalele, rochia. Multe, multe, multe… Meniul”, a mărturisit Nicoleta Hâncu.
Ce spune Magda Catone despre nora ei
Prezentă recent într-o emisiune televizată, Magda Catone a mărturisit că abia așteaptă să devină bunică. Până atunci, alege să se bucure de bucuria fiului său, Carol. Iată și ce spune despre viitoarea ei noră:
„Îmi doresc să fiu bunică, poate că trebuia să se întâmple până acum. Eu am devenit mamă la 37 de ani, am născut natural, zilele trecute chiar vorbeam cu cineva despre asta. Travaliul meu a fost ceva duios, eu nu am avut dureri.
În luna iunie va fi nuntă mare. Voi fi soacră mare și alături de mine vor fi mulți prieteni și rude. Mireasa este o actriță foarte în trend, Nicoleta Hâncu se numește”, i-a spus Magda Catone Mirelei Vaida, în emisiunea „În direct cu România”.